La sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, vineri, 10 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în
Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit duminică, 24 martie, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, în prezența a numeroși credincioși, dintre care mulți tineri.
În cadrul sfintei slujbe, ierarhul l-a hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei Poroinica II, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, pe teologul Ionuț Alexandru, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța duhovnicească a Duminicii Ortodoxiei, care ne amintește, la începutul Postului Învierii Domnului, de victoria dreptei credințe contra tuturor ereziilor și a rătăcirilor din toate timpurile, îndemnându-ne și pe noi, astăzi, să ne afirmăm bogăția tezaurului de spiritualitate, ca importantă contribuție la zidirea civilizației creștine a iubirii, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.