Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Biserica Zlătari din Capitală și-a serbat hramul

Biserica Zlătari din Capitală și-a serbat hramul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Silviu Dascălu - 09 Septembrie 2015

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a noului an bisericesc, a fost un prilej de mare bucurie pentru multe comunități care o au ocrotitoare pe Născătoarea de Dumnezeu. Una dintre aceste biserici aflate sub ocrotirea Maicii Domnului este Biserica Zlătari din București, care mai este ocrotită și de Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina, sărbătoriți pe 2 octombrie, și ale căror cinstite moaște se află în acest locaș.

Dragostea față de Maica Domnului a adunat și de această dată în comuniune de rugăciune și iubire un mare număr de credincioși la Biserica Zlătari din Capitală, pentru a-i aduce Sfintei Fecioare Maria prinos de cinstire în ziua nașterii sale. Sărbătoarea hramului a început și în acest an cu o seară înainte, când părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, parohul bisericii, împreună cu soborul de preoți slujitori au săvârșit Vecernia Mare și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, în pre­zența a numeroși credincioși care au dragoste față de această sfântă biserică.

La final, părintele Florin Constantin, slujitor la acest sfânt locaș, a vorbit despre Maica Domnului și despre viața sa plină de evlavie ce se constituie un model pentru noi, credincioșii.

Ieri, în ziua hramului, Utrenia și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de un sobor de preoți din care au făcut parte slujitorii bisericii, preoți de la Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române și alți invitați.

În cuvântul de învățătură, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, parohul Bisericii Zlătari, a vorbit despre însemnătatea nașterii Maicii Domnului în istoria mântuirii noastre, evidențiind că această sărbătoare este una a familiei.

„Copilul este dăruit de Dumnezeu familiei nu pentru a-și face din el o proprietate stăpânită în mod egoist, o nouă ființă care să împlinească ceea ce nu am îndeplinit noi la vremea noastră, sau o ființă care să slujească orgoliilor noastre, intereselor noastre. Orice ființă nouă care vine pe pământ este un dar de la Dumnezeu și noi avem datoria de a o îngriji ca pe o floare care să înflorească și să aducă roade. Când vine un copil pe lume, el reface ordinea din familia și din comunitatea respectivă. Venirea noilor oameni pe lume este modul cel mai minunat de primenire a societății, a mentalităților, a modului nostru de a ne raporta la Dumnezeu”, a arătat părintele paroh Nicolae Dascălu.

Și pentru că este o sărbătoare a familiei și a pruncilor, un mare număr de copii s-au îm­părtășit, sporindu-se bucuria comuniunii.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșit un Parastas pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii.

 

Citeşte mai multe despre:   hram  -   Biserica Zlatari  -   Nașterea Maicii Domnului