Documentar
Biserica Amzei, la ceas aniversar

Biserica Amzei, la ceas aniversar

Tiberiu N. Olariu, 24 Octombrie 2017

Data de 21 octombrie a re­pre­zentat o zi de aleasă însemnătate pentru comu­nitatea eclesială a Parohiei „Sfântul Nicolae”-Amza din Capitală, care anul acesta a sărbătorit 116 ani de la sfințirea locașului de cult de către Mitropolitul primat Iosif Gheorghian, după cum stă înscris în pisania bisericii, ce străjuiește intrarea principală a acesteia. Tot din pisanie aflăm că biserica poartă alte două hramuri: „Buna Vestire” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Actualul locaș de cult a fost edificat între anii 1898 şi 1901, prin osteneala preotului iconom stavrofor Ilie Teodorescu, a comu­ni­tății parohiale și a ctitorilor Grigore Gălășescu și Petre Bărbu­lescu, cunoscuți proprietari de imobile în zona cen­trală a Capitalei, unul dintre aces­te imobile, din zona Bisericii Amzei, cumpărat de scriitorul Ioan Slavici de la Grigore Gălă­șes­cu, a fost locul în care a compus poetul Mihai Eminescu „Scrisorile” și poezia „Mai am un singur dor”.

Puternic impregnată de istorie, zona urbanistică din jurul Bisericii Amzei a cunoscut la început de secol XIX existența unui locaș de cult de dimensiuni mai reduse, ctitorie a marelui vistier Amza Năescu, a lui Dimitrie și Dionisie Dârjescu, care a împlinit prin acest act ctitoricesc dorința unchiului său, polcovnicul (colonelul) Nicolae Dărăscu, de a ridica o biserică închinată Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul său spiritual, din fondurile lăsate nepotului drept moștenire. Biserica a fost sfințită în anul 1810, având în jur un corp de chilii în care funcționau două clase pentru începători, potrivit istoricului Nicolae Iorga.

Preotul Ilie Teodorescu ia decizia zidirii unui nou locaș de cult de dimensiuni mai ample potrivit noilor realități demografice ale comunității eclesiale. În acest sens apelează la serviciile renumitului arhitect Alexandru Săvulescu, cel care a proiectat clădirea actualului Muzeu Național de Istorie a României și Primăria municipiului Buzău, secondat de arhitectul polonez Siegfrid Kofczinsky, proiectant al Castelului Peleș din Sinaia. Aceștia propun un proiect de arhitectură care înglobează elemente ale stilului Art Nouveau, combinate cu stil neoromânesc și baroc, însoțit de o bogată ornamentație arhitecturală din piatră, cărămidă și brâuri dispuse median, alături de șiruri de ocnițe situate sub cornișă.

Elementele de arhitectură ale unei biserici emblematice

Planul bisericii este triconic, având dimensiuni de 28,70 x 11-15,50 m, cu pronaosul ușor supralărgit și trei turle, la zveltețea bisericii contribuind faptul că este construită pe un soclu de piatră ridicat cu 2 metri deasupra solului. Interiorul este foarte înalt, permițând luminii naturale să fie filtrată prin vitraliile frumos ornamentate. Trei candelabre mari din bronz luminează biserica în interior. Arcadele și stâlpii interiori sunt de sorginte renascentistă. Accesul în incinta sfântului locaș se face prin trei intrări, una principală și două secundare: intrarea principală, dinspre vest, este surmontată de un arc treflat. Intrările dinspre nord și sud sunt protejate prin porticuri, relativ adânci, având câte o arcadă frontală în „mâner de coș”, iar lateral, câte un arc „în potcoavă”. Arcele frontale au deasupra câte un fronton ascu­țit. Fiecare arc frontal se rea­ze­mă pe coloane cu capiteluri com­pozite, de factură acade­mistă. Intrările sunt străjuite de uși masive, sculptate în lemn de stejar. Catapeteasma bisericii, jilțurile arhierești și stranele bisericii au fost sculptate de Gheorghe Babic.

Biserica Amzei a fost înveș­mân­­tată în podoabă picturală de pictorul profesor Umberto Marchetti, adus în țară de către regele Carol I pentru decorarea bisericilor de pe domeniile Coroanei.

Personalități ale parohiei în istoria României

Sfințită la 21 octombrie 1901, în vremea domniei regelui Carol I și a reginei Elisabeta, Biserica Amzei a fost deservită de-a lungul existenței sale de o pleiadă de preoți cu alese harisme duhov­nicești și calități intelectuale excepționale. Șirul acestora începe cu persoana preotului ctitor Ilie Teodorescu, cel care va fi ales în demnitatea de Episcop al Tomisului, odată cu reactivarea acestei episcopii, în martie 1923. Ca preot de mir, pastorația preotului Ilie Teodorescu, devenit mai târziu Episcopul Ilarie al Tomisului, s-a desfășurat pe o perioadă de 28 de ani, timp în care a îndeplinit diverse ascultări în adminis­trația bisericească, prin prisma afini­tăților sale față de materia dreptului bisericesc, disciplină în aria căreia și-a susținut teza de licență în teologie. A îndepli­nit diverse funcții didactice, între care se numără cea de profesor de religie la Liceul „Sfântul Sava” din Capi­tală, de profe­sor de omiletică și predici la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul”, sau funcția de director al seminarului. A fost, de asemenea, sacerdotul care a oficiat căsătoria viitorului prim-mi­nistru liberal al României Mari Ionel I. C. Brătianu cu Elisa Știrbei, pe 4 martie 1907.

Între enoriașii bisericii de la acea vreme se numărau, de aseme­nea, familiile viitorilor prim-miniștri de orientare conservatoare Take Ionescu și Alexandru Marghiloman.

Continuatorul activității pastorale a preotului Ilie Teodorescu a fost ilustrul teolog Ioan Mihăl­cescu, doctor în filosofie al Uni­ver­sității din Leipzig, persona­litate encilopedică cu alese preocupări cărturărești, precursor al istoriei religiilor în spațiul românesc și al dialogului ecumenic intercreștin, cu predilec­ție al relațiilor dintre Biserica Orto­doxă Română și cultul anglican și cel evanghelic-luteran. A elaborat, de asemenea, lucrări de apologetică și teologie dogma­tică, de liturgică, și de istorie biseri­cească, în colaborare cu Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, și s-a îngrijit de apariția revistei parohiale „Curierul parohial al Bisericii Amzei”.

După experiența de profesor de limbă elină la Seminarul Central din București a fost numit decan al Facultății de Teologie din Chișinău (1926-1927), iar mai apoi decan al Facultății de Teologie din București (1927-1929, 1933-1936). Ca și predecesorul său, după moartea soției, preotul Ioan a ales calea monahală, primind numele de Irineu, Dumnezeu chemându-l în scaunul de Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, apoi în scaunul mitropolitan al Moldovei începând cu anul 1939. În timpul parohiatului său, strana Bisericii Amzei a fost deservită de un cor profesionist dirijat de maestrul Nicolae Lungu (1928-1939), a cărui faimă va continua și în perioada postbelică.

De-a lungul istoriei, Biserica Amzei a fost martora prezenței la slujbele oficiate aici a membrilor Casei Regale a României. Tot de la amvonul acestei biserici și-a rostit în 1949 Mitropolitul Nifon Criveanu al Olteniei predicile virulente la adresa regimului comunist opresiv.

În prezent, începând cu anul 2013, comunitatea eclesială a Bisericii Amzei este deservită de preotul paroh Florin Alin Sandu, prin implicarea căruia au fost continuate într-o manieră susți­nută, din încredințarea și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, eforturile de restaurare ale sfântului locaș de cult, reușind să se redea frumu­sețea cu care a fost înzestrată această biserică preeminentă a Capitalei de ctitorii săi, cărora le aducem și noi astăzi un modest, dar necesar omagiu.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!