Patristica
„Ascensiunea duhovnicească  a persoanei  se hrănește din Euharistie”

„Ascensiunea duhovnicească a persoanei se hrănește din Euharistie”

14 Februarie 2016

Liturghia este o lucrare de o viaţă întreagă. Nu există numai o liturghie după Liturghie, cum se spune de obicei, ci şi o liturghie înainte de Liturghie. Toată viaţa trebuie să fie liturgică. „Piatra din capul unghiului a Liturghiei noastre este de a şti dacă ea este trăită în vieţile noastre… adevărata noastră liturghie fiind un proces de convertire la Hristos, care reprezintă faptul vieţuirii creştine”, ne amintește un liturgist contemporan.

În explicarea Liturghiei pe care o face Teodor de Mopsuestia, el aminteşte faptul că noi, în calitate de creştini, trebuie „să ne străduim pe cât posibil să imităm în această lume conduita pe care ne aşteptăm să o avem în cer”, adică „a ne comporta într‑un mod ceresc” şi „a avea moravuri dumnezeieşti de viaţă în sejurul ceresc”.

Pentru a fi vrednici de a participa la Liturghia euharistică trebuie să fim într‑o stare de convertire permanentă, având ca ţintă a vieţii noastre imitarea Domnului Iisus, reînnoind permanent promisiunile noastre făcute la Botez. Pentru aceasta, trebuie să‑L căutăm pe Domnul în toate locurile prezenţei Sale şi să ne dăm seama, precum ucenicii de la Emaus, că El este întotdeauna aproape, dar că preocupările noastre ne împiedică să‑L recunoaştem, mai ales dacă nu‑L vedem frângând Pâinea. Dacă vrem să trăim în mod liturgic, nu ne putem abţine să facem o adevărată revoluţie interioară, pe care numai metanoia evanghelică o poate săvârşi. Este vorba de regăsirea setei noastre de Dumnezeu, bucuria de a realiza că doar El este „stânca” noastră. Că doar El este fidel. Şi că El ne invită să devenim, prin dobândirea Duhului Său, martori ai Hristosului Său. Acest Hristos care ni se oferă în fiecare zi, nu doar în Euharistia Sa, ci şi în dialogul faţă către faţă al rugăciunii, în întâlnirea cu Cuvântul Său din Sfânta Scriptură, în adunarea fraţilor, unde El este prezent, şi în slujirea oamenilor. În loc să vorbească despre Dumnezeu, Sfinţii Părinţi ne roagă insistent să devenim disponibili pentru a merge în întâmpinarea Sa. Aceasta ne obligă să ne depărtăm de duhul şi de practicile acestei vieţi, avide de consum, astfel încât să mulţumim pentru toate lucrurile şi să ştim să auzim din nou şi să luăm în serios cuvântul lui Hristos: „Dar între voi să nu fie astfel (…)” (Luca 22, 26).

„Ieșirea din moment” și amintirea de Dumnezeu

A adopta un astfel de mod de viaţă presupune o disciplină şi o voinţă afirmată în fiecare zi, o strădanie pentru a cere de la Dumnezeu schimbarea noastră; rugându‑ne şi meditând asupra Sfintelor Scripturi la ore fixe; forţându‑ne să nu judecăm niciodată şi să‑i iubim atât pe semeni, cât şi pe duşmani; fiind totdeauna gata să le spălăm picioarele. Biserica a stabilit un ciclu liturgic cotidian care ţese ziua cu fire de aur pentru a ne ajuta să rămânem în compania lui Dumnezeu, să rememorăm evenimentele vieţii Domnului şi să participăm la rugăciunea Sa pentru sfinţirea timpului şi a universului. Cu excepţia călugărilor, ştim că nu ne mai este posibil să participăm la aceste rugăciuni în biserică, dar trebuie oare să le ignorăm? Cum să le integrăm în viaţa noastră modernă? Este oare pretenţios să stabilim un ciclu cotidian propriu, de preferinţă cu fraţii şi surorile comunităţii noastre euharistice? Oricare ar fi ocupaţiile sale, oricare dintre noi poate să se elibereze chiar şi puţin, din timp în timp (fumătorii nu o fac ei oare?), pentru a „ieşi din moment”, pentru a ne aminti de Dumnezeu şi să ne asociem rugăciunilor pe care Biserica le‑a dedicat diferitelor momente ale zilei. ş...ţ

Părintele Sofronie ne aduce aminte că „timpul este locul întâlnirii noastre cu Creatorul”. Trebuie așadar să avem grijă să nu pierdem timpul, dar să știm să profităm de timpul disponibil pentru a‑L slăvi pe Domnul. Ciclul săptămânal vine să se adauge ciclului liturgic cotidian, permițându‑ne să cinstim, în funcție de ziua săptămânii, Crucea Mântuitorului, trădarea Sa sau pe sfinții Săi, culminând cu Sfânta Liturghie din ziua duminicii. Este o altă invitație să potrivim viața noastră cu cea a Mântuitorului și a prietenilor Săi, sfinții, imitându‑le. În această aventură a sfințeniei, nimeni nu poate reuși de unul singur, căci Iisus vine la noi împreună cu frații Săi în Trupul Său. Fără să excludem întâlnirile personale, El se dezvăluie cel mai bine în comunitatea reunită în Euharistie. Părintele Dumitru Stăniloae scria: „Ascensiunea duhovnicească a persoanei se hrănește din Euharistie și din comunitatea euharistică. Ea urmărește deplina armonizare a persoanei cu comunitatea, căci scopul său ultim este iubirea față de Dumnezeu și față de ceilalți oameni.”

Hristos a venit către noi prin Întruparea Sa, prin moartea și Învierea Sa. El continuă astăzi să ne însoțească pe cărările existenței noastre. Dumnezeiasca Liturghie din duminici înseamnă „Paștile Domnului prezente cu noi”. Cum să menținem în noi vie „marea bucurie” pe care o simțim în timpul slujbei Învierii, în cadrul căreia Iisus ne invită „să rămânem” (Luca 2, 10; 24, 52), decât numai prin integrarea noastră tainică în viața liturgică a Bisericii?

Iubirea‑chemare a lui Hristos și iubirea‑răspuns a oamenilor

Întărit în această convingere pascală, încurajat de exemplul vieții lui Hristos și a sfinților, credinciosul se pregătește în fiecare duminică să intre în Liturghie. El intră în „casa” Bisericii cu toate grijile și problemele sale, dar fără certurile și ranchiunile lui, căci cineva care nu iubește pe fratele lui „care este propria noastră viață” și „cel care nu‑și iubește dușmanii nu‑L poate cunoaște pe Domnul, nici desfătările Duhului” (Sfântul Siluan Athonitul). Trebuie așadar să fim conștienți că acesta este pe punctul de a trăi „o minune continuă”, că el vine să participe la „o explozie a vieții ecleziale” prin actualizarea Bisericii reunite în jurul Domnului său. El trebuie să se pregătească să treacă de la „Iubirea‑chemare” a lui Hristos la „Iubirea‑răspuns” a oamenilor. Dacă vrea să în­țe­leagă adevăratul sens al Liturghiei și simbolurile care o dezvă­luie, i se va permite să vadă „cerurile deschizându‑se” și pe Fiul Omului arătându‑Se, aici și acum, pentru a uni pământul cu cerul și timpul cu veșnicia. Drumul Sfintei Liturghii către Împărăție ne cere o atenție permanentă, o angajare a tuturor puterilor sufletului și trupului nostru. Suntem invitați nu numai să participăm la slujbă, ci chiar să o săvârșim împreună cu Hristos. În timpul Dumnezeieștii Liturghii, fiecare dintre noi realizează împreună cu frații săi, ceilalți membri ai poporului lui Dumnezeu, preoția împărătească a Bisericii.

Preoția aceasta împărătească se manifestă înainte de toate în Dumnezeiasca Liturghie. Comunitatea reunită este o comunitate de preoți, chemată să trăiască o sinergie cu slujitorii care săvârșesc Liturghia. Aceștia din urmă nu fac nimic pentru sau în locul credincioșilor, ci trebuie să facă totul împreună cu ei. Preoți și mireni coslujesc. De fapt, ei toți coslujesc împreună cu Hristos. Fiecare credincios este preot în măsura în care trăiește preoția comună a membrilor poporului lui Dumnezeu. El nu este preot fără ceilalți, căci împreună constituie pietre vii, casă duhovnicească, preoţie sfântă, pentru a aduce jertfe duhovniceşti, bine‑plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos (I Petru 2, 5). În timpul Liturghiei, poporul lui Dumnezeu realizează că este „seminţie aleasă, preoţie împărătească, ­neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestească în lume bunătăţile Celui ce ne‑a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată” (I Petru 2, 9).

De aceea nu puțini Părinți ai Bisericii s‑au abținut să descrie această realitate vie care este Biserica, limitându‑se să spună celor care le puneau întrebări pe această temă: „Vino și vezi”. Preoția împărătească este înainte de toate legată de adunarea poporului lui Dumnezeu pentru a‑L slăvi pe Domnul și a participa la preoția unicului arhiereu, Iisus Hristos (Evrei 5, 5‑10) pentru mântuirea și sfințirea lumii și a întregii creații. Această preoție împărătească a poporului lui Dumnezeu nu se oprește la „Amin”‑ul din timpul Epiclezei sau al altor momente ale Liturghiei. Suntem noi oare conștienți că în momentul în care adunarea răspunde binecuvântării preotului spunând: „Și duhului tău”, noi de fapt îi întoarcem binecuvântarea sa? Realizăm oare cu adevărat la ce mare lucrare suntem noi chemați la fiecare Liturghie de duminică? Suntem noi cu adevărat vrednici să spunem, noi, păcătoșii, „fără de osândă”, „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”, adică de a oferi lui Dumnezeu nu numai Cinstitele Daruri, ci întregul univers? (La Divine Liturgie, source de toute une vie, Raymond Rizk, fost secretar general al Mişcării Tineretului Ortodox din Liban, Buisson Ardent, Cerf, 2015. Traducere de Ionuț ­Marinescu)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!