„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia domnie și să se întoarcă. Și, chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele:
Aniversare în comunitatea credincioşilor din Târgu Neamţ
Vineri, 9 noiembrie 2018, părintele lect. univ. dr. Mihai Vizitiu, fost cadru didactic al Facultăţii de Teologie din Iaşi, dar şi al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, actualmente slujitor al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamţ, a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Momentul a fost încununat cu săvârşirea Sfintei Liturghii joi, 8 noiembrie 2018, la biserica târgnemţeană, iar spre după-amiază a fost oficiată slujba de Te Deum la Biserica „Sfântul Ioan Iacob” de la seminarul nemţean.
În dimineaţa zilei de 8 noiembrie 2018, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, slujba praznicului a fost oficiată de către părintele profesor Mihai Vizitiu, dimpreună cu soborul slujitor al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamţ, alături fiind şi părintele arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Hrisostom Rădăşanu a evidenţiat câteva trăsături ale părintelui profesor, afirmând că printre credincioşii prezenţi se află un mare dar al lui Dumnezeu: „Văzându-l pe părintele profesor astăzi, în mijlocul dumneavoastră, în această sfântă biserică, auzind cuvântul de învăţătură, ţin să felicit din toată inima pentru că aveţi în mijlocul dumneavoastră un bătrân atât de frumos şi pe dinăuntru şi pe dinafară, trimis de Dumnezeu ca dar, pentru a sluji mântuirea sufletelor noastre. Să nu nesocotiţi acest dar şi să vă bucuraţi de el! Vă încurajez, profitaţi de acest mare dar al prezenţei părintelui Mihai Vizitiu, căutând şi cerând de la el şi cuvânt de folos, şi rugăciune, şi povăţuire, căci dacă noi, acolo la Iaşi, ocupaţi fiind cu toate nevoile noastre, am putut să descoperim în părintele Vizitiu un asemenea mare dar, folosindu-ne şi bucurându-ne, iată că după atâta timp îl căutăm pe părintele şi îl cercetăm la aceste momente frumoase de aniversare, cu atât mai mult dumneavoastră, cei care aveţi această mare binecuvântare şi lumină”.
Totodată, părintele consilier a dat citire mesajului transmis de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, părintelui Mihai Vizitiu:
„Părinte profesor,
Este un prilej de aleasă bucurie care ne cheamă să plinim cu recunoştinţă şi preţuire lucrarea pe care aţi făcut-o până în prezent ca ostenitor în via Domnului. Aţi fost înzestrat de Dumnezeu cu mulţi talanţi, pe care v-aţi străduit să îi înmulţiţi în toate slujirile care v-au fost încredinţate de-a lungul anilor în Biserică: ca preot, ca profesor şi director al Seminarului Teologic «Veniamin Costachi» de la Mănăstirea Neamţ, ca profesor la Facultatea de Teologie «Dumitru Stăniloae» din Iaşi sau consilier la Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Generaţiile de elevi sau de studenţi, cărora le-aţi inspirat dragostea pentru Sfânta Scriptură, păstrează vie pasiunea, dăruirea, tactul pedagogic în transmiterea cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, colegii de la Centrul eparhial îşi amintesc cu admiraţie de seriozitatea, meticulozitatea şi pasiunea care vă caracterizau în abordarea oricărei probleme pe care o aveţi de rezolvat. Aflat la acest moment aniversar, vă adresez alese urări de sănătate şi zile îndelungate, rugându-l pe Dumnezeu, Izvorul a toată bunătatea, să vă dăruiască ajutorul Său cel sfânt în lucrarea pe care o săvârşiţi.
Cu preţuire şi binecuvântare,
† Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei”
Spre după-amiază, la Biserica „Sfântul Ioan Iacob” de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Neamţ, a fost oficiată Slujba de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a Preasfinţitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a preoţilor profesori şi a elevilor seminarişti.
„Părintele prof. univ. dr. Mihai Vizitiu, ca om, a fost, este şi va rămâne un Om de caracter; ca slujitor, dincolo de valoarea sfinţiei sale vocaţională incontestabilă, în slujire pare a fi contemporan cu veşnicia; ca duhovnic se poate număra, oricând, printre cei mai iscusiţi posibili duhovnici; ca profesor s-a identificat până la contopire cu catedra; ca predicator rămâne un reper; ca scriitor este unul de excepţie, vădind o bună pregătire teologică, patristică, istorică şi filologică; iar ca iconom al patrimoniului spiritual şi material al Bisericii este unul prin excelenţă”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Calinic Botoşăneanul.
„Este o surpriză plăcută şi vă rog să mă iertaţi că am fost atât de emotiv pentru că am fost luat prin surprindere. Prezenţa aici a atâtor oameni dragi mie şi foşti studenţi de excepţie m-a bucurat deoarece, prin cei peste 1000 de preoţi care mi-au trecut prin mână, am putut să adaug şi eu ceva acolo din modesta mea pregătire teologică. Mă rog Bunului Dumnezeu să vă dăruiască viaţă îndelungată!”, a adăugat spre încheiere, vizibil emoţionat, părintele profesor Mihai Vizitiu.
La finalul evenimentului, invitaţii au dăruit părintelui profesor cadouri, urări şi buchete de flori, dar s-au realizat şi câteva fotografii de grup.