Încă de la naștere, micuțul Matei Gabriel Cozma a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă gravă, tetralogie Fallot. A fost operat pentru prima dată la vârsta de 9 luni, însă micuțul are din nou nevoie de aj
Încă de la naștere, micuțul Matei Gabriel Cozma a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă gravă, tetralogie Fallot. A fost operat pentru prima dată la vârsta de 9 luni, însă micuțul are din nou nevoie de aj
Parohia Zlătari, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a oferit joi, 4 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, daruri pentru copiii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Nicolae” din Bucureşti. Pentru al nouălea an consecutiv, prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori de la această parohie, precum şi prin dărnicia mai multor persoane din Comitetul şi Consiliul parohial și a celor care participă cu regularitate la slujbele de la Biserica Sfântului Ciprian de pe Calea Victoriei, peste 200 de copii cu nevoi speciale de la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Nicolae” au primit daruri ce au constat în: rechizite (acuarele, creioane cerate, creioane colorate, coli colorate, cartoane colorate, lipici, hârtie creponată, plastilină etc.), jocuri educative (puzzle, cuburi, mingi, jetoane), dulciuri și decorațiuni de Crăciun.
Patriarhia Română vine în sprijinul persoanelor din județul Prahova rămase fără apă potabilă din cauza creșterii nivelului de turbiditate a apei în lacul de acumulare Paltinu. La Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Câmpina au fost aduși marți, 2 decembrie, 17.250 de litri de apă plată îmbuteliată pentru sprijinirea locuitorilor din Câmpina, Băicoi și Breaza afectați de sistarea alimentării cu apă.
Joi, 27 noiembrie, la Cantina socială „Sfânta Filofteia”, aflată sub egida Asociației Diaconia - filiala Sector 4, a avut loc întâlnirea lunară dedicată beneficiarilor incluși în proiectul „Bătrânețe
Un grup de 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi 10 preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, riguros selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat luni, 24 noiembrie, la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor.
Veniturile reale per capita ale gospodăriilor din Uniunea Europeană au crescut cu 22% între 2004 şi 2024, însă România a avut cea mai mare creştere dintre toate statele membre, cu un avans de 134%, arată datele
Un proiect de buget controversat, primul elaborat în euro înainte de trecerea oficială la această monedă la 1 ianuarie 2026, a aruncat Bulgaria în haos. Săptămâna trecută, zeci de mii de bulgari au ieșit în
În Australia intră în vigoare miercuri, 10 decembrie, legea care interzice accesul la reţelele de socializare pentru minorii sub 16 ani. În prezent, 96% dintre adolescenţii australieni cu vârsta mai mică de 16 an
Turcia a solicitat Rusiei şi Ucrainei „să lase infrastructurile energetice în afara războiului” și i-a convocat pe ambasadorii celor două țări la Ministerul său de Externe după atacurile ucrainene cu drone
Mai mult de jumătate (51%) din europeni sunt de părere că există un risc „ridicat” sau „foarte ridicat” ca Rusia să intre în război cu ţara lor în următorii ani, indică un sondaj efectuat în nouă
„Drept aceea, frații mei iubiți, fiți tari, neclintiți, sporind totdeauna în lucrul Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul” (1 Corinteni 15, 58). În acest articol propunem spre
Liceul Tehnologic „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş în colaborare cu SC Azomureş au lansat proiectul „Sprijin pentru viitor - Educaţie şi angajare în industria locală”. În urma parteneriatului, 10
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a selectat 9 asociaţii şi fundaţii în vederea derulării Programului „Susținerea educației în limba română în Ucraina”, care prevede acordarea de burse de studiu elevilor etnici români înscriși în clasele I-II, în anul școlar 2024-2025, în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Cuantumul bursei va fi de 2.000 de lei/elev. Consulul general al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, a spus, potrivit Agerpres, că România a acordat în 2025 românilor de pretutindeni fonduri nerambursabile în valoare de 3,5 milioane de euro, iar din această sumă 2,4 milioane de euro au mers către românii din regiunea Cernăuţi. Totodată, peste 1.200 de elevi din regiunea Cernăuţi au participat anul acesta la taberele ARC, finanţate din bugetul DRP. (O.N.)
Un copil din trei a consumat alcool, 13% au fumat cel puțin o dată, iar aproape 70% dintre copiii de 10-14 ani joacă zilnic jocuri online. Aceste debuturi timpurii extrem de îngrijorătoare au reieşit dintr-un
Echipa „Tor” a Clubului „Robotics Oradea” din cadrul Universităţii din Oradea va reprezenta România la „All Japan Robot-Sumo Tournament 2025”, o competiţie cu tradiţie în Japonia, care va avea loc în
La Palatul Suțu, din cadrul Muzeului Municipiului București, va avea loc, în 12 decembrie 2025, vernisajul expoziției „Între realismul socialist și comunismul național”, dedicată investigării
Obiecte din recuzita cetelor de urători, precum și măști tradiționale vor putea fi admirate, până pe 11 ianuarie 2026, în expoziția temporară „Datini și obiceiuri de iarnă” organizată de Muzeul
În aceste zile, pe durata celei de-a 32-a ediții a Târgului de carte Gaudeamus, la standul Radio România poate fi vizionată expoziția de artă plastică „Metalibris” care cuprinde 15 cărți - obiecte de
Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, prin Institutul de Istorie „George Bariţiu”, va organiza, în perioada 4-15 decembrie, șapte ateliere de dialog intergeneraţional dedicate evenimentelor din decembrie
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală se va desfășura, în 13-14 decembrie 2025, Festivalul „Florile Dalbe”, manifestare anuală dedicată prezentării repertoriului ceremonial și a
În ultimii ani, sănătatea a devenit nu doar un obiectiv, ci un adevărat simbol social. Rețelele de socializare abundă în imagini cu farfurii perfect proporționate, smoothie-uri verzi, cure și detoxuri care
Considerate ca fiind o opțiune sigură și „naturală” pentru tratarea tulburărilor de somn, suplimentele cu melatonină ar putea crește riscul de insuficiență cardiacă, spitalizare și chiar de deces în
Adolescența se termină mai târziu decât credeam, dacă ne raportăm la etapele de dezvoltare a creierului de-a lungul vieții, nu doar la transformările prin care trece întregul organism. Trecerea de la
Începând din această lună, pe lista medicamentelor compensate și gratuite au fost introduse încă 41 de medicamente, iar pentru 10 din cele care existau deja pe această listă a fost extins și numărul de
Depresia și anxietatea nu afectează doar starea psihică, ci modifică profund și funcționarea sistemului imunitar. Schimbul permanent de informații dintre creier, sistemul nervos și sistemul imunitar face ca
„Vox populi, vox Dei” (Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu), spune un dicton latin antic. Adică opinia populară este cea corectă, divin inspirată şi ea stă cel mai aproape de adevăr. Acest dicton este
În fața noastră, pe scenă, se află actorii sau muzicienii. Vedem de asemenea decorurile și costumele și, dacă ne dă prin minte, ne gândim la cine le-a creat. Vedem și luminile. Ceea ce nu vedem este munca
Unirea Transilvaniei şi Banatului cu România, la 1 Decembrie 1918, a dus la întregirea ţării, după un proces complex, precedat de unirea, la date diferite, a provinciilor istorice Basarabia şi Bucovina. Marea
Tinerii își doresc să trăiască în comuniune cu ceilalți, să iubească și să fie iubiți, să-și urmeze idealurile și să dea sens vieții lor prin cunoaștere și credință. Totuși, provocările de astăzi
Integrarea metodelor digitale şi chiar a inteligenţei artificiale în ora de religie aduce beneficii în ceea ce priveşte accesibilitatea informaţiei, a captării atenţiei generaţiilor actuale de elevi care
Sfânta Lucia este poate una dintre cele mai cunoscute sfinte din Italia și asta nu doar datorită gării venețiene care îi poartă numele. Puțini știu însă că martira din Siracuza vindecă nu doar afecțiuni
Așezată la șoseaua ce șerpuiește prudent, înaintând spre inima munților, biserica din Poiana Mărului, comuna Mălini, e și astăzi punctul central al acestei mici așezări. Comunitatea, aici, nu
Începând din acest an, pe 2 decembrie, calendarul ortodox marchează ziua Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria. Canonizarea sa a fost o bucurie pentru oamenii de la poalele Munților Stânișoarei, loc în care
Parabolă Unde sunt miresmele, Cocorii, catapetesmele? Cine e hoţul, cine e blestematul Care ne-a jefuit satul? Plecaţi în toate părţile, Cercetaţi pădurile, cercetaţi hărţile, Răsturnaţi
NECUVÂNTARE Și tare-aș vrea să reînvăț să tac, E cel mai simplu lucru pe pământ, Dar, undeva, în suflet se prefac Cuvintele în paloșe de lut. Și bine ar fi să nu mai zic nimic În lumea asta
Un reprezentant important al exilului românesc, Nicolae Stroescu-Stînișoară, cel care, după propria mărturisire, a păstrat permanent „legătura continuă cu Ţara, oamenii şi Biserica”, a fost redactor și
Poetul, spune Robert Musil, este „omul cel mai conștient de singurătatea fără scăpare a eului în lume și printre oameni”. Singurătate, marginalizare apar ca efecte ale îndepărtării, poate, indiferenței fa
Inimile martirilor bat în Catedrală Inimile martirilor bat în Catedrală, Afară este întuneric, lumea vrea răscoală... Sfinții și drepții mirați își trimit rugăciunile Sus, „Îmblânzește-le,
La diferență de 31 de ani, fiind născuți în același ținut, am surprins din unele mărturii și amintiri care încă nu s-au pierdut anumite aspecte ce completează biografia unui talentat poet care a plecat prea
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie în Duminica a 27‑a după Rusalii la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu un sobor de preoți și
În ziua următoare cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, la Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nou din București s‑a desfășurat un amplu program liturgic. Sfânta Liturghie a fost
Biserica Ortodoxă o prăznuiește astăzi pe Sfânta Muceniță Filofteia, ale cărei sfinte moaște se află la Curtea de Argeș din secolul al XIV-lea, secolul începuturilor Ţării Românilor (Ungro-Vlahia, Val
În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, sâmbătă, 6 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a liturghisit la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului paraclisului și al Campusului Universitar „Nicolae Ivan”.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Nicolae în Biserica „Înălţarea Domnului” şi
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie în Duminica a 27‑a după Rusalii la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu un sobor de preoți și
În ziua următoare cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, la Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nou din București s‑a desfășurat un amplu program liturgic. Sfânta Liturghie a fost
În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, sâmbătă, 6 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a liturghisit la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului paraclisului și al Campusului Universitar „Nicolae Ivan”.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Nicolae în Biserica „Înălţarea Domnului” şi
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a votat astăzi, 7 decembrie, în jurul orei 17:30, la secția de votare din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 74 „Ienăchiță Văcărescu” din
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală în Duminica a 27-a după Rusalii. Preafericirea Sa a explicat Evanghelia lecturată (Luca 13, 10-17), ce relatează minunea vindecării femeii gârbove, subliniind faptul că textul evanghelic ne învață că binele trebuie săvârșit în orice vreme.
Stimate Domnule Inspector Școlar General, PC Părinți Protoierei, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Doamnelor și Domnilor Profesori, Dragi elevi și părinți, Onorat auditoriu, În aceste
Astăzi, Biserica noastră serbează pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României și, implicit, al românilor de pretutindeni. Această sărbătoare este deosebit de importantă și semnificativă pentru poporul român, deoarece Sfântul Apostol Andrei este cel care a adus strămoșilor noștri geto‑daco‑romani Evanghelia lui Hristos. De aceea, el este numit Apostolul românilor, Ocrotitorul României şi Ocrotitorul românilor de pretutindeni.
Bucureşti, 24 noiembrie 2025 Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh Patriarhal Înaltpreasfinţia Voastră, Cu prilejul împlinirii a 40 de ani
București/22 noiembrie 2025 Preafericirii Sale Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului Preafericirea Voastră, Cu dragoste frățească în Hristos Domnul, dorim
Bucureşti, 21 noiembrie 2025 Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei Înaltpreasfinţia Voastră, Cu prilejul aniversării a 35 de ani de la hirotonia Înaltpreasfinţiei Voastre î
Preacucernici Părinți, Îndurerată familie și întristată adunare, Cu adâncă întristare am primit vestea trecerii la cele veșnice a domnului Ilie Ilașcu (30 iulie 1952 - 17 noiembrie 2025), fiu al
Pe parcursul acestui an, am aniversat în Biserica Ortodoxă Română Centenarul Patriarhiei Române (1925-2025). „Întemeiată în contextul istoric al României Mari, Patriarhia Română a devenit simbolul
Acesta este titlul de pe prima pagină a ziarului „Universul” ediţia de joi, 5 noiembrie 1925, care însoţeşte o fotografie realizată la întronizarea Patriarhului Miron Cristea, duminică, 1 noiembrie 1925, în
Anul acesta, la 9 noiembrie, se împlinesc șapte ani de la plecarea la Domnul a părintelui profesor Nicolae Ioan Bordașiu de la Biserica „Sfântul Silvestru” din București. Un slujitor neostenit pe ogorul
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, considerat unul dintre cei mai mari teologi ortodocși ai secolului XX, a fost nu doar un profund gânditor dogmatic, ci și un om al rugăciunii, al Bisericii și al
Cel mai important eveniment din urmă cu un secol a fost întronizarea Patriarhului Miron Cristea la 1 noiembrie 1925, căruia i s-au acordat spaţii largi în presa românească a epocii. Încadrându-se în acest
Evenimentul inaugurării finale a Catedralei Naționale a stârnit multe emoții în poporul evlavios și un interes considerabil din partea societății în ansamblu. Sărbătoarea de toamnă a Bucureștilor, care atr
De Ziua Națională a României, luni, 1 decembrie 2025, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, lăcașurile de cult parohiale și cele mănăstirești din țară și de peste hotare va fi oficiată slujba de Te Deum (mulțumire) în semn de recunoștință pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire națională în anul 1918.
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale (30 noiembrie), și al celebrării Zilei Naționale a României (1 decembrie), slujbele la Catedrala Națională se vor desfășura după următorul program:
Cu profundă întristare am aflat despre tragedia petrecută la Roma, unde prăbușirea turnului istoric Torre dei Conti a provocat decesul muncitorului român Octav Stroici și rănirea altor persoane care lucrau la
Reamintim publicului că, după 11 zile de pelerinaj, zi și noapte, închinarea credincioșilor în Sfântul Altar al Catedralei Naționale se încheie miercuri, 5 noiembrie 2025, la miezul nopții (ora
În data de 30 octombrie 2025, după încheierea slujbei de Te-Deum care a avut loc în Catedrala Națională, s-a susținut un scurt concert de cântece patriotice cu autori diverși. La acest eveniment, petrecut cu
În dimineața zilei de 30 octombrie 2025, între orele 8:00 și 8:30, a avut loc slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul clericilor militari ai Armatei Române, întrucât a fost celebrată, pentru prima dată, și Ziua clerului militar. Accesul pelerinilor în Sfântul Altar al Catedralei Naționale nu a fost oprit în vreun fel nici înainte, nici în timpul, nici după încheierea slujbei de Te Deum.
Biserica Ortodoxă o prăznuiește astăzi pe Sfânta Muceniță Filofteia, ale cărei sfinte moaște se află la Curtea de Argeș din secolul al XIV-lea, secolul începuturilor Ţării Românilor (Ungro-Vlahia, Val
Prin personalitățile și activitatea sa, Rugul Aprins a mai însemnat și răspunsul Bisericii Ortodoxe Române la încercările modernității. Iar acest răspuns, ziditor, s-a petrecut prin adâncirea întru
Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţi Cuvioşi Paisie şi Cleopa de la Sihăstria. Sfântul Sinod a aprobat canonizarea lor, alături de alți 14 sfinți părinți duhovnici și
Se împlinesc astăzi, 28 noiembrie, 85 de ani de la moartea lui Nicolae Iorga, istoricul care a marcat pentru totdeauna cultura și istoria românească, lansând direcțiile primare, definitorii și publicând cât al
Influența peste veacuri a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț s-a dovedit înfloritoare în cazul fenomenului Rugului Aprins, pornit în anii ’40 la Mănăstirea Antim din București. Ajungem astfel la una dintre
Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop, „Sfântul Ardealului”, a aprofundat în cuvintele sale duhovnicești, de o intensă adâncime, adevărurile esențiale ale credinței și ale vieții creștine. Radiografiile
La diferență de 31 de ani, fiind născuți în același ținut, am surprins din unele mărturii și amintiri care încă nu s-au pierdut anumite aspecte ce completează biografia unui talentat poet care a plecat prea
În ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva, ea însăși mutată în Împărăția Luminii la anii tinereții, a trecut la Domnul și părintele Horia Grădinaru, slujitor la Parohia „Sfântul Nicolae” din
În rând cu marii teologi ai lumii, cel dintâi care a dăruit Ortodoxiei secolului XX, prin fundamentala sa Dogmatică și prin traducerea în românește a Filocaliei, o punere într-o matcă firească și
Născut în părțile Neamțului, în comuna Farcașa, slujitor în Administrația patriarhală, în timpul Patriarhului Nicodim Munteanu, Părintele Petroniu Tănase (1914-2011) a căutat liniștea și mântuirea, vie
Între părinții îmbunătățiți ai Mănăstirii Antim, Părintele Sofian Boghiu strălucea prin smerenie, iubire, blândețe, har și lumină. „Lumina care-l îmbrăca în haina nemuririi e adevărată”, spunea
Mitropolitul Antonie Plămădeală, de la a cărui mutare la cer se împlinesc anul acesta două decenii, a fost unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din istoria sa recentă. S-a distins prin
În perioada 20‑26 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă serie de slujiri, întâlniri pastorale și activități misionare în Regatul
Cu prilejul praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii ortodoxe românești din orașul danez Tårs, situat în nordul Peninsulei Iutlanda.
Hramul Catedralei Episcopale Ortodoxe Române „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid, Spania, a fost sărbătorit duminică, 23 noiembrie. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, conform obispadoortodoxo.es.
Biserica ortodoxă românească „Sfânta Eugenia” din Lyon, Franța, a fost resfințită sâmbătă, 15 noiembrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și
În ziua praznicului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, 8 noiembrie, comunitatea ortodoxă românească din Borås–Olsfors, Regatul Suediei, a trăit un moment istoric: târnosirea bisericii parohiale și Sfânta Liturghie săvârșite de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi veniți din Suedia, Norvegia, Danemarca și România. La slujbă au participat câteva sute de credincioși români, suedezi, danezi și norvegieni.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat de curând într‑o vizită pastorală în mai multe parohii din partea de nord a Regatului Norvegiei și în capitala Regatului
Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină) Luca 14, 16-24 Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca s
„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Fiule Timotei, pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe frați. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe niște mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată
Cuviosul Patapie era de loc din Teba Egiptului şi alegând viaţa călugărească a urmat lui Hristos, nevoindu-se mulţi ani în pustie. Apoi, a venit la Constantinopol, unde a făcut multe şi mari minuni: le-a redat
Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, prolog, 6.20, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, p. 205 „...împrospătându-ne nădejdea în dobândirea viitoarelor bunătăți ale
Libertatea de exprimare obţinută de români în decembrie 1989 a venit atunci şi cu ceva mai puţin aşteptat, care ar părea că nu are legătură cu întreaga mişcare de eliberare de sub regimul dictatorial. Se
Sfântul Ioan Damaschin s-a născut în anul 675, în Damascul Siriei, din neam ales, care strălucea în dreapta credință. A ucenicit împreună cu alt sfânt imnograf, Cosma Episcopul Maiumei, ajungând la o
În fiecare an, în ultima zi a lunii noiembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat de Domnul Hristos la misiunea de propovăduire a cuvintelor Sale veșnice. În mod deosebit,
Resursele tehnologice și platformele de învățare pentru elevi s-au dezvoltat mult în ultimii ani. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul



