În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
CONVOCARE a Adunării Generale a Asociației Opera Teologică Ortodoxă (AOTO)
În atenția tuturor membrilor AOTO,
În temeiul art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea 8/1996 privind drepturile de autor, art. 16.4 din Statutul AOTO, art. 7 din Regulamentul de funcționare al Adunării Generale AOTO și art. 15 din Regulamentul Consiliului Director al AOTO,
Consiliul Director al AOTO convoacă Adunarea Generală a Asociației Opera Teologică Ortodoxă, în ziua de vineri, 13 mai 2016, ora 10:00, la Centrul social-cultural Sfântul Apostol Andrei din București, Bd. Regina Maria nr. 1, Sector 4, cu următoarea ordine de zi:
Dezbateri cu privire la debutul activității AOTO;
Raportul Comisiei de Cenzori;
Raportul Comisiei Permanente privind Accesul la informații;
Prezentarea și aprobarea site-ului AOTO;
Desemnarea unui membru în Comisia Permanentă privind Accesul la informații;
Diverse.
În cazul în care la data de 13 mai 2016 nu se întrunește cvorumul pentru validitatea deliberărilor, se va convoca a doua Adunare Generală AOTO, la data de 16 mai 2016, la aceeași oră și în același loc, cu aceeași ordine de zi.



.jpg)
