Fundația medicală „Providența”, în parteneriat cu Policlinica și Spitalul „Providența”, a organizat, în perioada 21-29 aprilie, o caravană medicală în localitatea Mihălășeni, județul Botoșani.
Fundația medicală „Providența”, în parteneriat cu Policlinica și Spitalul „Providența”, a organizat, în perioada 21-29 aprilie, o caravană medicală în localitatea Mihălășeni, județul Botoșani.
La apelul făcut de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei pentru ajutorarea semenilor încercați din județul Vrancea, în urma incendiului devastator din data de 26 aprilie 2026, care a distrus în totalitate 31 de case și gospodării din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a aprobat, în regim de urgenţă, acordarea unui sprijin financiar de 250.000 de lei.
Protoieria Buzău I a organizat marți, 28 aprilie, o acțiune de donare de sânge la Centrul social al Parohiei Căpățânești, județul Buzău, în cadrul campaniei naționale „Donează sânge, salvează o
O recentă acțiune a campaniei „Sănătate pentru sate” s-a desfășurat sâmbătă, 25 aprilie, la Școala gimnazială din localitatea Fântânele, județul Prahova. Medici specialiști în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cardiologie, oftalmologie, chirurgie, pediatrie, gastroenterologie, psihiatrie, urologie și ginecologie au oferit consultații gratuite.
În urma incendiului devastator din data de 26 aprilie 2026, care a distrus în totalitate 29 de locuințe din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, părintele Marian Gegea, vicar administrativ al Eparhiei Buzăului și Vrancei, însoțit de părintele Cristinel Popa, protoiereu de Panciu, și de preotul paroh al respectivei comunități creștine, s-a deplasat la fața locului, luni, 27 aprilie, pentru a evalua dimensiunea dezastrului și a identifica nevoile urgente ale oamenilor.
Platforma europeană de social media eYou, care verifică în timp real veridicitatea postărilor, a fost lansată oficial pentru public, ajungând la 50.000 de utilizatori înregistraţi încă din perioada de
Cel puţin 95% din teritoriul Europei s-a confruntat cu temperaturi peste medie în 2025, fiind atinse recorduri la incendii de vegetaţie, an caracterizat de valuri de caniculă, în contextul intensificărilor
Consumatorul final de energie va putea să posteze evaluări ale serviciilor furnizorilor de energie electrică şi de gaze naturale, pe modelul Booking, iar aceştia din urmă vor fi etichetaţi cu verde, galben sau ro
România a închis 24 dintre cele 25 de comitete din procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) şi are parcursul cel mai avansat între cele opt state care au început
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va face consultări informale cu partidele politice pentru formarea unui nou Guvern, urmate de consultări formale, atunci când opţiunile se vor cristaliza. Șeful statului a
Târziu, au ajuns la Ierusalim, căutându-L cu îngrijorare. Dar El era încă acolo, în Templu... Prin plutirea aburilor de tămâie, bătrânii îl ascultau uimiți, tăcând. Era doar un Copil în veșminte de
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
Bibliotecari din toată țara participă azi, 7 mai, şi mâine, 8 mai, la Conferinţa Asociaţiei Naţionale a Bibliotecilor Publice din România „BiblioNEXT”, organizată la Biblioteca Municipală „Radu
Actrița Maria Ploae, academicianul Mircea Martin, regizorul Serge Celebidachi și regizoarea Chris Simion au fost premiați în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, ediţia a 25-a, într-o festivitate care a
Evenimentul „Între destin și cuvânt”, desfășurat ieri, 4 mai, la Biblioteca Municipiului Alexandria, a fost dedicat scriitorului Ștefan Mitroi, la împlinirea a 70 de ani de viață. Manifestarea a fost
Scriitorul și jurnalistul creștin Răzvan Bucuroiu lansează, azi, la Librăria Cărturești-Verona din București, ora 18:00, volumul „Sfântul Apostol Pavel - Eleganţa iubirii”, apărut la Editura Polirom. Vor
Ambasada Republicii Macedonia de Nord, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), organizează, în 17 mai 2026, la sediul său din strada N. Crețulescu 8, evenimentul intitulat „Poezia mea se
Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică autoimună care afectează în special articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor, dar poate asocia și manifestări sistemice. Recunoașterea precoce și inițierea rapidă a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea deformărilor articulare și menținerea unei vieți active. Boala apare mai frecvent la femei, între 30 și 50 de ani, însă poate debuta la orice vârstă, inclusiv în copilărie, formele de boală cu debut juvenil.
Imaginați-vă că vă aflați într-un avion și, chiar înainte de decolare, aflați că pilotul de la manșă nu a mai zburat niciodată. Deși a trecut toate testele teoretice, urmează să piloteze pentru prima
Sănătatea copiilor se construiește zi de zi prin alegeri aparent mici, dar esențiale. În gastroenterologia pediatrică, prevenția are un rol central, iar alimentația este unul dintre principalii determinanți ai dezvoltării armonioase. Primii ani de viață reprezintă o perioadă critică pentru maturarea sistemului digestiv, iar obiceiurile alimentare formate în acest interval influențează sănătatea pe termen lung. O dietă echilibrată, adaptată vârstei, contribuie atât la creșterea optimă, cât și la prevenirea unor afecțiuni frecvente precum constipația, refluxul gastroesofagian sau excesul ponderal.
În zilele noastre găsim peste tot informații despre ce ar însemna o alimentație sănătoasă, iar inteligența artificială pare că este cel mai priceput nutriționist. Cu toate acestea, când vine vorba despre ce
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
În spațiul public european se discută deja de ceva vreme despre legi și inițiative de restricționare a accesului copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare. Deși ar părea un instrument menit să-i
Iubirea maternă are un rol esențial în dezvoltarea copilului. Ea contribuie la formarea siguranței emoționale, a încrederii în sine și a modului în care copilul înțelege binele și relațiile cu ceilalți. Pri
În lumina sărbătorii Femeilor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, evidențiază, în interviul de mai jos, curajul, cre
Printre mănăstirile reprezentative din salba de aşezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Vâlcii se numără la loc de frunte Hurezi. Hurezi înseamnă tradiţie, cultură românească şi artă bisericească
De multe ori, pericolele din mediul online nu apar acolo unde ne așteptăm, ci în momentele în care suntem grăbiți sau obosiți. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în psihologie și științele educației, explică mo
Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile,
În 1994, locuitorii cartierului bucureștean Titan s-au bucurat din toată inima când s-a ridicat, la intersecția străzilor Soldat Stelian N. Mihale și Soldat Ghiță Ștefan, o bisericuță de lemn, căci era mare nevoie: sute de blocuri aveau până atunci un singur lăcaș de cult. În ziua sfințirii, pe cerul senin a apărut o cruce de nori, și apoi un curcubeu. A doua zi, ziarele au titrat „Miracolul din Balta Albă!”
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Unul dintre cele mai importante atribute divine este bunătatea, care exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii. Însușirea acestei trăsături se manifestă concret prin grija pe care trebuie să o acordăm celor săraci, văduvelor, orfanilor, copiilor și, în general, celor aflați în dificultate. Realitățile sociale din Parohia Tamași, comuna Corbeanca, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor, au determinat înființarea în această enorie a unui centru de zi pentru copii și a unei filiale a Asociației „Diaconia”, care se îngrijește de copiii și bătrânii lipsiți de posibilități materiale.
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Icoane O Marie și-o Ioană Vindecare-mi sunt și rană. Împărțit sunt pe din două Ca să-mi fie amândouă Mamele ce mă născură Fără ochi și fără gură Înadins să nu știu care E cea mică
Sosirea Călătorului Azi, Ți-am gătit odaie curată, Ți-am gătit masă cu bucate aburinde, Ți-am gătit pat odihnitor, În mine. Neștiut ai sosit, Nevăzut ai pătruns, Cu pas tiptil, În
Gândul de a redacta un articol despre prietenie a plecat de la două realități cotidiene diametral opuse: pe de o parte, exemplul minunat al prieteniilor creștine, frumoase și curate, pe care ni-l oferă semenii sin
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
La 10 mai 1866, acum 160 de ani, România trăia un eveniment aparent firesc, se mai petrecuse de multe ori în istoria ultimelor decenii ca un domn să fie încoronat pe tronul țării, dar la acel moment nimeni nu
Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București a găzduit astăzi, 7 mai 2026, ședința de lucru a Comisiei pentru Statut și regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întrunirea a fost
În perioada 27 aprilie - 1 mai 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolt onorific și Exarh patriarhal, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat miercuri, 6 mai, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Delta Dunării, județul Tulcea, pentru a binecuvânta lucrările de
În data de 5 mai 2026, Parohia Parcul Călărași din Protoieria Sector 2 Capitală a găzduit premierea elevilor câştigători ai concursului „Port în suflet sărbătoare”, ediția a IV-a. Competiţia
Între demersurile inițiate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, menite să vină în sprijinul bătrânilor părăsiți sau al bunicilor aflați în nevoie, se numără și proiectul de construire a unui
Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București a găzduit astăzi, 7 mai 2026, ședința de lucru a Comisiei pentru Statut și regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întrunirea a fost
În perioada 27 aprilie - 1 mai 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolt onorific și Exarh patriarhal, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat miercuri, 6 mai, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Delta Dunării, județul Tulcea, pentru a binecuvânta lucrările de
În data de 5 mai 2026, Parohia Parcul Călărași din Protoieria Sector 2 Capitală a găzduit premierea elevilor câştigători ai concursului „Port în suflet sărbătoare”, ediția a IV-a. Competiţia
Între demersurile inițiate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, menite să vină în sprijinul bătrânilor părăsiți sau al bunicilor aflați în nevoie, se numără și proiectul de construire a unui
În cadrul Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), Episcopia Covasnei și Harghitei, prin Sectorul
Cu multă bucurie și evlavie cinstim astăzi după vrednicie chipul luminos al Sfintei Cuvioase Mavra de pe Muntele Ceahlău, marea nevoitoare isihastă care a luminat pământul Moldovei la sfârșitul veacului al XVII-lea și începutul veacului al XVIII-lea. Prin această sfântă mult nevoitoare, lucrarea rugăciunii neîncetate a prins rădăcini adânci în desișurile codrilor și pe povârnișurile abrupte ale munților. Mărturia ei tăcută, dar cunoscută prin însăși viața ei și prin urmele duhovnicești lăsate, ne îndeamnă să privim cu evlavie la această cuvioasă purtătoare de Dumnezeu, care, strălucind în virtute, s-a făcut prin faptele sale povățuitoare a sihastrelor și a oamenilor căutători de Dumnezeu.
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 „În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus a urcat la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
Îndurerată familie, Întristată adunare, Hristos a înviat! Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viață a domnului Ioan Lăzărescu, fost primar al comunei Bara din judeţul Timiș, în
Hristos a înviat! Astăzi, Biserica noastră serbează pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în anul 275 sau 280, în Capadocia, din
Hristos a înviat! Biserica Ortodoxă cinstește în Duminica a treia după Sfintele Paști pe Sfintele Femei Mironosițe. Acestea sunt mari dascăli ai Bisericii prin chemarea lor de a fi şi de a făptui,
Hristos a înviat! În fiecare an, în Săptămâna Luminată, plină de pacea și bucuria marelui Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Episcopia Caransebeșului organizează manifestări religioase și
Programul misionar al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a cuprins şi tipărirea unor valoroase lucrări adresate preoţilor, teologilor şi nu numai, cărţi în care sunt abordate, între
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
Mănăstirea Hurezi din Arhiepiscopia Râmnicului este un loc cu un har special. Cu o vechime de mai bine de 300 de ani, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi se pregătește
Acum trei decenii aflam că pe muntele Ceahlău în urmă cu peste trei veacuri s-a nevoit Cuvioasa Mavra. Eram familiarizat cu acest munte şi mai ales cu condiţiile grele de a trăi acolo, de aceea m-am întrebat cum o monahie a reuşit să se nevoiască în acele locuri în urmă cu trei secole? Răspunsul vine de la sine dacă ne aplecăm asupra Istoriei monahismului românesc şi aflăm că pe Ceahlău au trăit timp de veacuri în asceză şi rugăciune monahii îmbunătăţiţi ai Moldovei, ceea ce a determinat pe mulţi să considere acest munte ca fiind Athosul românesc. În rândurile următoare o să încerc să creionez, pe baza Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, portretul anahoretic al Cuvioasei Mavra, sărbătorită la 4 mai, despre care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că a fost o „mare povăţuitoare isihastă”.
Marele scriitor român Marin Preda nota în romanul său Cel mai iubit dintre pământeni că „tinerețea este o trufie, rareori o valoare” (Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, vol. I, București, Ed. Lite
Praznicul Învierii Domnului reprezintă centrul vieții creștine, izvorul neîntrerupt al bucuriei, al păcii și al nădejdii pentru întreaga lume. În lumina acestei biruințe asupra morții, familia creștină
Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare referitoare la amploarea și impactul crescând al fenomenului jocurilor de noroc în societatea românească, fenomen care afectează nu doar viața personală, ci și echilibrul familiilor și comunităților. Practicile legate de jocurile de noroc promovează iluzia câștigului rapid și fără efort, cultivând o mentalitate care poate conduce la dependență, precum și la pierderea libertății interioare și a valorilor morale. Dependența de jocuri de noroc nu reprezintă doar o problemă comportamentală, ci o tulburare complexă, caracterizată prin remodelare neuroplastică și disfuncții ale sistemelor cerebrale, similare celor descrise în dependențele de substanțe.
Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de pe Colina Bucuriei, prilejuite de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, se vor desfășura astfel: În ziua de
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an. În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este
Sâmbătă, 4 aprilie 2026, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor vor organiza, în București, Pelerinajul de Florii, la care vor participa ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni din Capitală și din județul Ilfov.
În contextul apariției recente pe rețelele de socializare a unor conturi care pretind, în mod fals, că reprezintă personal clerical și monahal, și prin intermediul cărora se solicită bani în schimbul unor practici neortodoxe (ghicitorie, „dezlegări”, „vrăjitorii” sau alte activități de natură ocultă), Patriarhia Română atrage atenția asupra acestor tentative de fraudă, îndemnând la conștientizarea fenomenului și informarea corectă, din surse oficiale, asupra modalităților de efectuare a donațiilor.
Patriarhia Română precizează că slujbele liturgice dedicate sărbătorii Învierii Domnului (Sfintele Paști) vor fi săvârșite la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată pe Colina Bucuriei din București.
La 10 mai 1866, acum 160 de ani, România trăia un eveniment aparent firesc, se mai petrecuse de multe ori în istoria ultimelor decenii ca un domn să fie încoronat pe tronul țării, dar la acel moment nimeni nu
Figura singulară a părintelui rus Ioan cel Străin (Ioan Kulîghin) continuă să genereze legendă, presupuneri, povești. Puține sunt, deocamdată, documentele și mărturiile autentice despre acesta și despre cei mai puțin de trei ani de libertate și de adăpost frățesc primit în România. Dar rolul său în metabolismul fenomenului cultural-duhovnicesc Rugul Aprins rămâne prețios și de neînlocuit.
Sfinţenia este atributul prin excelenţă al lui Dumnezeu. El împrumută din ceea ce are şi fiinţelor pe care le-a creat, atunci când acestea încearcă să se ridice la chemarea lor, aceea de a fi asemenea Lui. Sfi
Întrucât în curând urmează să apară o nouă ediție, revizuită și adăugită, a volumului Poemele Filocalice, semnat de Alexandru Mironescu, voi nota sau relua mai jos câteva gânduri despre acest subiect, și
Pierzând legătura cu adevăratul Dumnezeu, care aduce sufletului lumină, pace și bucurie, omul și-a făurit propriii dumnezei, închinându-se și slujind chipurilor plăsmuite de mintea sa, care de multe ori
Părintele Pantelimon Procopiescu a fost unul din marii preoți ai Olteniei de altădată, prin ale cărui fapte străluceau învățăturile, devenind pildă vie pentru enoriașii săi. Un slujitor dedicat și un
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea
În persoana Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan (1930-2007), sufletul creștin își găsește un model deplin de viață închinată lui Dumnezeu, ca răspuns la chemarea și alegerea din partea
Părintele Andrei Scrima a vorbit de câteva ori despre o cauzalitate duhovnicească aparte, cea care nu trece de la un eveniment A, pe orizontala istoriei, la un eveniment B. Într-un fel meta-istoric, un eveniment
„Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem.” (Romani 14, 8) Așa și‑a început frumosul și înduioșătorul
La diferență de 31 de ani, fiind născuți în același ținut, am surprins din unele mărturii și amintiri care încă nu s-au pierdut anumite aspecte ce completează biografia unui talentat poet care a plecat prea
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i‑a primit vineri, 1 mai, pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și pe Alteța Sa Regală Principele Radu al României,
Consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München, la propunerea preotului paroh Alexandru Nan și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
În Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica românilor din Chambésy-Geneva, Elveția. Această parohie, cea mai veche din Țara Cantoanelor, a împlinit anul trecut o jumătate de secol de la înființare, iar biserica are hramul „Învierea Domnului”.
Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din Meudon, Franța, a fost sfințită sâmbătă, 18 aprilie, de către un sobor de patru ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. Lăcașul de cult, care aparține Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Clichy, datează încă din secolul al XVIII-lea și a fost achiziționat, restaurat și pictat integral prin osteneala și contribuția financiară a părintelui paroh Aurel Grigoraș, în memoria fiicei sale, trecută la Domnul în urma unei grele suferințe.
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. De aceea, fariseii I-au zis: Tu mărturisești despre Tine Î
În zilele acelea, Petru, deschizându-și gura, a zis: Cu adevărat înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel ce se teme de El și face dreptate este primit de El. Și El a trimis fiilor lui Is
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim (351) a avut loc pe vremea împăratului Constanţiu (337-361), care împărtăşea învăţătura greşită a lui Arie. Pentru a ruşina pe cei care
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 552 „Cuviosul ieroschimonah Ghelasie (Maloviceanu) a fost cel mai mare duhovnic și sihastru al Mănăstirii
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
Semnificativa temă a Învierii nu are legătură doar cu viața eclesială a creștinului, ci se dovedește a fi un criteriu definitoriu al lumii actuale, potrivit cu modul raportării acesteia la evenimentul
Așa numește Sfântul Ioan Gură de Aur minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvârșite față de natură, față de oameni și față de Sine Însuși. „O negrăită mare de minuni” ar putea fi
Traumele din copilărie nu dispar odată cu trecerea timpului. Chiar și atunci când nu sunt recunoscute ca atare, ele pot continua să influențeze viața de adult prin reacții emoționale intense, tipare


