Documentar
Aproapele nostru este viața noastră

Aproapele nostru este viața noastră

Ioan Sergiu Lungu, 24 Septembrie 2015

Viața Cuviosului Siluan Athonitul, văzută din afară, s‑a scurs fără multă în­semnătate. A dus viața unui sărac și simplu țăran rus până la plecarea în armată, unde a urmat obiș­nuita slujire militară în gra­dele inferioare, iar apoi patruzeci și șase de ani monotona viață mănăs­ti­rească, unde a fost simplu monah. Foarte cunoscut întregii lumi creștine, a rămas cuvântul descoperit de Dumnezeu Cuviosului Siluan Athonitul: „Ţine‑ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui.”

Registrul mănăstirii athonite rusești închinate Sfântului Ma­re Mucenic Pan­telimon este foarte concis în consemnarea vieții lui: „Părintele Shimonah Siluan; numele laic: Simeon Ivanovici Antonov, țăran din gubernia Tambov, judeţul Lebedinsk, satul Şovsk. Născut în anul 1866; ajuns la Athos în anul 1892; tuns în mantie în anul 1896; în shimă, 1911. A trecut prin ascultările: la moară, la metohul Kala­mareia (o proprietate a mănăsti­rii din afara Athosului), la Vechiul Russikon din munte, la Iconomat. S‑a săvârşit la 11/24 Septembrie, 1938.”1 Între născutşi săvârşit, viața sa privită exterior și obiectiv este cu totul neînsemnată. Dacă nu l‑ar fi lăsat Dumne­zeu pe ucenicul său, arhimandritul Sofronie Saharov, să ne facă cu­noscute viața și învățătura Cu­vio­sului Siluan, mănăstirea lui ar fi îngropat, pe lângă trupul său, și scrierile, și folosul pe care l‑au adus acestea lumii contemporane.

Ucenicul, în cartea care cuprinde învățătura Cuviosului Siluan, arată câteva întâmplări care ne dezvăluie deosebit de bogata sa viață lăuntrică, împărătesc de înaltă. Prima, cronologic, este din fragedă pruncie, când nu avea mai mult de patru ani. Tatăl său, țăran simplu rus, într‑o zi de praznic, a găzduit în casa sa un vânzător de cărți, nădăjduind să afle, ca de la un om cu carte, ceva nou, căci era însetat de cunoaștere și luminare. Micuţul Simeon, cu pruncească curiozitate, asculta cu luare aminte convorbirea. Vânzătorul de cărţi a dovedit tatălui că Hristos nu este Dumnezeu şi că Dumnezeu nici nu există. Băieţaşul Simeon a fost izbit în chip deosebit de cuvintele: „Unde‑i El, acel Dumnezeu?”, şi s‑a gândit: „Când voi creşte mare, voi cutreiera întreg pământul să‑L caut pe Dumnezeu”. Când a plecat oaspetele, micul Simeon a zis tatălui: „Tu mă înveţi să mă rog, iar el zice că Dumnezeu nu există”. La care tatăl a răspuns: „Credeam că este un om înţelept, dar s‑a arătat a fi un prost. Nu asculta de el”.2

După vreo cincisprezece ani, când Simeon era deja un tânar mare și voinic, o țărancă fusese într‑un pelerinaj în care s‑a închinat la mormântul vestitului nevoitor Ioan Zăvorâtul din Sezionov (1791–1839). La întoarcere a povestit despre viața sfântă a zăvorâtului și că la mormântul său se făceau minuni. Bătrânii satului ziceau că Ioan fusese un om sfânt. Auzind convorbirea, Simeon gândi: „Dacă el este un sfânt, înseamnă că Dumnezeu este cu noi, și nu am de ce să cutreier tot pământul ca să‑L caut”, și de la acest gând tânăra sa inimă s‑a aprins de dragostea pentru Dumnezeu.3

După ce Simeon a simţit în sine că îşi regăsise credinţa, mintea i s‑a alipit de pomenirea lui Dumnezeu, şi mult se ruga cu plâns. Tot atunci a simţit în sine o schimbare lăuntrică şi o atragere către monahism, și chiar a cerut tatălui său să‑l lase să meargă la Lavra Peşterilor din Kiev, dar tatăl a răspuns hotărât: „Întâi săţi termini armata, iar apoi eşti slobod să te duci”.4

Înainte de liberarea din Garda Imperială, a mers la părintele Ioan din Kronstadt să‑i ceară rugăciunile și binecuvântarea. Pentru că nu l‑a găsit, i‑a lăsat o scrisoare simplă: „Batiușka, voiesc să mă fac monah; rugați‑vă să nu mă țină lumea”.5 După întoarcerea din armată, și‑a luat rămas bun de la toți și a plecat la Athos.

La Athos, viața cuviosului s‑a împărțit între ascultările mănăstirii și războiul lăuntric, care a fost împletirea unor izbitoare contradicții: pe de o parte, năpădiri drăcești, părăsirea de către Dumnezeu, întunericul morții și muncile iadului; iar pe de alta – Dumnezeiasca arătare și lumina ființării fără‑de‑început.

Porunca lui Hristos – adevăratul interes al Bisericii

Când Părintele Siluan a fost numit iconom, se ruga fierbinte ca Domnul să‑l ajute să‑şi împlinească ascultarea plină de răspunderi. După o îndelungată rugăciune, a primit răspuns în suflet: „Păstrează harul ce ţi s‑a dat”. Atunci a înţeles că a păstra harul este mai însemnat şi mai de preţ decât toate celelalte lucruri, şi deci, intrând în noua sa ascultare, veghea cu trezvie pentru a nu i se întrerupe rugăciunea.

Avea sub ascultarea sa până la două sute de muncitori. Dimineaţa, trecând pe la toate atelierele, dădea maiştrilor îndrumări generale, iar apoi se întorcea la chilia sa ca să plângă pentru „norodul lui Dumnezeu”. Inima îl durea de mâhnire pentru muncitori; plângea pentru fiecare: „Iată Grigorie, el şi‑a părăsit părinţii bătrâni, soţia tânără şi doi prunci şi a venit aici să munceascăpentru o bucată de pâine. Şi ce poate câştiga el aici? Ce sărăciela ei, ca să se hotărască să‑şi părăsească întreaga familie! Şi cedurere trebuie să poarte ei toţi! Şi, în sfârşit, în ce cumplităsărăcie trăieşte tot acest norod...Sunt ca nişte oi părăsite, nimeni nu le poartă degrijă, să‑i povăţuiască, să‑i înveţe ceva. Iar ei învaţă toate răutăţile,se sălbăticesc, se bădărănesc.”6

„Inima inimii vesteşte”, spune o zicală din popor. Stareţul tainic se ruga pentru „norodul lui Dumnezeu”, muncitorii simţeau şi îl iubeau. El niciodată nu stătea pe capul lor în timpul lucrului, nu‑i zorea, însă ei, mângâiaţi fiind, munceau mai cu veselie şi mai cu spor decât pentru ceilalţi. Iconomii ceilalţi „păzeau interesele mănăstirii”; dar cine nu ştie că atunci când grija pentru „interese” are întâietate, omul este uitat? Interesul, adevăratul interes al mănăstirii, stareţul îl vedea în faptul de a se păzi porunca lui Hristos. 7

Această întâmplare este una extrem de relevantă, în contextul migrației forței de muncă. Atitudinea cuviosului ar putea fi o alternativă, la modul inuman în care ajung să se comporte uneori cei care au funcții de conducere în marile imperii financiare, în marile corporații, în guverne și în marile instituții de orice natură ar fi.

Ține‑ți mintea în iad și nu deznădăjdui

Foarte cunoscut întregii lumi creștine, mai ales în Apus, ne‑a rămas cuvântul descoperit de Dumnezeu Cuviosului Siluan Athonitul: „Ţine‑ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui.” Aceasta multor credincioşi li s‑a făcut stea călăuzi­toare către Împărăţia cea neclintită (Evrei 12, 28). După duhul ce îl cuprinde, ea este asemănătoare învăţăturii Părinţilor Egipteni din vechime: Antonie cel Mare (care a învățat de la curelar să cugete: „Toți se vor mântui, eu unul voi pieri”), Macarie Egipteanul (care zicea: „Intră în inima ta și acolo te luptă cu Satana”), Sisoe cel Mare (care purta gândul lui Antonie), Pimen cel Mare (care a spus ucenicilor săi: „Credeți‑mă, fiilor, unde este Satana, acolo voi fi și eu”).

Părintele Sofronie spune că acest cuvânt este medicamentul epocii pe care o trăim: „Cuvântul lui Hristos: şi nu deznădăjdui – a fost dat prin Sfântul Siluan epocii noastre, caracterizate printr‑o deosebit de îngreuitoare deznădejde atotcuprinzătoare. Oamenii vea­cu­lui nostru, nu arareori în ciuda voii lor, se fac totuşi părtaşi din punct de vedere moral nesfârşite­lor fratricide locale şi chiar pla­ne­­tare. Ca atare, părtaşi morali fiind, şi nepocăindu‑se, ei fireşte pierd harul Duhului Sfânt, şi de acum nu mai pot crede în propria nemurire prin Înviere. Ba nici nu mai tânjesc către ea. Anume a­ceastă osândire de sine la deplina pieire după moarte poartă în ea e­senţa duhovnicească a deznădejdii.”8

Cuviosul Siluan, după ce a primit cuvântul de la Domnul, l‑a în­suşit pe deplin sieşi: „Am început a face precum m‑a povăţuit Domnul, şi mintea mi s‑a curăţit, şi Duhul purta mărturie mântuirii.”

Note:

1 ‑Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 13.

2 Ibidem, pp. 14–15.

3 Ibidem, p. 15.

4 Ibidem, p. 16.

5 Ibidem, p. 24.

6 Ibidem, pp. 68–69.

7 Ibidem, p. 69.

8Idem, Vom vedea pre Dumnezeu precum este, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Sofia, București, 2005, p. 385–386.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!