Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Cinstirea Maicii Domnului la Parohia Icoanei

Cinstirea Maicii Domnului la Parohia Icoanei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Marcel Stavără - 14 August 2015

Bucuria sărbătorii A­dormirii Maicii Dom­nului creşte în fiecare an la Parohia Icoanei din Bucureşti, care-şi serbează cu această ocazie hramul principal. Aici se află `Sfânta icoană a Precistei tămăduitoare de bolnavi” - aşa cum scrie pe ferecătura de argint a icoanei -, unde mărturiile credincioşilor vindecaţi şi ajutaţi de Maica Domnului nu se pot cuantifica într-un registru, ci ies în evidenţă prin prezenţa acestora la slujbele bisericii şi rugăciunile închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

La Parohia Icoanei din Capitală, închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, mişcarea coborâtoare a Maicii Domnului şi mijlocirea ei pentru oameni au ca rezultat o mişcare ascendentă a credincioşilor în cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu Care ne-a dăruit un asemenea ajutor în persoana Sfintei Fecioare Maria. Sentimentul iubirii materne al Născătoarei de Dumnezeu se arată la Biserica Icoanei şi prin ajutorul pe care Preasfânta Fecioară îl oferă tinerilor care doresc să-şi întemeieze o familie creştină, dovadă fiind numărul mare de tineri care se cunună aici, luând ca exemplu curăţia desăvârşită şi ascultarea totală de Dumnezeu a acesteia, dar mai ales modelul de sfinţenie şi smerenie prin care Maica Domnului împărtăşeşte credincioşilor har, ocrotire şi ajutor nu doar ocazional, ci de fiecare dată când ne îndreptăm către ea ca spre un izvor de putere dumnezeiască şi de dragoste maternă.
Această dimensiune proniatoare a ocrotirii Maicii Domnului se observă la hramul Bisericii Icoanei şi prin modul în care familia mare a enoriaşilor îşi asumă rolul de gazdă pentru toţi credincioşii participanţi la slujba Sfintei Liturghii, întrucât toţi se implică în organizarea mesei comune asemănătoare agapei creştine, de după Liturghie, pentru a-i mulţumi Maicii Domnului şi sub forma slujirii celorlalţi fii ai Bisericii şi pentru a prelungi în viaţa lor comuniunea întemeiată la Sfânta Liturghie. Numărul participanţilor la ziua hramului este de aproximativ 500 de persoane în fiecare an.

De asemenea, de câţiva ani, la Parohia Icoanei cinstirea Maicii Domnului se manifestă şi prin purtarea costumului românesc naţional, ca act de respect al înaintaşilor noştri, ca gest de patriotism şi de promovare a esteticului, întrucât costumul popular este de o frumuseţe inestimabilă care arată profunzimea spiritualităţii şi culturii poporului român care trăieşte şi îşi lucrează mântuirea în „Grădina Maicii Domnului”.
În aşteptarea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului să ne ostenim cu postul şi rugăciunea, ca văzând „izvoare de minuni revărsându-se de la sfântă icoana ta, Născă­toare de Dumnezeu, asupra celor care în genunchi stau şi cu credinţă se roagă ţie, cu mulţumire să cântăm pentru tine lui Dum­nezeu: A­li­luia!” (Acatistul Maicii Domnului). Datorită acestei mutări la cer să­vârşite de Hristos cu Maica Sa, cu aceeaşi smerenie desăvârşită care îi caracterizează întreaga viaţă, credincioşii ortodocşi simt prezenţa spirituală prin rugăciune şi har a Maicii Dom­nului în viaţa lor du­hov­ni­ceas­că, o poartă în suflete ca pe Mama duhovnicească a tuturor fiilor Bisericii căreia îi cer neîncetat mijlocire, recunoscând-o ca a­ju­tă­toa­­re, ­izbăvitoare şi tămăduitoare.