An omagial
Bolnavii, mereu în atenţia Bisericii

Bolnavii, mereu în atenţia Bisericii

Daniela Cârlea şontică, 03 Ianuarie 2012

Cuvintele Mântuitorului "Milă voiesc, iar nu jertfă" au iscat mereu în sufletul creştinilor dorinţa de a se apleca spre suferinţele şi lipsurile semenilor cu mai multă sârguinţă. Dar a ajuta un om din când în când este ca o picătură în ocean pe lângă a purta de grijă zilnic cât mai multor persoane bolnave sau nevoiaşe. Aşa s-a născut ideea de filantropie creştină.

Cel care a transpus în practică pentru prima dată în istoria creştinismului această milă la nivel comunitar a fost Marele Ierarh şi Sfânt Vasile cel Mare. Şi astăzi, după mai bine de 1.600 de ani de la plecarea sa la ceruri, noi ne inspirăm din moştenirea sa, Vasiliadele. Sfântul Vasile cel Mare a pus bazele unei întregi cetăţi a milei creştine. A organizat un spital, un azil pentru bătrâni, o leprozenirie - prima din istoria omenirii - , o casă pentru găzduirea călătorilor, un orfelinat cu şcoală de meserii pentru copiii crescuţi acolo, diferite ateliere de lucru pentru nevoile atâtor aşezăminte, dar şi pentru lucruri de artă. În toate acestea lucra atât personal bisericesc, cât şi laic. Arhiepiscopul însuşi avea acolo locuinţa şi îi ridicase şi guvernatorului provinciei un apartament special acolo. În mijlocul acestor aşezăminte despărţite de nişte grădini se înălţa biserica.

Societatea creştină de azi nu se poate plânge, prin urmare, de lipsa unui model de îngrijire a bolnavilor, a orfanilor, a bătrânilor singuri şi a persoanelor cu alte lipsuri şi nevoi. În aceste vremuri de criză profundă spirituală şi materială pe care le traversăm, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2012 să fie dedicat în Patriarhia Română Sfântului Maslu şi îngrijrii bolnavilor.

Îndreptarea atenţiei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a avut această iniţiativă, asupra bolnavilor se întemeiază pe realităţile şi nevoile profunde ale societăţii: "Este multă suferinţă şi este nevoie de multă vindecare sufletească şi trupească. Medicamentele au devenit din ce în ce mai scumpe, spitalele mai greu de întreţinut, oamenii foarte săraci şi singuri. Când ei mai sunt şi bolnavi, suferinţa creşte mai mult", a spus Preafericirea Sa, la 1 ianuarie, după Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, în Catedrala patriarhală.

Lângă Catedrala patriarhală se va ridica un centru medical

Bolnavii sunt mereu în atenţia Bisericii, prin cererile care se fac la fiecare slujbă, prin săvârşirea Sfântului Maslu, prin Taina Spovedaniei, care vindecând sufletul aduce după sine şi vindecarea trupului, prin actele de voluntariat ale medicilor în unităţile medicale de pe lângă parohii. Cu atât mai mult, în acest an toate forţele şi voinţa de bine a preoţilor de caritate, a personalului medical credincios, a tuturor celor care doresc să facă fapte de filantropie, toate acestea se vor îndrepta cu predilecţie spre bolnavii din spitale, aziluri, orfelinate şi alte aşezăminte.

"Biserica încearcă să înfiinţeze unităţi medicale. Avem mai multe dispensare în eparhii, chiar şi în unele parohii. Avem cabinete medicale în care medicii creştini oferă consultaţii gratuite. Adesea, aceste cabinete medicale se află organizate în parohii. Avem mai multe dispensare ale Bisericii şi avem şi un spital pe care l-am înfiinţat în anul 2000 la Iaşi, numit Providenţa, adică pronia sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care acum are peste 120 de medici, asistenţi şi asistente medicale. De asemenea, în apropierea noii catedrale este prevăzută construirea unui centru de diagnostic şi tratament, pentru ca pelerinii bolnavi care vin la Bucureşti să fie consultaţi gratuit, să se stabilească diagnosticul lor, iar celor care au nevoie de îngrijiri imediate să li se ofere", a mai spus Patriarhul României în cuvântul de învăţătură amintit.

Toate aceste acţiuni care vor fi întreprinse în Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor vin pe un teren fertil, în care au pus seminţe bune şi înaintaşii noştri. Pe lângă mănăstiri şi biserici înstărite de parohii au existat încă din cele mai vechi timpuri primele bolniţe. Locuri de îngrijire a călugărilor bolnavi la început, cu vremea, şi-au extins aria de îngrijire.

Primele locuri de vindecare - pe lângă mănăstiri

S-au găsit informaţii despre o "xenodochie" care funcţiona la Mănăstirea Prislop în secolul al XIV-lea. Xenodochiile erau adăposturile pentru călători, care erau primiţi aici, hrăniţi şi li se dădea şi ajutor medical dacă era nevoie. Xenodochiile mai erau numite şi "ospătării" (de la "ospitalitate", de unde şi cuvântul "spital" de mai târziu).

În jurul anului 1500 găsim bolniţe funcţionând şi la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, la Cotnari şi la Simidreni.

La 1.704 spătarul Mihai Cantacuzino a întemeiat în Bucureşti Spitalul Colţea, primul din Ţara Românească. Acesta cuprindea 24 de paturi şi o farmacie. Al doilea spital construit în Bucureşti a fost Spitalul Pantelimon, construit de Grigorie Ghica al II-lea, între 1735 şi 1752, pe lângă mănăstirea cu hramul "Sfântul Tămăduitor Pantelimon". La început avea 12 paturi "pentru cei ce ar pătimi de boale cronice", cum citim în hrisov. Un medic vizita bolnavii de două ori pe săptămână. În apropiere, Grigorie Ghica a construit o serie de clădiri, grupate în jurul unei bisericuţe cu hramul "Sfântul Visarion", pentru izolarea bolnavilor de ciumă. Ceva mai târziu, în 1762, Alexandru Moruzi a ctitorit un nou spital pentru ciumaţi la Dudeşti, în apropierea Bucureştiului.

La Iaşi, domnitorul Constantin Cehan Racoviţă a întemeiat în 1757 Spitalul "Sfântul Spiridon", pe lângă mănăstirea cu acelaşi nume. De la 30 de paturi, cât avea la început, în 1860, spitalul avea 280 paturi şi administra 13 instituţii spitaliceşti din toată Moldova, fiind cel mai mare din Moldova.

La Mănăstirea Dragomirna, "bolnavii bătrâni şi cei slabi se aşezau în spital şi se încredinţau fratelui Onufrie, care cunoştea puţin iscusinţa doftoricească, avea o inimă plină de dragoste şi se pricepea cum să mângâie pe suferinzi, cu vorbe şi cu sfaturi duhovniceşti", scria biograful Sfântului Paisie de la Neamţ. Şi la Secu şi Neamţ au fost înfiinţate bolniţă unde accentul cădea pe regimul de viaţă, dietă şi rugăciuni.

Au existat bolniţe şi la multe dintre mănăstirile vâlcene: Bistriţa, Cozia, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Dintr-un Lemn. Una dintre cele mai vechi bolniţe din această parte a ţării, atestată documentar, este cea de la Bistriţa, ridicată de Barbu Craiovescu. În documentele acestei mănăstiri s-au găsit însemnări despre vindecări de tifos, epilepsie, psihopatii şi ciumă. Bolniţa de la Cozia, din care azi se mai păstrează o singură clădire, a fost construită de Radu Paisie la 1542. Bolniţa de la Horezu a fost ridicată de Maria Brâncoveanu. Întregul complex, înconjurat de ziduri, s-a construit odată cu clădirea bisericii, pentru a folosi drept locuinţă călugărilor bolnavi, preoţilor, precum şi pelerinilor. La această bolniţă au fost trataţi şi bolnavi veniţi din afara mănăstirii, dovadă fiind mormintele de mireni găsite în cimitirul vechi, în urma săpăturilor arheologice.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!