„În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Și le-a zis: Când vă ru
Bătrânii şi familiile nevoiaşe din Chişcăreni şi Sat Nou, ajutate cu lemne de foc de preotul paroh
Anul 2019 a început pentru credincioşii parohiilor „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” - Chişcăreni şi „Sfântul Apostol Andrei” - Sat Nou, judeţul Botoşani, în lumina bucuriei.
Prin purtarea de grijă a preotului paroh Vasile Viorel Florea, s-au desfăşurat mai multe acţiuni cu caracter filantropic, menite să aducă bucurie credincioşilor acestor două parohii, dar şi nevoiaşilor din alte comunităţi. La fiecare familie unde preotul paroh a vestit Naşterea Domnului, acesta a oferit spre binecuvântare credincioşilor câte o felicitare şi o ciocolată, ca apoi să fie bucuraţi cu daruri bogate şi copiii la sărbătoarea Naşterii Domnului, când în biserica parohială a poposit Moş Crăciun. Pentru ca bucuria să devină tradiţie, în ajunul Botezului Domnului, când preotul a binecuvântat casele credincioşilor cu agheasmă, a oferit în dar fiecărui credincios al parohiei câte o iconiţă de pus la gât.
Ţinând cont că anotimpul friguros este în toi, preotul paroh a luat act de existenţa credincioşilor cu posibilităţi materiale reduse şi a oferit mai multor parohieni (20 familii) ajutoare ce constau în lemne şi brichete de foc, tocmai pentru a face din vremea de afară motiv pentru binecuvântarea lui Dumnezeu. „Proiectul misionar-filantropic «Lumina binelui» va continua în perioada următoare cu ajutorarea nevoiaşilor, căci prin aceste fapte ne adunăm lumină în suflete şi comoară în ceruri. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru ajutorul acordat în a înfăptui acest proiect ce este asemenea unei lumini infinite, căci Dumnezeu a lăsat nevoiaşii pe pământ ca mereu să îi ajutăm, şi prin ajutorul nostru vremelnic să ne câştigăm mult dorita Împărăţie veşnică a raiului”, a declarat pr. Vasile Viorel Florea.