Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Clopote noi pentru catedrala din Drobeta-Turnu Severin

Clopote noi pentru catedrala din Drobeta-Turnu Severin

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Viorel Vlăducu - 23 Martie 2010

Clopotele şi crucile ce se vor aşeza deasupra celor două turle mici ale Catedralei episcopale "Sf. Mare Mucenic Gheorghe" din Drobeta-Turnu Severin au fost sfinţite luni, 22 martie. Slujba sfinţirii a fost săvârşită de PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a clerului şi credincioşilor.

După slujba de sfinţire, PS Nicodim a subliniat că aceste "clopote sunt deosebite întrucât au fost comandate după note muzicale, în urma consultării maestrului Alexandru Racu, dirijor al Filarmonicii Oltenia din Craiova timp de 40 de ani. Prin urmare, armonizarea clopotelor a fost realizată de Domnia Sa. În ceea ce priveşte realizarea lor la acest moment, trebuie să spunem că era nevoie ca pe partea superioară a celor două turle să se aşeze aceste clopote, deoarece ferestrele celor două turle sunt mici, aşa cum sunt la biserică. Cadrul metalic este deja pus în turle, el urmând să susţină şi acoperişul ce se va aşeza după amplasarea clopotelor".

Cele şapte clopote sfinţite au fost aduse din Austria, marţi, 17 martie 2010, de reprezentanţii români ai fabricii de la Innsbruck (Austria). Cel mai mare clopot are aproximativ 2500 kg şi cel mai mic aproximativ 100 Kg. Pe lângă aceste clopote există şi un carillon (ansamblu de 10 clopote mai mici) ce va fi acţionat de un calculator, cu posibilitatea programării semnalelor acustice muzicale după ora transmisă prin sistemul GPS (via satelit) sau cu telecomandă. Contravaloarea clopotelor a fost suportată integral de Consiliul Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin iar crucile au fost realizate gratuit de Şantierul Naval din Drobeta-Turnu Severin.