„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Arhiepiscopia Iaşilor şi-a desemnat reprezentanţii pentru etapa naţională a Concursului „Unirea: libertate şi unitate“
În Sala „Baptisterium" din cadrul Muzeului Mitropolitan Iaşi a avut loc ieri, 26 aprilie 2018, etapa eparhială a Concursului naţional cultural-artistic „Unirea: libertate şi unitate", competiţie organizată de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educaţional. Protopopiatele din Arhiepiscopia Iaşilor au concurat pentru calificarea în etapa naţională a competiţiei, concurs ce se va desfăşura la Bucureşti luni, 21 mai 2018, iar cele mai bune proiecte vor fi premiate de către PF Patriarh Daniel.
Reprezentanţii protoieriilor au participat la faza pe eparhie a concursului patriarhal. Aceştia şi-au expus proiectele, lucrările literare, prezentările, iar juriul a punctat cea mai reuşită activitate. Au participat copii din cadrul parohiilor implicate în programele catehetice, iar pentru faza eparhială au fost selectate 8 proiecte.
Părintele inspector Bogdan Racu din cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor ne-a oferit mai multe detalii cu privire la acest concurs: „S-a remarcat frumoasa prezentare a participanţilor, îmbrăcaţi cu toţii în costum popular, dar şi însufleţirea muncii de echipă, pentru că deşi au prezentat un număr redus de copii, în spatele lor s-au aflat şi ceilalţi colegi de la grupele de cateheză. La Iaşi, etapa eparhială nu este altceva decât un mod concentrat al activitaţilor care au loc în protopopiate, pe acest frumos subiect al legăturii dintre credinţă şi iubirea de neam. Avem pentru fiecare judeţ al arhiepiscopiei desemnat câte un reprezentant, iar cele mai bune proiecte au fost selectate de membrii juriului, aceştia le-au găsit drept cele mai reprezentative".
Protopopiatele 3 Iaşi, Piatra Neamţ şi Săveni merg în etapa finală la Bucureşti
Juriul competiţiei a fost format din părintele inspector Bogdan Racu, coordonatorul Biroului de cateheză al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele profesor Cristian-Alexandru Barnea, inspector pe învăţământ al eparhiei, prof. dr. Carmen Dura şi prof. dr. Ioana Măriuţei, cadre didactice la Seminarul Teologic din Iaşi. Câştigătorii fazei eparhiale sunt: Parohia „Acoperământul Maicii Domnului" Precista III - Piatra Neamţ, Parohia „Naşterea Maicii Domnului" Scobâlţeni, judeţul Iaşi, şi Parohia „Naşterea Maicii Domnului" Bozieni, Săveni.
„La începutul anului 2018 am organizat Tabăra «Împreună să ne amintim de Unire», la care au participat 50 de tineri între 10 şi 18 ani. S-au făcut diferite ateliere timp de şase zile, am stat într-o casă de lângă Piatra Neamt, au învăţat poezii, cântece patriotice, dar au jucat şi piese de teatru. Ne-am simţit ca o familie! Ideea acestei tabere a fost ca ei să cunoască noţiunea de Unire", a declarat părintele Paul Sorin Vieru de la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului" Precista III - Piatra Neamţ.
„Proiectul nostru s-a derulat în ultimele luni, activitate prin care am dorit să le arătăm copiilor, tinerilor şi celor din satul nostru bucuria de a fi român, de a fi creştin, la 100 de ani de la Marea Unire. L-am intitulat sugestiv «100 de mărturii despre: credinţă şi unire, prietenie şi iubire», 100 pentru că au participat aproximativ 100 de persoane, iar finalul acestui proiect a reprezentat un spectacol dedicat Marii Uniri", ne-a relatat părintele Bogdan Orzetic, Parohia „Naşterea Maicii Domnului" Scobâlţeni.
„Am participat la acest concurs din dorinţa de a cultiva în sufletele copiilor aspectele întâlnite în titlu: unitatea şi libertatea, dragostea faţă de acestea. Proiectul intitulat „Centenar de rugăciune şi creaţie" a presupus crearea a trei rugăciuni şi o scrisoare, toate acestea adresate lui Dumnezeu, şi două icoane executate în diferite tehnici", a vorbit părintele Anisiea Gheorghiţă de la Parohia „Naşterea Maicii Domnului" Bozieni.
Proiectele calificate vor participa la etapa finală a concursului, ce se va desfăşura în luna mai, la Bucureşti. Câştigătorii ediţiei naţionale vor fi premiaţi pe 21 mai 2018 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu ocazia celebrării hramului Catedralei Patriarhale din Capitală.