Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Ctitori de bătrâneți fericite

Ctitori de bătrâneți fericite

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Reportaj
Un articol de: Pr. Ioan-Aurelian Marinescu - 01 Aprilie 2016

Omul sfințește locul, dar și pe semenii din jurul său. Aceste cuvinte schițează sintetic duhul care animă amplul program de sprijinire a persoanelor vârstnice defavorizate derulat în sectorul 2 al Capitalei, la Parohia „Duminica Tuturor Sfinţilor”-Precupeţii Vechi, din Strada Toamnei nr. 92. Aici, Aşezământul „Acoperământul Maicii Domnului”, printre primele instituții sociale de după revoluție ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, se dovedește o adevărată casă primitoare a celor înaintați în vârstă, aflați în nevoi și suferință.

La intersecţia străzilor Mihai Eminescu, Toamnei şi Precupeţii Vechi, în locul unde altădată mișunau oameni de moralitate îndoielnică, s-a conturat deja de mulți ani o cu totul altă lume. Acest colț de cartier s-a lăsat modelat de râvna unui om al Bisericii și de comunitatea sa. Pe părintele Gheorghe Tudor, parohul Bisericii „Tuturor Sfinților”, l-am găsit în plină activitate, în fața bisericii, înconjurat de câțiva tineri respectuoși, voluntari ai parohiei, cu ajutorul cărora tocmai îndeplinise una dintre numeroasele responsabilități legate de buna desfășurare a așezământului social. De nu mai puțin de 27 de ani el slujește la această parohie. Deși mic, acest colț de București ne dezvăluie un suflet mare. Biserica, paraclisul, casa parohială și clădirea impunătoare a așezământului sunt parcă strânse în buchet, în aceeași curte.

Invitați în așa-zisa „sală de protocol”, în care bătrânii se strâng adesea pentru a sărbători zile de sfinți sau diferite aniversări ale vârstelor lor înaintate, am făcut și noi primii pași în noua lume care li s-a deschis aici. E o atmosferă caldă, iar alături de micile rame în care stau la vedere diferitele autorizații de funcționare necesare oricărei instituții de profil, zeci de icoane vechi și noi, de toate mărimile, ne spun parcă bun venit, făcând un cerc în jurul mesei. Toți sfinții sunt aici. Ei îi privesc cu ochii lor, acum fără de vârstă, pe „oaspeții” permanenți ai ospățului Bisericii.
Păşind în camerele îngrijite și mobilate cu gust ale rezidenţilor, am putut culege şi câteva impresii din partea lor. Doamna Maria Bănică, 93 de ani, lua masa de prânz în cameră la o masă adaptată înălțimii scaunului cu rotile în care se află. Nu este însă singură, căci infirmiera de serviciu îi este ca o fiică, aranjându-i grijuliu bonețica. Ana Tudor, rezidentă cu probleme severe de concentrare, de memorie și de auz, ne-a întâmpinat în baston cu o vădită curiozitate. Deși se luptă cu o puternică depresie, accentuată de durerile și neputințele specifice bătrâneții, ea își găsește totuși forța să exprime respectul deosebit pe care îl poartă părintelui paroh, care vine des să o vadă în ciuda multelor sale respon­sabilități.

Întrebându-l cum s-a acomodat aici pe domnul Constantin, unul dintre cei religioși și mai activi bătrâni ai așezământului, ne-a răspuns cu un zâmbet ce exprimă mai degrabă pace adâncă decât resemnare: „Eu m-am acomodat bine, pentru că toate sunt de la Dumnezeu. Trebuie să-L iubim pe Hristos. El te-a creat, El îți dă aer, El îți dă lumină, El îți dă tot, gratuit!”

Istoria unei idei

Opera socială postdecembristă a acestei parohii a început cu o cantină socială, unde aproximativ 80 de persoane nevoiaşe din Capitală, și nu numai, luau masa de două ori pe săptămână. Ideea fondării unui așezământ pentru persoane vârstnice i-a venit părintelui paroh în toamna anului 1998, când numeroși oameni săraci din Capitală au fost evacuați din casele naționalizate și au ajuns în stradă. Prima etapă a construirii așezământului a fost perioada 2000-2004, în 2005 instituția și paraclisul ei fiind sfinţite şi deschise oficial, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, iar începând cu toamna aceluiași an, aşezământul a fost lărgit grație parteneriatului cu Primăria Sectorului 2. De atunci au fost găzduiţi aici aproape 100 de bătrâni.
Astăzi, așezământul dispune de 14 camere, în care sunt găzduiți 24 de vârstnici, cu vârste între 71 și 96 de ani. Pe lângă cele două săli de mese, bucătăria complet utilată și depozitul de alimente, așezământul mai are și un cabinet medical.

Personalul este restrâns, dar dedicat: doi bucătari, dintre care doar unul angajat, un ajutor de bucătar, patru infirmiere, dintre care una angajată şi două momentan în perioadă de probă, un administrator, un secretar voluntar, la care se adaugă un asistent social și un referent, amândoi angajați ai Primăriei Sectorului 2. Din surplusul de alimente al așezământului, alte 25 de familii nevoiașe ale parohiei păstorite de părintele Gheorghe Tudor şi de părintele Dinu Lucian Popescu primesc lunar alimente la domiciliu.

Unul dintre pilonii acestui vis devenit realitate rămâne doamna preoteasă Florina Tudor, care este şi administratorul aşezământului, iar cei trei copiii ai săi se implică şi ei activ în activităţile derulate aici. „Casa mea este despărțită doar de o ușă de acest așezământ”, menţionează părintele paroh.

Duşmanii oricărui bătrân asistat rămân boala şi singurătatea. Deşi ei au aici condiţii mai mult decât decente şi o paletă largă de activităţi comune, cu o tristeţe părintească ei nu încetează să se gândească la ai lor. Deşi unii dintre ei sunt vizitaţi de copii, nepoţi sau de prieteni, ei resimt deseori în mod acut tristeţea îmbătrânirii departe de cei dragi. Oamenii Bisericii le sunt însă aproape şi îi fac să nu fie resemnaţi, ci împăcaţi cu noua lor viaţă. Ei sunt acum parte dintr-un lanţ uman, ale cărui prime zale au trecut deja în veşnicie, iar alţii peste o vreme vor lua locul celor de acum. Biserica continuă după plecarea lor la Domnul să le fie aproape, făcându-le pomenirile de cuviință până la 7 ani.

Lectura duhovnicească, tămăduitoare a singurătății

Cei mai mulţi dintre cei îngrijiți aici dorm puţin şi se scoală devreme. Cei care se pot deplasa au posibilitatea să se roage zilnic în propriul lor paraclis, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, permanent deschis celor ce vor să-i calce pragul. Pe lângă mesele la ore fixe şi suplimentul de la ora 16:00, diabeticii beneficiază de un al doilea supliment alimentar, la ora 20:00. Cei patru bătrâni nedeplasabili mănâncă în cameră, în prezenţa personalului, de o atenţie sporită beneficiind cei atinși de necruțătoarea boală Alzheimer.

Activitățile de bază ale celor încărunțiți de ani sunt rugăciunea și lectura. Sunt însoţiţi adesea în parcul din faţa bisericii, sau vizitează uneori mănăstiri din jurul Bucureştiului. Biblioteca aşezământului, momentan dispusă în holul prin care ei trec către sala de mese, adună pe rafturile ei literatură, poezie, istorie, ziare, cărți de rugăciuni sau de zidire duhovnicească.

Pentru a se simţi cu adevărat utili, ei sunt cooptaţi și în activităţile de gospodărire ale insti­tuției. Toamna, ei pregătesc zarzavat pentru iarnă, de Crăciun nu lipsesc colindele şi bradul împodobit, la Paşti vopsesc ouă, iar de 1 martie fac mărţişoare şi felicitări.

Asistența medicală

Toţi au acelaşi medic de familie, iar medicii specialişti vin voluntar, atunci când sunt solicitaţi. „De curând am primit donație un ecograf prin Protoieria Sectorului 2 și căutăm acum un specialist și cele necesare pentru a veni în sprijinul nu numai al celor din așezământ, ci al tuturor celor din parohie care nu au posibilitatea să-și plătească o ecografie”, declară bucuros părintele. Munca de infirmier este însă foarte grea şi cere multă pasiune. O parte dintre angajatele de altădată au luat drumul Occidentului, în căutarea unui salariu mai bun. La fel s-a întâmplat şi cu unii bucătari care s-au format aici. Cât priveşte voluntariatul, acesta este încă un aspect nu tocmai dezvoltat la noi în ţară.

Toţi rezidenţii au fost selectaţi în urma unei anchete sociale. De această latură se ocupă un asistent social venit din partea primăriei, împreună cu pr. Ciprian Tudor, fiul preotului paroh, la care se adaugă asistenta socială a protoieriei. „Oaspeţii” aşezământului cotizează lunar cu aproximativ 60% din pensia lor, însă aproape jumătate dintre rezidenţi au o pensie de doar 380 de lei pe lună, ceea ce face ca mai mult de două treimi din efortul financiar necesar pentru derularea acestui program social să fie suportat fie de parohie, fie de numeroşii donatori, care se dovedesc astfel adevăraţi ctitori de vieţi omeneşti. Pâine primesc atât de la Mănăstirea Radu Vodă, cât şi de la o firmă de panificaţie parteneră.

Planurile de viitor ale așezământului sunt mari, iar Dumnezeu este chemat să binecuvinteze orice pas. Din luna martie a acestui an aşezământul se va mări cu un etaj, adău­gân­du-i-se 10 camere şi o bibliotecă.

Unul dintre pionierii acestui proiect social este Maxim Antonie Hutira, sau fratele Antonie, după cum i se spune în comunitate. Este secretarul așe­zământului și totodată epitrop, casier și paracliser al parohiei: „Am și eu o ascultare: lunea și miercurea, după masa de dimineață, le țin un cuvânt din Proloage, din cărți bisericești care sunt legate de sfinții zilei sau de alte sărbători. Nu citesc în timpul mesei ca la mănăstire, ci după masă, ca să poată fi atenți. Încercăm să le creăm o atmosferă cât mai prielnică, pentru un câștig duhovnicesc. Aici nu este numai o îngrijire trupească, aici îi îngrijim și din alt punct de vedere, îi ajutăm să evolueze duhovnicește.”