Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Binecuvântare la Parohia Brâncuși din Capitală

Binecuvântare la Parohia Brâncuși din Capitală

Galerie foto (14) Galerie foto (14) Știri
Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 19 Octombrie 2018

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit ieri, 18 octombrie, slujba de binecuvântare cu agheasmă mică a bisericii Parohiei Brâncuși din Protoieria Sector 6 Capitală, cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul”. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit racla în care sunt adăpostite cinstitele moaște ale sfântului ocrotitor și cele patru cruci care au fost ridicate pe acoperișul locașului de cult.

Numeroși credin­cioși au participat încă de dimineață la sărbătoarea Parohiei Brâncuși. După 7 ani de slujire în paraclisul de la demisolul locașului zidit în strada Valea Ialomiței 52, enoriașii se vor ruga de acum la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica mare. Slujba de binecuvântare cu agheasmă a lucrărilor de construire a noii biserici a fost săvârșită de Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Începând de ieri, credin­cioșii care se vor închina în biserica parohială vor avea ocazia să aducă cinstire moaș­telor Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul, așezate într-o raclă lucrată măiestrit la Atelierele Patriarhiei Române.

După binecuvântarea loca­șului și a noii racle, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un impresionant sobor de 15 preoți și 7 diaconi. Împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, la Sfânta Liturghie s-au rugat: pr. Ștefan Buchiu, vicar onorific al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor; pr. Aurel Mihai, vicar eparhial; pr. Iustin Manta, inspector eparhial; pr. protoiereu Dan Toader; pr. protoiereu Florin Busuioc; pr. protoiereu Valer Ulican; pr. protoiereu Cristian Burcea; pr. protoiereu Mihail Peneș; ierom. Iosif Petra, starețul Mănăstirii Chiajna. La slujbă au participat nume­roși preoți din parohiile Protoieriei Sector 6 Capitală.

„Un exemplu pilduitor pentru slujitorii Bisericii”

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre misiunea mărturisitoare a Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, sărbătorit ieri în Biserica Ortodoxă Română. „Medic, cronograf, pictor, zugrav și mai ales misionar, Evanghelistul Luca, cel pomenit astăzi de către Biserică, rămâne un exemplu pilduitor pentru slujitorii Bisericii, pentru cei care fac misiune, pentru cei care iubesc icoanele, pentru cei care iubesc facerea de bine - filantropia în diferitele ei forme, pentru cei care, într-un cuvânt, iubesc Biserica și doresc să se asemene cu marii misionari din alte vremuri, care ne-au arătat că drumul lor ducea către Mântuitorul Hristos și că nimic în viața lor nu era mai important decât întâlnirea cu El. Oamenii cu adevărat fideli Evangheliei nu pot să rămână departe de El într-o zi de duminică sau sărbătoare. De aceea, drumul lor duce către biserică, din dorința întâlnirii cu Mântuitorul Hristos”, a spus Preasfinția Sa. În continuare, ierarhul a prezentat o serie de citate despre biserică din florilegiul tematic al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: „Cuvinte ale credinței, lumini pentru viață”.

De asemenea, ierarhul a vorbit despre activitatea părintelui paroh Costel Burlacu, protoiereu al Protopopiatului Sector 6 Capitală. „Biserica aceasta, zidită într-un loc viran, liber, unde nu era nici o construcție, arată dragostea pentru Evanghelie a tuturor celor care s-au ostenit aici, dar în primul rând grija inițiatorului acestei zidiri. Am văzut de la început cum părintele Costel Burlacu, cu multă râvnă și aproape neajutorat la început, fără mari speranțe că va reuși să ridice o astfel de biserică într-un timp relativ scurt, în vremuri grele, dar primind ajutor de la Dumnezeu și de la oameni buni, a reușit să ridice mai întâi Biserica unei mici comu­nități, Biserica din inimile oamenilor, unde au fost prezente adeseori familii tinere cu copii care arată că toți avem nevoie de întâlnirea cu Dumnezeu. Gândindu-mă la misiunea sfântului pomenit astăzi de Biserică - Evanghelistul Luca, cred că acest duh misionar se întâlnește și astăzi în rândul multor preoți, al celor care iubesc podoaba sau frumu­se­țea casei lui Dumnezeu, al celor care ridică biserici în pofida unei ostilități evidente”, a spus Prea­sfinția Sa.

Distincții pentru binefăcători

La final, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a transmis în numele Patriarhului României cuvinte de recunoștință și pre­țuire preoților și credincioșilor Parohiei Brâncuși. Pentru lucrările desfă­șurate în cadrul acestei comunități, părintele paroh Costel Burlacu a primit Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru clerici. De asemenea, Emilia Dobranici a primit Ordinul „Maria Brâncoveanu” pentru contri­buția la construirea bisericii prin numeroase donații. Părintele protoiereu Costel Burlacu a transmis un cuvânt de mul­țumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru permanenta purtare de grijă arătată față de comunitatea parohială pe care o păstorește, ctitorilor și binefăcătorilor care l-au sprijinit în lucrarea de zidire, colegilor clerici care i-au fost alături în ziua sfințirii, reprezen­tan­ților auto­rităților de stat și locale, precum și credin­cioșilor prezenți în număr mare la slujbă.

La final, ierarhul a sfințit cele patru cruci care în partea a doua a zilei au fost așezate pe biserica Parohiei Brâncuși.