Anxietatea de sănătate

Alina Rotaru, Psiholog, 14 Septembrie 2018

Cunoscută sub numele de ipohondrie, anxietatea de sănătate este multifațetată, cuprinzând componenta emoțională (anxietatea), componenta fiziologică (palpitațiile), componenta cognitivă (pericolul perceput) și componenta comportamentală (evitarea și comportamentele de siguranță).

Simptomele anxietății de sănătate sunt: preocuparea și teama de a avea, sau ideea de a avea, o afecțiune medicală serioasă bazată pe interpretări eronate ale simptomelor corpului, preocuparea persistă în pofida investigațiilor medicale și reasigurărilor, nu este delirantă și nu este restricționată la îngrijorarea cu privire la aspectul fizic, cauzează detresă și afectează nivelul de funcționare socială, ocupațio­nală, sau în alte domenii importante de funcționare ale persoanei, nivelul anxietății este crescut, iar individul este exagerat susceptibil la îngrijorări privind starea sa de sănătate. Pentru diagnosticare este necesar ca simptomele să persiste minimum 6 luni.

Prevalența la nivelul populației este de aproximativ 1,3-10% pe an și nu există diferențe între genuri. Debutul este la vârsta adultă, iar anxietatea de sănătate persistă și revine, în absența tratamentului. De regulă, comorbiditatea este ridicată cu alte tulburări anxioase, ca anxietatea generalizată, tulburarea de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburări afective, tulburări de somatizare și tulburări de personalitate.

Se pare că factorii care generează această afecțiune sunt de natură familială și stresori semnificativi în viața adultă, alături de intoleranța la incertitudine, exagerarea simptomelor obiș­nuite ale corpului și credințe disfuncționale legate de sănătatea proprie și de mediul spitalicesc.

Evaluarea se face investigând factorii din trecut, iar în cadrul ei se pune accentul pe stabilirea relației terapeutice, formularea unei explicații clare și simple a simptomelor, eliminarea, pe cât posibil, a suspiciunilor unei con­di­ții medicale (e un deziderat, dar nu este o condiție obligatorie) și identificarea unor factori cognitivi și comportamentali care contribuie la instalarea simptomelor.

Scopurile declarate ale inter­venției cognitive și comportamentale în anxietatea de sănătate sunt: reducerea convingerii de a avea o boală, chiar dacă simptomele nu dispar, reducerea îngrijorărilor față de sănătate, reducerea comportamentelor de siguranță și de verificare (controale medicale, reasigurări din partea altor persoane, hipervi­gi­lența față de simptomele propriului corp), reducerea problemelor de sănătate mintală comorbide, dezvoltarea abilității de a face față simptomelor noi și dezvoltarea unor credințe func­ționale despre sănătate și boală.

Restructurarea cognitivă vizează generarea unor credințe alternative despre boală, manifestările sale, schimbările și senzațiile fizice, ideea de sănătate și vulnerabilitate în fața bolii, efectele comportamentelor de evitare, verificare și reasigurare și, în mod special, nevoia de certitudine.

Strategiile cognitive vizează monitorizarea zilnică a îngrijorării, așa-numita „întâlnire cu îngrijorările”, adică rezervarea unui anumit timp în fiecare zi destinat doar acțiunii de a te îngrijora, dialogul socratic etc.

Printre strategiile comportamentale cele mai comune se regăsesc: expunerea interoceptivă la senzații, expunerea cu pre­venția răspunsului de evitare, reasigurare și experimentul comportamental.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!