Un nepot al Sfântului Petroniu de la Prodromu mi-a împărtășit o mărturie prețioasă, păstrată în sipetul amintirilor din anii copilăriei și ai tinereții sale. În acea vreme l-a cunoscut îndeaproape, în cătunul Hăleasa - un sătuc de lângă Broșteni -, pe părintele Chiril Șaramet. Acolo, vreme de peste doi ani, părintele Chiril a purtat jugul exilului cu Sfântul Petroniu de la Prodromu, îndată după izgonirea din mănăstire, pricinuită de asprul și nedreptul Decret 410 din anul 1959.
Biserica Doamnei din Bucureşti, în anii ‘80
La intersecţia Calea Victoriei cu Bulevardul Elisabeta din Bucureşti, în spatele clădirilor ridicate în timpul regimului comunist, pelerinul poate intra în Biserica Doamnei. Poartă această denumire deoarece a fost construită la 1683, de către Doamna Maria, soţia domnitorului Şerban Cantacuzino, căreia i-a dat hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică". Lăcaşul are o formă de bazilică cu cele trei încăperi specifice: altar, naos şi pronaos cu o turlă-clopotniţă, intrarea făcându-se printr-un pridvor format din opt coloane. Arhitectura Bisericii Doamnei are elemente specifice perioadei Matei Basarab, care fac trecerea spre perioada brâncovenească. Interiorul păstrează pictura iniţială executată de Constantinos Minos şi Ioan Zugravul. În 1689, biserica a fost închinată Mănăstirii Cotroceni. (Adrian Nicolae Petcu)



