Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Nevoia de carte cu conţinut creştin

Nevoia de carte cu conţinut creştin

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Maria Curtean - 13 Octombrie 2010

Colaborarea Asociaţiei "Scriptus" cu Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă a adus la ediţia din acest an a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (TNCRR) de la Sibiu participanţi de dincolo de Prut. Editura "Cu Drag" din Chişinău, reprezentată de Petru Sarcov, a venit împreună cu un grup de tineri pelerini moldoveni, însoţiţi de părintele Viorel Cojocaru, preot al Parohiei ortodoxe "Biserica inimii tăcute" din Chişinău. Directorul editurii moldovene "Cu Drag" ne-a împărtăşit câteva gânduri.

Cu ce intenţii aţi venit la Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă de la Sibiu?

Suntem pentru prima oară la Sibiu. Am venit la această "Sărbătoare a Cărţii Creştine" pentru a ne informa asupra noutăţilor editoriale în domeniu, pentru a cunoaşte persoanele care contribuie la editarea cărţii şi pentru a afla strategii şi direcţii principale ce ţin de domeniul cărţii creştine. Voiam să vedem cine suntem noi în mediul editurilor de specialitate. Ne interesa care sunt reuşitele şi problemele noastre. Nu în ultimul rând, am dorit să aflăm care sunt poziţia şi necesităţile "Măriei Sale", clientul, consumatorul muncii noastre.

Care este situaţia cărţii religioase în Republica Moldova?

În general, se editează un număr nesemnificativ de titluri. În special, se reeditează unele cărţi pentru preoţi şi cărţi de rugăciuni. Cartea ortodoxă este în principiu importată din România, Rusia şi Ucraina. Din ultimele două ţări se importă carte editată în limba rusă. Cartea religioasă importată din România, din păcate, se vinde consumatorului cu un adaos comercial foarte mare, ajungându-se la nişte preţuri fantastice pentru salariile şi veniturile cetăţenilor moldoveni. Neoprotestanţii desfăşoară o activitate intensă de distribuţie gratuită a cărţii creştine, inclusiv prin şcoli, instituţii publice şi în casele oamenilor. Editurile din Republica Moldova nu au interes în a edita carte creştină.

"Legături cu edituri din ţară"

Intenţionaţi să colaboraţi cu edituri din România?

Una dintre principalele noastre intenţii cu care am venit la TNCRR a fost de a iniţia legături cu edituri din ţară. Să învăţăm de la ei şi să le propunem şi o colaborare ce ar avea avantaje pentru editorii de pe ambele maluri ale Prutului.

Credem că am pornit pe o cale reală de colaborare cu mai multe edituri din România, inclusiv din Sibiu, Cluj-Napoca, Făgăraş, Bacău, Galaţi şi Craiova. Am simţit şi am trăit bucuria comunicării şi a comuniunii, fapt pentru care ne bucurăm nespus.

Ce impresie v-a lăsat ediţia din acest an a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă?

Avem un şirag de impresii plăcute privind ediţia din acest an a TNRR: o organizare a acţiunilor bine planificată şi înfăptuită; condiţii bune pentru prezentare şi promovare a editurilor; prezentări de carte impresionante şi foarte utile pentru vizitatori.

Pe de altă parte, s-a simţit necesitatea de a organiza, în perioada târgului, ateliere de lucru, şedinţe cu editorii, pentru a discuta probleme ce ţin de domeniul breslei şi alte lucruri ce prezintă interes comun - funcţii ce ar trebui delegate unei asociaţii sau unei fundaţii a editorilor de carte creştină.

Ca editor de carte creştină, ce atitudine adoptaţi în raport cu cititorul?

Pentru editura noastră, atitudinea publicului, a consumatorului este cea mai importantă. Munca şi stăruinţa noastră sunt îndreptate spre cititorul care are nevoie de carte cu conţinut creştin. Credem că este corect să edităm lucrări ce ar satisface necesităţile cititorului interesat, şi nu ale autorilor sau administratorilor de orice rang ar fi ei. Scopul echipei noastre este de a edita lucrări utile cititorului de toate vârstele, realizate la un standard de calitate atât în conţinut, cât şi în formă.

Credeţi că un astfel de eveniment ar putea avea loc şi în Republica Moldova?

Ar fi o mare sărbătoare pentru Republica Moldova dacă ar avea loc un asemenea târg de carte! Şi de un mare folos pentru tineret, cler şi persoanele implicate în procesul de educaţie şi cultivare prin intermediul valorilor creştine!

În prezent, situaţia din Republica Moldova este mai delicată şi este puţin probabil ca un astfel de eveniment să se poată întâmpla. El rămâne însă necesar şi ne dorim ca într-o zi să poată fi înfăptuit.