Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Condoleanţe familiei pr. prof. dr. Nicolae Chifăr

Condoleanţe familiei pr. prof. dr. Nicolae Chifăr

Data: 23 Iulie 2013
Îndoliată familie, iubiţi credincioşi, am primit cu multă întristare creştinească vestea trecerii la cele veşnice a distinsei credincioase, preoteasa Maria Chifăr, soţia pr. prof. dr. Nicolae Chifăr. Evlavioasă şi cu suflet mare, doamna Maria Chifăr a cultivat, de-a lungul întregii sale vieţi, cu înţelepciune şi smerenie, virtuţile vieţuirii creştine, având o înţelegere profundă a rostului vieţii, a încercărilor, dar şi a bucuriilor şi binecuvântării lui Dumnezeu pe calea mântuirii. 
 
Adormita întru Domnul s-a născut pe 4 martie 1956 în localitatea Prejmer, jud. Braşov, a urmat şcoala primară şi generală în localitatea natală, apoi Liceul Pedagogic la Braşov, precum şi Facultatea de Teologie, secţia Teologie Litere, la Iaşi. Pentru toţi cei care au cunoscut-o şi iubit-o, doamna Maria Chifăr a fost modelul de soţie şi mamă creştină, care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei sale, pe care a întemeiat-o împreună cu părintele Nicolae în 1981 şi pe care Dumnezeu a binecuvântat-o cu trei copii: Delia-Maria, Nicolae-Călin şi Diana. 
 
A înţeles mereu că familia constituie sprijinul esenţial pentru slujirea preoţească, asumându-şi, astfel, jertfelnicia vocaţiei familiei preoţeşti, urmându-şi soţul, cu deplin devotament, acolo unde Biserica l-a chemat la slujire: la parohia Zizin, jud. Braşov, la parohia Blumăna V - Braşov, la Facultatea de Teologie din Iaşi, unde părintele a fost profesor de Istorie Bisericească Universală, şi apoi, din 2002 până în prezent, la Sibiu, unde părintele Nicolae activează ca profesor universitar.
 
Suntem alături de întreaga familie îndoliată în aceste momente grele ale despărţirii şi Vă împărtăşim tuturor, cu părintească dragoste, adânca noastră compasiune, cuvânt de mângâiere şi de întărire întru Domnul. Însoţim cu pioasă rugăciune trecerea spre cele veşnice a sufletului roabei lui Dumnezeu, preoteasa Maria, şi avem nădejdea că Domnul o va odihni cu drepţii în Împărăţia Sa cea cerească. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel Înviat din morţi, să-i răsplătească jertfelnicia şi credincioşia anilor vieţii, iar pe cei rămaşi, familie şi credincioşi, să vă binecuvânteze şi să vă mângâie pe toţi. Dumnezeu să o ierte şi s-o odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea, din neam în neam! Cu părinteşti condoleanţe şi arhiereşti binecuvântări pentru familia îndoliată,
 
† LAURENŢIU
 
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

Condoleanţele Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi

Cadrele didactice şi ostenitorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi sunt alături de distinsul coleg, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, la greaua încercare pricinuită de mutarea neaşteptată la cele veşnice, în urma unei profunde suferinţe, purtată cu răbdare creştinească, a mult iubitei sale soţii, prof. Maria Chifăr. Rugăm pe Bunul Dumnezeu, Izvorul vieţii şi Biruitorul morţii, să aşeze sufletul ei nobil în ceata drepţilor, iar îndureratului soţ şi copiilor să le dăruiască tărie şi mângâiere sufletească!
 
Colectivul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi