Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 16 iunie, în Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, judeţul Ialomiţa, a continuat campania umanitară de donare de
Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 16 iunie, în Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, judeţul Ialomiţa, a continuat campania umanitară de donare de
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor spre viitor”.
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică
Parlamentul European a aprobat miercuri în plen modificarea legislației privind plantele modificate cu ajutorul noilor tehnici genomice (NTG) pentru a fi mai rezistente la boli, dăunători şi la condiţiile
Fermierii au acces gratuit la consultanţă şi la soluţii practice de eficientizare a activităţii agricole, în cadrul programului „Caravana Profitului”, lansat zilele trecute de Comunitatea Antreprenorilor
Peste 30 de fermieri din judeţul Alba, însoţiţi de primarii din Zlatna, Ighiu, Întregalde, Râmeţ, Sântimbru şi Vinţu de Jos, au cerut miercuri preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, şi prefectului Nicolae Albu
Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16
În Olt, unul din județele de frunte în ceea ce privește cultura usturoiului, suprafeţele au scăzut anul acesta la 400 ha, de patru ori mai puțin față de cele 1.700 ha din 2024, iar numărul fermierilor
Ministerul Educației a stabilit structura examenului de bacalaureat care va fi susținut, peste 4 ani, de elevii care intră la toamnă în clasa a IX-a. Comparativ cu examenul actual, din 2030 evaluarea competențelor
În această vară, elevii şi tinerii români din diasporă au la dispoziție 9.000 de locuri gratuite în opt tabere derulate în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Programului de Tabere ARC, organizată de
Peste 350 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori şi experţi din domeniul teatrului, proveniţi de la universităţi din România şi din alte 10 ţări, participă în perioada 19-28 iunie 2026 la Festivalul
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Şteopoaie, susţine că există suficiente cadre didactice implicate în organizarea examenului de evaluare naţională, în pofida nemulţumirilor
Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la Olimpiada Europeană de Fizică 2026, care s-a desfăşurat în Suedia, la Goteborg, în perioada 12-16 iunie. Medaliații sunt elevi
La sediul Muzeului de Etnografie din Piatra-Neamț va putea fi vizitată, în 21 iunie 2026, expoziția „Grădina cu ii”, care aduce în atenţia publicului 20 de cămăși tradiționale autentice, majoritatea
Biblioteca Academiei Române (BAR) și Biblioteca Sfântului Sinod organizează azi, 18 iunie 2026, de la ora 13:30, vernisajul expoziției „Habent sua fata libelli. Cărți rare din vechea bibliotecă a Seminarului
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) invită publicul, în perioada 19-21 iunie 2026, la „Târgul de Sânziene”, unde meșteri lemnari, pielari, ceramiști, iconari, țesători vor face demonstrații și vo
Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane” al Academiei Române - Filiala Iași, în parteneriat cu Asociația Rural Development Research Platform, organizează, în 19 iunie 2026, cea de-a treia
Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizează expoziția „A fost odată ca niciodată…! Scurtă istorie a copilăriei în primele patru
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Corpul uman este o creație complexă a cărei cunoaștere este greu de realizat pe deplin. Între timp, medicina se dezvoltă și devine mult prea complexă pentru a putea fi cuprinsă de mintea unei singure persoane.
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
Prin credinţă, empatie, solidaritate şi multă implicare, membrii Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”, ca şi voluntarii ce se strâng ciorchine în jurul misiunii de întrajutorare încurajată şi susţinută
Inteligența artificială schimbă rapid modul în care elevii învață și profesorii predau sau evaluează. În același timp, apar întrebări esențiale despre responsabilitate, autonomie și capacitatea de a
Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Familia este locul în care omul învață încă din copilărie iubirea, iertarea, răbdarea și încrederea. Dar într-o societate grăbită, marcată de tensiuni, nesiguranță și oboseală sufletească, tot mai
Ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe o colină ce domină orizonturile până departe, spre Lungani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este și astăzi un fel de centru al lumii
O căsuță cochetă, cu o peluză mărginită de flori, undeva la marginea comunei Clinceni, nu departe de agitatul București. Rar, se aud trecând pe cer avioane de la aerodromul din apropiere; în rest, doar ciripit
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Există poeţi. Şi modul în care opera acestora poate intra într-o dezbatere cu societatea din care provin a fost dintotdeauna o provocare menită a ridica nivelul ambilor actanţi. Atunci când se întâmplă ca au
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Fi
Scriitorul de umbre Scriu cu umbra luminii Tale, Doamne, Înmuind penița în raza tăinuită Înlăuntrul inimii din valea uitării. Fiecare cuvânt e o umbră A Cuvântului ceresc, Lucindă pe pergamentul ochil
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
Într-un cadru internațional și intern complicat, cariera lui Iancu de Hunedoara are o traiectorie spectaculoasă, de la „simplu soldat sau cavaler de curte”, până la calitatea de ban de Severin, cea de comite
Monahismul bizantin își are originile în mișcarea ascetică orientală din secolele III-IV, inspirată de modele precum pustnicii amintiți mai sus. Aceste modele au fost preluate și dezvoltate într-un sistem bine
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român
În perioada 10-11 iunie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat o vizită frățească în insula Imvros (Gökçeada), Turcia, răspunzând invitației adresate de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, cu prilejul sărbătorii sale onomastice. Vizita a avut o semnificație deosebită, întrucât manifestările organizate în patria natală a Sanctității Sale au marcat nu numai sărbătoarea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, ci și împlinirea a 35 de ani de la alegerea Sanctității Sale în Tronul patriarhal al Constantinopolului şi a 65 de ani de slujire clericală, precum și două importante aniversări pentru Biserica din Imvros, respectiv 100 de ani de la înființarea Mitropoliei de Imvros și Tenedos și 1.000 de ani de mărturie ortodoxă neîntreruptă pe insulă.
În aceste zile (16-26 iunie) se împlinesc zece ani de la desfășurarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe la Academia Ortodoxă din Kolimvari, în insula Creta, Grecia. Precizăm că ideea de
Patriarhia Română este îngrijorată de situația foarte dificilă în care se află familia de români Samson din Suedia, ca urmare a separării de părinții lor a celor două fiice, Sara și Tiana, în urma
În perioada 10-11 iunie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat o vizită frățească în insula Imvros (Gökçeada), Turcia, răspunzând invitației adresate de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, cu prilejul sărbătorii sale onomastice. Vizita a avut o semnificație deosebită, întrucât manifestările organizate în patria natală a Sanctității Sale au marcat nu numai sărbătoarea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, ci și împlinirea a 35 de ani de la alegerea Sanctității Sale în Tronul patriarhal al Constantinopolului şi a 65 de ani de slujire clericală, precum și două importante aniversări pentru Biserica din Imvros, respectiv 100 de ani de la înființarea Mitropoliei de Imvros și Tenedos și 1.000 de ani de mărturie ortodoxă neîntreruptă pe insulă.
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit miercuri, 17 iunie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în recent sfințita
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit slujba Vecerniei în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, duminică seară, 14 iunie, cu prilejul premierii elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare de Religie. La slujbă au participat elevii premiați, profesorii îndrumători, părinți, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și credincioși din oraş. La finalul Vecerniei, Preasfințitul Părinte Benedict a săvârșit slujba de hirotesie întru duhovnic pentru șase preoți din Episcopia Sălajului.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, astăzi, 18 iunie 2026, a fost săvârșită slujba de binecuvântare la începerea lucrărilor şi sfințirea pietrei de temelie a noului Centru național de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” din orașul Pantelimon, județul Ilfov. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop- vicar patriarhal, în prezența a numeroși clerici, precum și a reprezentanților autorităților centrale și locale.
Duminica Sfinților Români, 14 iunie, a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Giulești din Bucureşti, unde a fost marcată încheierea unui atelier de pictură pe lemn în stil bizantin desfășurat pe parcursul a șapte duminici consecutive, în cadrul activităților grupului catehetic parohial.
Proiectul „Inimă de părinte”, derulat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, continuă să aducă bucurie copiilor beneficiari ai programelor social-educaționale derulate în cadrul așezămintelor sociale din Vaslui, Bârlad, Ghermănești, Berezeni și Huși, judeţul Vaslui, se arată pe episcopiahusilor.ro. Pentru copiii aflați în dificultate materială, din așezămintele sociale înființate în cadrul asociației, materialele didactice, cele igienico-sanitare, masa zilnică și întreg suportul oferit în aceste spații fac diferența în mod esențial și constituie baza cea mai solidă pentru conturarea unei personalități puternice, fundamentate pe educație și impregnată de valorile creștine. Din acest motiv, sprijinul lunar oferit acestor centre, în contextul proiectului „Inimă de părinte”, de parohiile ortodoxe românești din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei este o investiție de suflet în educație, fiind materializarea cea mai frumoasă și concretă a grijii față de semenii aflați în lipsuri.
În ultima perioadă, România se confruntă cu numeroase dificultăți care afectează atât calitatea actului educațional, cât și accesul echitabil al copiilor și tinerilor la educație. Aceste dificultăţi sunt generate, în mare parte, de discrepanțele economice existente în societate, dar și de diferențele semnificative dintre mediul urban și mediul rural, acolo unde lipsa unei infrastructuri adecvate, insuficiența educatorilor, învățătorilor și profesorilor, precum și resursele materiale limitate restrâng considerabil șansele elevilor la o educație de calitate.
Tragedia deportării celor aproximativ 44.000 de persoane din teritoriul de graniță al României cu Iugoslavia, în Câmpia Bărăganului, în noaptea de Rusalii (17/18 iunie) a anului 1951, reprezintă una dintre cele mai dramatice acțiuni represive desfășurate de regimul comunist din România după cel de-Al Doilea Război Mondial, în contextul mai larg al deportărilor dispuse în anii 1941-1960: deportarea sutelor de preoți, intelectuali și chiaburi români din Basarabia și Bucovina de Nord în Kazahstan și Siberia (1941, 1949, 1951), deportarea etnicilor germani în URSS (1945), deportarea miilor de deținuți politici în coloniile de muncă din Delta Dunării (1950-1960) și la Canalul Dunăre-Marea Neagră (1949-1953/1955), rupţi de locurile natale și supuşi unor tratamente inumane, devenind, astfel, victime ale unui program sistematic de exterminare politică și ideologică.
În lumina învăţăturii creştine ortodoxe, grija pentru sănătatea sufletului şi a trupului reprezintă o responsabilitate permanentă a omului, întrucât acesta este chemat să valorifice cu înţelepciune
Cu bucurie în Domnul nostru Iisus Hristos, am primit invitația de a participa la evenimentele din Insula Imbros, din data de 11 iunie 2026, prilejuite de aniversarea zilei onomastice a Sanctității Sale Bartolomeu,
Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos este baza filantropiei creștine „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru milostiv este” (Luca 6, 36). Filantropia organizată instituțional a apărut mai întâi ca
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
Sfințenia nu este rezervată unei anumite categorii de oameni, ci cu toții suntem invitați și chemați de Dumnezeu la desăvârșirea vieții lăuntrice. În societatea de astăzi, dincolo de oamenii a căror vocație arată în mod clar și constant implicare în cele duhovnicești, fiecare după rostul și ascultarea pe care le are în lume, este invitat la sfințenie.
Dacă în prima parte a acestui demers interdisciplinar dedicat familiei creștine am analizat, din perspectivă teologică și juridică, provocările legate de avort și eutanasie, în rândurile care urmează ne vom
În contextul în care Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2026 drept Anul omagial al pastorației familiei creștine, reflecția asupra familiei depășește dimensiunea strict pastorală și devine o
Activităţile pentru copii găzduite de Parohia Lisa, judeţul Braşov, au adus cunoaştere, comuniune şi prietenie în rândul celor mici şi în familiile lor. Preotul Sergiu Dudan, împreună cu presbitera Cristina Dudan, profesoară cu o deosebită vocaţie, cultivă în sufletele tinerilor dragostea faţă de cunoaştere şi faţă de valorile sfinte.
Programul misionar al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a cuprins şi tipărirea unor valoroase lucrări adresate preoţilor, teologilor şi nu numai, cărţi în care sunt abordate, între
Patriarhia Română este îngrijorată de situația foarte dificilă în care se află familia de români Samson din Suedia, ca urmare a separării de părinții lor a celor două fiice, Sara și Tiana, în urma
Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare și tristețe în legătură cu atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante centre ale spiritualității ortodoxe și monument
Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunității creștine din Fâșia Gaza, precum și altor persoane și comunități aflate într-o situație umanitară dificilă. Acest proiect de asistență umanitară completează acțiunea sistematică a României în sprijinul populației civile din Fâșia Gaza.
Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea pastorală față de organizarea, în București, a unei parade dedicate promovării diversității orientărilor sexuale, într-un context social și spiritual care are nevoie de echilibru, discernământ și responsabilitate.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s‑a deplasat astăzi, 10 iunie 2026, în insula Imbros (Gökçeada) din Turcia pentru a participa la momentele liturgice dedicate onomasticii și sărbătorii a 35 de ani de la alegerea în demnitatea de Patriarh Ecumenic al Constantinopolului a Sanctității Sale Bartolomeu I.
În ziua de miercuri, 3 iunie 2026, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s‑a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Într-un cadru internațional și intern complicat, cariera lui Iancu de Hunedoara are o traiectorie spectaculoasă, de la „simplu soldat sau cavaler de curte”, până la calitatea de ban de Severin, cea de comite
Monahismul bizantin își are originile în mișcarea ascetică orientală din secolele III-IV, inspirată de modele precum pustnicii amintiți mai sus. Aceste modele au fost preluate și dezvoltate într-un sistem bine
În aceste zile (16-26 iunie) se împlinesc zece ani de la desfășurarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe la Academia Ortodoxă din Kolimvari, în insula Creta, Grecia. Precizăm că ideea de
În nord-estul Mării Egee, la intrarea în Strâmtoarea Dardanele, se află insula Imvros (astăzi Gökçeada), Turcia. Pentru lumea ortodoxă, Imvrosul reprezintă un spațiu al memoriei vii, al continuității
Prin creația sa, extrem de vastă, prin viața sa, Dragoș Morărescu (1923–2005) a ajuns în contact cu majoritatea intelectualilor importanți din România postbelică. Insuficiente, deocamdată, există și
Miron Barnovschi Movilă rămâne printre chipurile smerite, dar luminoase ale istoriei Moldovei, un domnitor a cărui viață și moarte capătă, privite în profunzime, conturul unei mărturisiri depline, în care
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român
În ultimii ani, un gând mi-a revenit cu insistență: mărturiile pe care ni le-au lăsat moștenire eroii, mucenicii, mărturisitorii din secolul XX pot fi citite și dintr-un unghi practic. Vom căpăta
Sâmbătă, 6 iunie, în ajunul Duminicii Tuturor Sfinților, arhidiaconul și teologul universitar Ioan Caraza (1941-2025) a fost pomenit în satul său natal, Fărcașa, din județul Neamț. Mai ales de anul acesta, lo
Profesor savant, predicator de renume și ierarh cărturar, fiul cel vrednic al Abrudului și-a înscris numele în galeria de aur a vieții bisericești sibiene din secolul trecut. Chipul său a rămas o rază de
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea
În seara zilei de 12 iunie 2026, la biserica Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoți, la inițiativa părintelui protopop dr.
În perioada 10-14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă vizită pastoral‑misionară în Slovenia și Danemarca, slujind în comunități
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a poposit duminică, 14 iunie, în Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Sines, Portugalia, care și‑a sărbătorit
În perioada 12‑14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan” din
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, 14 iunie, a avut loc sfințirea uneia dintre cele două biserici ale Parohiei Ortodoxe Române din Offenbach pe Main, Germania. Parohia, înființată în urmă cu 51 de ani, reprezintă astăzi una dintre cele mai puternice și dinamice comunități ortodoxe românești din această parte a Germaniei.
În perioada 5‑7 iunie 2026, Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei a găzduit, la Dublin și Kildare, cea de‑a 5‑a ediție a Întâlnirii internaționale a Grupului de preotese „Sfânta Nona”, ev
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău,
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea
Fraților, nu se poate să cadă cuvântul lui Dumnezeu, căci nu toți cei din Israel sunt și israeliți; nici pentru că sunt urmașii lui Avraam, sunt toți fii, ci întru Isaac, a zis, se vor chema ție urmași,
Sfântul Apostol Iuda, rudenia Domnului (sec. I) este unul dintre cei numiţi fraţii Domnului. Erau rude apropiate care au crescut împreună cu Iisus în aceeaşi casă. „După tradiţie, ei erau fiii lui Cleopa,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 380-381 „(Ieroschimonahul Iosif Protopsaltul) Acest cuvios părinte a fost cel mai mare dascăl de muzică
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
De unde gândul de a scrie despre bunătate? Pur și simplu, de la observarea nenumăratelor situații din ultima vreme în care am văzut o escaladare tot mai agresivă a răutății. Și nu doar pe stradă sau pe
A sta, precum corintenii, în Evanghelie înseamnă a sta între coperțile Sfintei și dumnezeieștii Cărţi; a atârna pe toate filele și paginile Sfinților Evangheliști, a umbla printre capitole și a
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


