Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, joi, 13 martie, începând cu ora 18:00, a debutat ciclul de conferințe prepascale organizat de către Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, consacrat Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX‑lea.
Comunicat de presă privind finanţarea de la bugetul de stat a Bisericii Ortodoxe Române
În urma convorbirii telefonice a Domnului Premier Dacian Cioloş cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în dimineaţa zilei de 6 decembrie 2015, Domnul Premier a precizat faptul că noul buget pe anul 2016 prevede o creştere a salariilor clerului şi că Guvernul României va căuta soluţii pentru a sprijini în continuare construirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar la viitoarele rectificări de buget, în funcţie de posibilităţi, să fie sprijinite şi alte locaşuri de cult aflate în construcţie.
S-a convenit ca relaţiile dintre Guvern şi Biserică să fie în continuare relaţii de cooperare şi înţelegere comună a priorităţilor spre binele poporului român.
Patriarhul României a mulţumit Domnului Premier Dacian Cioloş pentru înţelegere şi sprijin faţă de Biserică. Totodată, Preafericirea Sa a subliniat faptul că Biserica va sprijini eforturile Guvernului României de a îmbunătăţi condiţiile de educaţie a copiilor şi tinerilor din mediul rural, precum şi eforturile pentru creşterea calităţii actului medical din spitale.
Biroul de presă al Patriarhiei Române