Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Bacalaureat diferențiat, posibil din 2017

Bacalaureat diferențiat, posibil din 2017

Un articol de: Oana Nistor - 21 Septembrie 2016

Elevii ar trebui să rezolve temele în timpul orelor de curs şi nu acasă cu părinţii, este de părere ministrul educaţiei, Mircea Dumitru, care apreciază că acestea „impun asupra copilului un ritm de lucru şi o cantitate de muncă nerezonabile pentru vârsta lui”. „Nu o spun eu (că temele trebuie făcute la şcoală - n.r.), o spun foarte mulţi educatori. Ideea că, într-un fel sau altul, pe parcursul întregii zile tu te ocupi numai de rezolvarea unor teme şcolare nu este normală pentru educaţia actuală şi impune asupra copilului un ritm de lucru şi o cantitate de muncă nerezonabile pentru vârsta lui”, a declarat ministrul, la o televiziune centrală.

În acelaşi timp, Mircea Dumitru a anunţat că în această toamnă va fi prezentat un proiect legislativ care prevede introducerea bacalaureatului diferen­țiat, iar acest lucru ar putea fi posibil chiar de anul viitor, condiţia fiind ca proiectul de lege să nu fie schimbat de viitorul Guvern.

Bacalaureatul diferențiat presupune că tinerii din liceele teoretice vor susține un examen clasic, ca şi cel de acum, iar cei din liceele profesionale vor susține un examen de certificare a competen­țelor, iar cei care optează pentru ultimul nu mai poate fi admis la facultate. „Ar trebui să avem filiere distincte care să fie foarte bine di­fe­rențiate. O filieră teoretică, pe care o știm, dar și o filieră substanțială care să meargă pe învățarea unei meserii. Elevul lucrează, este ucenic la un angajator, dar este cuprins și în sistemul școlar. Acolo vor fi niște probe prin care se va certifica competența pe care o are pentru meseria pe care și-a ales-o. Nu va fi bacul acesta general, teoretic, de acum”, a spus ministrul educației. Totuşi, cei de la filiera profesională vor avea posibilitatea, ulterior, să poată accede şi la un bacalaureat teoretic pentru a-şi continua studiile universitare.