Interviu
Brăţările dacice sunt autohtone şi autentice

Brăţările dacice sunt autohtone şi autentice

Dumitru Manolache, 12 Martie 2011

Între 1999 şi 2001, 24 de brăţări din aur au fost descoperite la Sarmizegetusa şi valorificate ilegal de bande organizate de jefuitori de comori. Statul a recuperat doar 12 bucăţi. Procesul intentat hoţilor a scos în evidenţă însă dimensiunea incredibilă a jafului. Ipoteza că brăţările ar fi falsuri realizate în vremurile noastre, lansată în mass-media, a otrăvit opinia publică. Analizele au dovedit însă, fără dubii, că ele sunt autentice.

Despre toate aceste aspecte am discutat cu dr. Bogdan Constantinescu, cercetător la Institutul Naţional de Inginerie şi Fizică Nucleară "Horia Hulubei", unul dintre specialiştii care au studiat artefactele.

Pe măsură ce brăţările erau aduse în ţară, o echipă mixtă de cercetători de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" (IFIN-HH), Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) şi Sincrotronul BESSY de la Berlin, formată din specialiştii Bogdan Constantinescu, Ernest Oberlaender-Târnoveanu, Roxana Bugoi, Viorel Cojocaru şi Martin Radtke, le-a supus unor analize amănunţite, făcând paralele stilistice cu celelalte 27 de brăţări dacice din argint sau suflate cu argint, cu o mai cunoscută provenienţă, păstrate în muzeele din Bucureşti, Budapesta şi Belgrad, pentru a se stabili autenticitatea lor. Compoziţia aurului brăţărilor a fost comparată şi ea cu cea a aurului nativ din specimenele păstrate în Muzeul Aurului din Brad. Cercetările au demonstrat, indubitabil, autenticitatea artefactelor descoperite în pădure, în jurul hotarului sacru al capitalei regatului dac.

Domnule doctor Bogdan Constantinescu, unde şi câte brăţări au fost până la urmă descoperite de vânătorii de comori, câte depozite au existat şi ce alte piese mai conţineau acestea?

Au fost făcute cinci descoperiri: una la Muchea Cetăţii, unde au fost găsite şase brăţări; apoi alta, când s-au găsit brăţara numită "Eureka", 800 stateri de aur de tip Lysimach şi podoabe de argint; a treia, lângă toaleta echipei de arheologi clujeni care sapă an de an în zonă, unde au fost scoase două brăţări, 200 stateri Lysimach, 500 tetradrachme de argint greceşti de tip Thassos şi dacice de tip Răduleşti-Hunedoara; a patra, la "Căprăreaţa", unde au fost găsite zece brăţări; cea de-a cincea descoperire, la punctul numit "Rezervoare", unde s-au găsit cinci brăţări. În total, 24 de brăţări, din care 12 au fost aduse în ţară până acum.

Cine sunt specialiştii care au cercetat aceste brăţări şi cum le descriu ei?

Au fost trei expertize oficiale paralele, care nu au ştiut una de alta: în Franţa, la cererea Justiţiei franceze, în Statele Unite ale Americii, la cererea celui care achiziţionase două brăţări, şi în România, la cererea Parchetului Alba Iulia.

De la unitatea de cercetare specializată a Muzeului Luvru, dr. Maria Guerra a concluzionat, pentru brăţara "La Petite Parisienne", că este făcută din aur aluvionar din zona Brad şi că este dacică.

În Statele Unite, dr. Pieter Myers, renumit arheometrist, a concluzionat: "aur aluvionar (spălat - panned)" şi "spaţiul tracic" pentru două brăţări: "La Petite New-York-aise" şi "La Petite Parisienne". Iar din România, echipa noastră mixtă IFIN-HH şi MNIR, care a concluzionat autenticitatea pentru toate cele 12 brăţări recuperate până acum.

Aurul provine din râurile din zonă şi din filoane de suprafaţă

Procesul de analiză a acestor artefacte a fost, fără îndoială, unul complex. Care sunt dovezile autenticităţii lor? De unde provine aurul din care au fost executate?

Studiile efectuate până acum au adus dovezi clare de autenticitate a brăţărilor. Iată câteva dintre ele: modelele folosite la decor sunt foarte asemănătoare brăţărilor de argint descoperite anterior; stratul oxidic mat, cu pete roşii şi negre, existent la suprafaţa artefactelor; aurul folosit - nativ din zonă - este preponderent aluvionar; nu există nici cea mai mică dovadă de confecţionare contemporană, în sensul că nu există nici o urmă a procesului metalurgic primitiv, gen sinterizare a pepitelor şi prafului de aur, sau a procesului de decorare - matriţe, dălţi, ponsoane etc -, ştiindu-se că metodele fizicii nucleare

permit detectarea pe astfel de unelte chiar a microgramelor de aur, dacă ar fi fost folosite în acest scop; aurul provine din râurile din zonă - Valea Pianului (Sebeş) şi zona Brad, dar şi din unele filoane de suprafaţă, azi secătuite, dispărute.

Există unii istorici care au promovat prin intermediul mass-media ipoteza că brăţările sunt nişte falsuri confecţionate în timpurile noastre. Ce le răspund specialiştii care au analizat aceste piese? Se poate vorbi despre o încercare de manipulare sau de o eventuală ocultare a subiectului, cum s-a mai întâmplat şi în alte momente din istoria noastră?

Este vorba doar despre răposatul Constantin Preda, cel care a susţinut şi că staterii de aur de tip koson sunt monede medievale. Ultima lui idee era că brăţările au fost bătute de cnejii din zona Hunedoara (Cândeştii). Probabil, poziţia domniei sale, omenească de altfel, ascunde unele umori personale. Nu merită comentat mai mult, mai ales că, din nefericire, nu mai poate replica. Se poate vorbi oarecum şi de manipulare, doar în cazul sfătuitorilor inculpaţilor din dosarul penal respectiv, în sensul că există o clară diferenţă în abordarea juridică a obiectelor de aur contemporane şi a celor tot de aur, dar antice şi, deci, valori de patrimoniu.

Piesele au fost realizate într-un atelier de lângă Sarmizegetusa

Cine sunt meşterii care au realizat aceste piese şi cum au fost ele confecţionate?

Piesele au fost realizate în zonă, probabil într-un atelier de pe lângă sanctuarul de la Sarmizegetusa sau din reşedinţa regală. Meşterii pot fi locali, cel mai probabil, dar pot fi şi itineranţi, dar e mai puţin credibil. Deocamdată, nu putem decât specula, atât timp cât nu s-au descoperit urme de atelier metalurgic sau de orfevărie bazate pe prelucrarea aurului. Brăţările au fost modelate la rece, din ciocan de lemn, dintr-un lingou de aur de formă rectangulară, iar decoraţiunile au fost executate prin perforare şi gravare. Dimensiunile mari şi cantitatea de material brut folosită dovedesc că meşteşugarii aveau la dispoziţie cantităţi mari de aur. Tehnologia folosită la confecţionarea acestor brăţări pare astăzi pierdută, iar duplicarea unor asemenea obiecte ar fi o provocare mult prea dificilă pentru un artizan modern.

Domnule dr. Constantinescu, vă rugăm să ne vorbiţi mai pe larg despre scopul confecţionării acestor brăţări, din ce perioadă datează ele şi ce legătură au cu perimetrul sacru de la Sarmizegetusa?

Părerea mea este că brăţările confirmă poziţia de sanctuar principal pentru daci a Sarmizegetusei, ele fiind cel mai probabil depuneri votive, aşa-zis definitive, deci de neatins, la fel cum practicau celţii, spre deosebire de depunerile votive greceşti de la templele din Efes sau din Insula Delos, care puteau fi folosite şi ca rezerve bancare, în sensul actual, necesare finanţării unor războaie ale comunităţii. Zeul închinător era unul teluric, al Pământului, poate Zamolxis ("zemlya" - pământ în limbile slave), considerat probabil "proprietarul" absolut al aurului din pământ, şi căruia acesta i se cuvenea, redat sub formă de podoabe, în semn de respect şi cerere a protecţiei. Descoperirile s-au făcut la o adâncime relativ mică. Iar faptul că nu au fost găsite 2.000 de ani indică o puternică interdicţie de tip "tabu", poate un blestem al zeului căruia i se oferiseră şi pedeapsă exemplară a comunităţii pentru eventualul hoţ. Modul de depunere, în afara sanctuarului, este diferit de cel grecesc, în interiorul templelor, şi va trebui explicat antropologic, după un studiu amănunţit al localizării tuturor tezaurelor de aur şi argint găsite ilegal în zonă. Perioada se poate deduce din tipul monedelor care au însoţit brăţările, undeva între secolele I î.Hr. şi I d.Hr.

Consideraţi că ar mai putea exista asemenea artefacte în zonă sau în alte aşezări dacice de pe teritoriul ţării noastre?

Trebuie îndeplinite două condiţii ca să mai existe: o sursă bogată în aur şi prezenţa unui sanctuar important. Zona Sarmizegetusei este aproape de cele două surse principale de aur antic din Transilvania: Valea Pianului (Sebeş) şi zona Brad. Aşa că se mai pot găsi probabil brăţări aici. În altă parte, nu cred, căci zona auriferă Maramureş nu a fost exploatată decât începând cu secolul al XIII-lea.

Brăţările, simboluri de putere sau monopol religios

În ce constă importanţa acestor brăţări pentru istoria noastră veche şi ce surprize ar putea aduce studierea lor multidisciplinară?

A căzut definitiv mitul civilizaţiei dacice doar de argint. Se confirmă ipoteza lui Vasile Pârvan despre un monopol al aurului la daci, dar încă e greu de delimitat dacă era strict un monopol al zeului teluric, căruia i se dedicau obiectele de aur, sau era un monopol religios mai extins, incluzând şi eventualii mari preoţi purtători de astfel de simboluri (doar una dintre brăţări are urme de purtare, probabil de către o preoteasă, după dimensiuni) sau chiar de un monopol religios-regal, autoritatea regală asigurând respectarea monopolului religios, dar şi folosirea unor brăţări ca simboluri de putere. Se poate imagina şi o împletire a rolurilor de rege şi mare preot, aceeaşi persoană putându-le exercita simultan pe amândouă.

Evident, este nevoie de un studiu multidisciplinar amplu: arheologic, care să vizeze refacerea contextului în care au fost găsite brăţările (dosarul procesului zis al aurarilor este o excelentă sursă documentară); antropologic, pentru a stabili relaţia aurului cu credinţele religioase ale dacilor, precum şi relaţia sanctuar-palat regal, deci a puterii religioase cu cea regală, Sarmizegetusa fiind evident centrul religios-politic principal al dacilor; un studiu din punct de vedere al artei orfevrierului (bijutierului), referitor la tehnicile folosite, cum îşi proiectau modelele de decor, o bază de date a acestor modele decorative, un studiu din punct de vedere metalurgic şi compoziţional; o analiză cu metodele cele mai eficiente, cum sunt cele bazate pe folosirea radiaţiei sincrotronice şi a microfasciculului de protoni, a urmelor din aur (amprente diferite de la un zăcământ aurifer la altul) şi a inomogenităţilor în compoziţie, care reflectă procedeele metalurgice folosite.

Trebuie răspuns şi la întrebarea esenţială: De ce dacii nu rafinau aurul, când toţi vecinii lor - celţii, tracii, grecii, romanii - o făceau? Probabil, tot o explicaţie de tip religios-antropologic ar explica aceasta. Pentru un asemenea studiu, e nevoie de specialişti care să se implice şi mai ales de fonduri. Aşa că aşteptăm ca Ministerul Culturii să-şi facă datoria. În ceea ce ne priveşte, noi, echipa IFIN-HH şi MNIR amintită, vom continua studiul, mai ales cel compoziţional, în colaborare cu specialiştii Muzeului Luvru, cei care au făcut în 2006 expertiza brăţării "La Petite Parisienne".

Cum explicaţi, domnule Constantinescu, faptul că arheologii noştri nu au descoperit, după decenii de săpături în zonă, aceste artefacte?

Este o întrebare justificată. O altă concluzie care se impune în urma recuperării acestor artefacte este reconsiderarea rolului detectoarelor de metale în arheologia românească. Atât la nivelul profesioniştilor, cât şi la cel al amatorilor pasionaţi, fără intenţii necurate. Aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate - vezi ultimele descoperiri din Marea Britanie, din Germania şi, recent, chiar din Rusia -, trebuie să existe o reglementare legală clară, care să permită folosirea acestor detectoare, în interiorul siturilor arheologice doar de către arheologi, şi oriunde în afara lor de către amatori, totul însă supus controlului legii, concomitent cu asigurarea unei răsplăţi pecuniare juste pentru amatorii care fac descoperirea. Trebuie să dea de gândit şi faptul că, în numai 5-6 ani de căutări ilegale cu detectoare, s-au găsit în zona Sarmizegetusa atâtea şi atâtea obiecte de aur şi argint - podoabe şi monede -, în timp ce descoperirile din metal preţios, de-a lungul a aproape un secol de cercetări arheologice în zonă, se numără pe degetele de la mâini.

Necesitatea unei legislaţii privind patrimoniul cultural naţional, care să fie coerentă şi conform standardelor Uniunii Europene, este mai mult decât stringentă. Şi nu în ultimul rând, aşa cum Poliţia şi Parchetul (menţionez pe principalii protagonişti ai recuperării brăţărilor, comisarul Aurel Condruz şi procurorul dr. Augustin Lazăr) şi-au făcut şi îşi fac datoria în depistarea bunurilor de patrimoniu scoase ilegal din ţară, trebuie şi responsabilii Ministerului Culturii să se implice în recuperarea acestor bunuri. În acest sens, este revoltător că de câteva luni bune sunt în custodie undeva în lume încă o brăţară dacică de aur şi multe zeci de stateri de aur şi kosoni de argint, proveniţi tot din zona Sarmizegetusei, şi nu se găsesc 150.000 de euro să fie aduşi în ţară, deşi în decembrie 2010, aceiaşi responsabili din minister au obţinut, cu largheţe, din Fondul de rezervă al Guvernului, aproape o jumătate de milion de euro pentru sprijinirea unor reviste denumite de artă şi cultură, dar care, cu excepţia "României Literare", au o audienţă infimă.

"Necesitatea unei legislaţii privind patrimoniul cultural naţional, care să fie coerentă şi conform standardelor Uniunii Europene, este mai mult decât stringentă. Aşa cum Poliţia şi Parchetul şi-au făcut şi îşi fac datoria, trebuie şi Ministerul Culturii să se implice în recuperarea acestor bunuri."

Bogdan Constantinescu, carte de vizită

Dr. Bogdan Constantinescu este licenţiat în fizică atomică, cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Atomică Bucureşti şi diplomat al Institutului de Cercetări Nucleare de la Dubna, din Rusia. A fost reprezentant al României în coordonarea Programului pentru reactoare de fuziune nucleară a ţărilor est-europene (CAER, 1982-1989). A efectuat cursuri şi stagii de specialitate pentru energia atomică la institute renumite din lume, precum Institutul pentru Energie Atomică Kurchatov, Moscova, Institutul pentru Fizică Atomică şi Tehnologie NIIEFA EFREMOV - St. Petersburg, Institutul de Fizică Atomică Dubna, IFF-KFA Juelich (Germany), CERI-CNRS Orleans-France, ATOMKI - Debrecen, LARN Namur - Belgia, LNL Legnaro - Italia, MAX II Synchrotron Lund - Suedia, BESSY Synchrotron Berlin, AGLAE Louvre - Paris. Participă la numeroase congrese internaţionale şi a publicat un număr impresionant de studii şi lucrări de specialitate, în ţară şi în străinătate.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!