Repere şi idei
Creaţionism evoluţionist?

Creaţionism evoluţionist?

Deşi nu există dovezi istorice pentru aşa ceva, unii dintre cei care au citit sau studiat lucrările lui Darwin au considerat că ele sunt un instrument de subminare a credinţei în Dumnezeu. Totuşi Darwin studiase teologia, chiar dacă nu a fost niciodată hirotonit, aşa cum plănuise tatăl său. Când a scris Originea speciilor, el era pe mai departe un deist convins, o persoană care credea că Dumnezeu imprimă naturii legile fizicii după care aceasta se conduce, iar apoi se distanţează cumva de propria creaţie, oferindu-i posibilitatea să se autoguverneze.

Dacă analizăm prima ediţie a Originii speciilor, observăm că în ea sunt menţionate cuvintele "creaţie", "creator" sau "creat" de o sută patru ori, în vreme ce noţiunea de "evoluţie" nu apare deloc. Acest lucru se motivează, în principal, prin faptul că termenul "evoluţie" avea o semnificaţie bine stabilită în biologia din timpul lui Darwin, referindu-se la dezvoltarea embrionului. În conformitate cu obişnuinţele sale mentale, savantul punea pe seama lucrării lui Dumnezeu stabilirea legilor naturii care au generat diversitatea biologică a lumii. Din perspectiva sa deistă, tot Dumnezeu Creatorul era responsabil pentru originea vieţii. De altfel, la o vârstă înaintată, răspunzând la o scrisoare în care era întrebat dacă teismul şi evoluţia erau compatibile, Darwin afirma că cineva poate fi în acelaşi timp, fără probleme, "teist înflăcărat şi evoluţionist" (apud Denis Alexander, Creaţie sau evoluţie. Trebuie să alegem?, trad. rom., Bucureşti, 2010, p. 190).

Au existat oameni de ştiinţă, atât clerici, cât şi laici, care au acceptat cu uşurinţă teoria evoluţionistă a lui Darwin. Alţi savanţi au respins această teorie de pe poziţii ştiinţifice. Tot la fel, a existat şi o minoritate de clerici care au contestat cu îndârjire teoria, socotind că ea va submina moralitatea creştină şi noţiunile de valoare şi unicitate umană.

Charles Kingsley, un cleric academician de la Cambridge, care în 1860 avea să devină profesor de istorie modernă la Cambridge, a fost absolut încântat de cartea Originea speciilor, pe care tocmai o primise în copie de la Darwin. În scrisoarea sa adresată autorului lucrării, el sublinia: "Tot ceea ce am văzut în ea îmi inspiră respect" sau "să crezi că El şDumnezeuţ a creat formele primare, capabile de autodezvoltare, este o concepţie la fel de nobilă despre dumnezeire..." (ibidem).

Un alt mare cleric, Aubrey Moore, profesor la Colegiul St. John, Oxford, sublinia la rândul său că darwinismul făcuse un mare serviciu Bisericii, în sensul că a ajutat-o să scape de "formele mai extreme ale teologiei naturale". Moore susţinea că evoluţionismul a contribuit la restaurarea unei învăţături creştine adecvate despre creaţie, potrivit căreia "un Dumnezeu transcendent este implicat intim atât în aducerea ei la fiinţă, cât şi în continuitatea existenţei". Accentul prea mare pus pe teologia naturală, afirma Moore, generează mai degrabă conceptul unui Dumnezeu detaşat complet de lume, un Dumnezeu care pune legile în mişcare, după care îşi abandonează propria creaţie. El nu mai este Acel Dumnezeu imanent şi personal din Biblie care comunică şi poartă de grijă lumii pe care a creat-o (ibidem, p. 191).

Tot la fel, James McCosh, puternic ancorat în tradiţia calvinistă, privind retrospectiv la cei douăzeci de ani de preşedinţie a Colegiului New Jersey (devenit mai târziu Universitatea Princeton), afirma: "Am susţinut evoluţia, dar, făcând aceasta, am privit-o ca modalitate de a acţiona a lui Dumnezeu şi am descoperit că, atunci când este înţeleasă astfel, nu intră în nici un fel de contradicţie cu Scriptura" (ibidem, p. 192).

Toţi aceştia, contemporani cu Darwin, se înscriu în mod cert pe linia unui creaţionism evoluţionist. De altfel, creaţionist evoluţionist este cineva care crede cu tărie în suveranitatea lui Dumnezeu asupra întregii ordini create, în care se înscriu planul şi scopurile Sale, atât cele privitoare la creaţie, cât şi cele privitoare la mântuire. El nu priveşte teoria evoluţionistă ca pe un intrus sinistru sau ca pe "un act universal" al acestei lumi, aşa cum par să-şi imagineze, de pildă, Denett sau Dawkins, ci mai degrabă ca pe procesul pe care Dumnezeu, prin voinţa Lui suverană, l-a ales pentru a aduce la fiinţă uimitoarea diversitate biologică pe care o vedem în jurul nostru.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!