Reportaj
Copii pe bicicletă, pelerini la bisericile din Drumul Taberei

Copii pe bicicletă, pelerini la bisericile din Drumul Taberei

Raluca Brodner, 29 Iunie 2016

Cea de-a doua ediţie a manifestării „Copii pe bicicletă, pelerini în Drumul (Taberei) spre Biserică”, organizată de biserica cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”, planificată anul acesta pe data de 19 iunie, a adunat copii şi tineri cu vârste de la 6 ani la 18 ani, unii dintre ei însoţiţi de părinţi. În total, au fost 100 de participanţi, care au străbătut 23 de km pe biciclete, role sau trotinete, adică distanţa dintre cele cinci biserici învecinate din cartier.

Curtea bisericii graţioase din lemn, de inspiraţie maramureşeană, din bulevardul Drumul Taberei nr. 28A, forfotea de copii, părinţi şi câţiva bunici grijulii, cu o oră înainte de startul pelerinajului pe roţi, programat la 14:30. Nerăbdarea, emoţiile dinaintea cursei şi bucuria de a fi împreună i-au mobilizat să iasă în plin soare, echipaţi corespunzător pe vreme caniculară, cu bicicletele, dar şi cu rolele şi trotinetele din dotare. „Convoiul” de 100 de persoane s-a pus în mişcare la semnalul preotului paroh Sergiu Ristea, care l-a însoţit pe tot parcursul împreună cu membrii familiei sale.

Răsplata efortului colectiv a venit repede, după prima oprire, la Biserica „Sfânta Vineri”. Aici, oaspeţii au fost întâmpinaţi de preoţii parohiei, care le-au dat apă, sucuri şi dulciuri, nu înainte de a intra în sfântul locaş, de a fi miruiţi şi de a li se citi o rugăciune de binecuvântare.

Cu forţele împrospătate, disciplinaţi şi plini de voioşie, temerarii credincioşi şi-au urmat itinerarul până la Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, unde au avut parte iarăşi de o primire ospitalieră. Din proprie iniţiativă, copiii s-au închinat la sfintele icoane, au fost miruiţi şi binecuvântaţi de preoţii slujitori şi mai apoi au gustat din produsele tradiţionale special pregătite pentru ei: cozonaci de casă, colăcei, cireşe, sucuri naturale.

„Sunt copiii noştri, sunt viitorii noştri creştini ortodocşi. I-am aşteptat cu mult entuziasm noi, preoţii, şi cei câţiva enoriaşi care ni s-au alăturat. După ce au poposit în curtea bisericii, i-am invitat în biserică, am făcut o rugăciune pentru copilaşi, părinţi şi organizatori, după care le-am adresat câteva cuvinte de întărire duhovnicească şi le-am oferit bunătăţi culinare. Am trăit împreună un moment de bucurie sfântă şi dragoste creştinească”, a spus preotul Constantin Ţincu, parohul bisericii-gazdă.

Mai departe, pelerinii au ajuns la Biserica „Înălţarea Domnului”, unde au aflat date preţioase despre sfintele moaşte ocrotite de locaşul de rugăciune şi despre muzeul amenajat în incinta acestuia. De asemenea, au primit pachete cu dulciuri, fructe, răcoritoare. Un gest de bunătate, discret, a atras atenţia apreciativă a celor prezenţi. Mihai, de 12 ani, a preferat să ofere pacheţelul primit în dar unui coleg din grup. „Este bine să împarţi şi la alţii care nu au”, a explicat băiatul de 12 ani, care a adăugat că cel mai mult l-a impresionat faptul că „bisericile sunt foarte noi. Mi-au plăcut picturile şi decoraţiunile de pe ele. Tot la fel de mult mi-a plăcut că au venit multe persoane şi că am fost primiţi cu drag”.

Mihaela Coman, mama lui Mihai şi unul dintre organizatori, a ţinut să precizeze: „A fost un eveniment de toată cinstea, în care am îmbinat activitatea sportivă cu cea educativă, culturală, religioasă. Sper ca şi alte parohii din ţară să pună în practică o astfel de iniţiativă. Părinţii au venit cu drag, iar copiii au căpătat mai multă încredere în forţele proprii avându-i alături pe cei din familie şi pe noi, prietenii lor de la biserică”.

Toţi câştigători

Drumul s-a aşternut lin, fără incidente. Gradele ridicate din termometru nu le-au răpit participanţilor voia bună şi zâmbetul, care au provocat aplauzele trecătorilor. Dacă iniţial părinţii s-au declarat însoţitori ai celor mai mici dintre copii (cu vârste sub 8 ani), pe parcursul traseului, aceştia au devenit, la rândul lor, pelerini. Unii dintre ei au mărturisit că, deşi locuiesc de mai mulţi ani în cartier, nu cunoşteau toate bisericile ortodoxe, astfel că experienţa s-a dovedit cel puţin captivantă şi pentru ei.

La Biserica „Sfântul Andrei”, tinerii au fost încântaţi, în mod deosebit, de pictura sfântului locaş. În urma explicaţiilor primite, ei au înţeles care este diferenţa între pictura în frescă şi pictura în ulei.

Ultimul popas în periplul duhovnicesc a fost la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”-Brâncuşi. Cu o seamă de daruri primite şi mulţumiţi că au putut duce la bun sfârşit ruta de 23 km, cei mici şi cei mari au făcut cale întoarsă la biserica lor de suflet, de unde au şi pornit în expediţia pe roţi. Cea mai mică participantă, Maria Emilia Ristea, de 6 ani, s-a dovedit şi cea mai curajoasă, căci a reuşit să termine cu bine cursa, deşi a fost pentru prima dată când a urcat pe bicicletă.

„În acest pelerinaj am îmbinat partea duhovnicească, frumoasă, autentic ortodoxă, cu partea trupească, proprie copilului care ştie să se bucure şi îi face şi pe cei din jur să simtă această încărcătură liberă, plină de sinceritate, a sa. Nu a fost nimic forţat. A fost pelerinaj în sensul propriu al cuvântului, cu toate că a fost unul special, prin faptul că am plecat pe biciclete, iar prin veselia noastră am schimbat un pic faţa cartierului Drumul Taberei. Toată lumea a avut starea pelerinului adevărat, acela care merge şi-L caută pe Dumnezeu, iar la final are bucuria că L-a aflat. Noi putem spune că L-am găsit după acest pelerinaj în bucuria comunităţii de a fi împreună. La final, toţi participanţii, copii şi părinţi, au primit diplome. După premiere, am mai rămas aproape o oră în curtea bisericii şi am depănat amintirile traseului”, a declarat părintele Sergiu Ristea.

Pelerinajul „Copii pe bicicletă, pelerini în Drumul (Taberei) spre Biserică” a fost realizat în colaborare cu LTCOR Sector 6. Pe această cale, organizatorii aduc mulţumiri Poliţiei Locale Sector 6, Brigadei Rutiere Bucureşti, Jandarmeriei Bucureşti, ISU Bucureşti, Serviciului de Ambulanţă Bucureşti şi Secţiei 22 Poliţie din cadrul DGPMB, fără de care acţiunea organizată duminică, 19 iunie, nu s-ar fi desfăşurat în condiţii de siguranţă şi protecţie.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!