An omagial
Cum a fost salvat părintele Gheorghe Sorescu din ghearele fostei Securităţi

Cum a fost salvat părintele Gheorghe Sorescu din ghearele fostei Securităţi

Pr. Bogdan-Aurel Teleanu, 29 Aprilie 2017

Documentele din Arhiva CNSAS în ceea ce priveşte persoana părintelui Gheorghe Sorescu oferă informaţii preţioase privitoare la insistenţa cu care au fost „vânaţi” cei aflaţi pe listele cu opozanţii comuniştilor. Din documentele vremii evidențiem în cele ce urmează modul în care Episcopul Chesarie Păunescu a încercat să îşi apere colaboratorii, în special pe părintele Gheorghe Sorescu, în faţa presiunii regimului comunist.

Regimul comunist i-a imputat părintelui Gheorghe Sorescu activitatea editorială desfăşurată în cadrul revistei „Tomis” a Episcopiei Constanţei pentru care a fost decorat în 1942 cu distincţia „Steaua României”, precum şi cu decoraţia „Bărbăţie şi credinţă” pentru atitudinea sa antibolşevică (ACNSAS, fond Informativ, Dosar nr. 409951, f. 84). Distincţiile îi fuseseră conferite pentru propaganda antiso­vietică făcută în faţa ostaşilor din cadrul unităţilor de marină (Ibidem, f. 85). Genul acesta de articole avea să culmineze cu un afront adus indirect orânduirii comuniste instalate efectiv începând cu noiembrie 1946 în România prin contes­tarea celei deja instalate în Rusia, definită drept „o tristă, dar eloquentă experienţă”. „Regimul sovietic este în adevăr o dicta­tură, dar nu a proletariatului, ci a membrilor unui partid politic asupra proletariatului”, conclu­zionează părintele Gheorghe Sorescu în articolul intitulat „Socialismul ca soluţie a problemei mun­citoreşti”, publicat în revista „Tomis”, nr. 3, anul XII, martie 1935.

Un alt capitol semnificativ din viaţa părintelui Gheroghe Sorescu este legat de sfinţirea Peşterii „Sf. Apostol Andrei”. La 23 iulie 1944, peştera este sfinţită prin­tr-o mare sărbătoare religioasă şi populară de Episcopul Chesa­rie Păunescu. Alături de acesta, după cum reiese din pozele din arhiva familie Ion Dinu publicate în cotidianul „Adevărul” din 25 decembrie 2016, se pare că s-ar fi aflat, cum era şi firesc, părintele Gheorghe Sorescu. De altfel, el era foarte apropiat celor care au cercetat istoria, arhivele, geo­grafia, spiritualitatea regiunii pentru a atesta Peştera Sfântului Apostol Andrei drept cel mai important loc de pelerinaj al româ­nilor, fiind coleg cu avocatul-dascăl-teolog Ion (Jean) Dinu din Adamclisi, ambii fiind consilieri referenţi în cadrul Episcopiei Constanţei, şi ocrotitor al preotului Constantin Lembrău din Independenţa. Dintr-o notă a fostei Securităţi aflăm în acest sens următoarele: „Susnumitul (pr. Gheorghe Sorescu – n.n.) este susţinătorul familiilor preoţilor antidemocraţi. (…) Pe preotul Constantin Lembrău, legionar notoriu, l-a transferat de la bise­rica din comuna Adam Clisi la biserica Sf. Gheorghe Constanţa” (Idem, fond Informativ, Dosar nr. 409951, f. 2). Conform aceleiaşi surse, este foarte posibil ca între preoţii ajutaţi cu bani de el aflaţi în lagărul de la Caracal în anul 1945 să se fi numărat şi părintele Lembrău, fapt pentru care avea să fie acuzat că a desfăşurat „activitatea legionară” (ibidem, f. 94).

Pentru că cel etichetat drept „omul de încredere al episcopului Chesarie Păunescu” (ibidem, f. 2) începuse să fie urmărit de fosta Securitate, în luna decembrie 1949, însuşi Episcopul Constanţei şi apoi al Dunării de Jos (din anul 1950) îi scria Patriarhului Justinian să-i găsească părintelui Sorescu un loc de preot în Bucureşti (ibidem, f. 27). În această privinţă este de remarcat modul în care acest episcop a încercat să îşi apere colaboratorii, în special pe părintele Gheorghe Sorescu, în faţa presiunii regimului comunist: „… Episcopul foarte agitat s-a exprimat că peste el nu trebuie să se bage Sindicatul şi nici Partidul, că el e stăpân pe el şi pe Episcopia lui, deci va face aşa cum vrea el. Odată cu pronunţarea acestor cuvinte a rupt tabelul făcut de comitetul sindical şi a întocmit altul, după bunul lui plac încadrându-şi oamenii lui de încredere pe care comitetul sindical îi omisese. Aceste persoane sunt, consilierii referenţi: Sorescu Gheorghe, Mihail Verban şi călugărul Melchisedec Suparschi” (ibidem, f. 31).

La 1 octombrie 1949 se ceruse anchetarea părintelui Gheorghe Sorescu (idem, fond Informativ, Dosar nr. 409951, f. 6), dar întrucât şi-a tot luat concedii medicale, sub pretextul că vrea să îşi pregătească mutarea în Bucureşti, Securitatea nu poate duce la bun sfârşit această intenţie (ibidem, f. 21). Rocada făcută cu părintele Petru Gh. Savin de la Biserica „Sf. Pantelimon”-Foişo­rul de Foc din Bucureşti i-a fost salvatoare! Odată sosit la Constanţa, părintele Petru Gh. Savin avea să comenteze despre fenomenul „hărţuirii” preoţilor din Constanţa în felul următor: „… Nu mai putem răbda cu aceştia din Constanţa, că au început teroarea împotriva preoţilor şi pentru aceasta trebuieşte să facem un memoriu la Patriarh, pentru a-l preda la Ministerul de Interne, pentru a se lua măsuri, căci în condiţiunile acestea nu se mai poate trăi” (idem, fond Penal, Do­sar nr. 069248, f. 36). Dintr-un raport din 23 iunie 1949 rezultă că i-a dus în eroare pe anchetatori încă de la început, dându-se drept altă persoană, fapt care l-a salvat de anchetă şi, mai mult ca sigur, de o eventuală închisoare: „Din investigaţiile făcute de această Direcţiune Regională reese că susnumitul nu locuieşte la adresa de mai sus şi nici nu avem în raza Direcţiunei noastre vreun preot cu numele Florescu. Totodată raportăm că la adresa indicată de Dvs. locueşte numitul Sorescu Gheorghe, preot consilier referent la episcopia Tomis, care în prezent se află la Bucureşti unde urmează cursurile de catehizare depe lângă Institutul Teologic din Bucureşti. (…) Vom urmări informativ data întoarcerii susnumitului pentru a putea identifica dacă numitul Gheorghe Sorescu s-a dat drept Florescu…” (ibidem, f. 22).

În Capitală, la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc, mai este reperat de Securitate abia după anul 1960, întrucât „după venirea la Bucureşti a căutat să stea mai izolat să nu fie în atenţia organelor bisericeşti” (idem, fond MFR, Dosar nr. 166161, p.3).

Dintr-un raport al Securităţii din 3 aprilie 1950, putem observa faptul că părintele Gheorghe Sorescu era în bune relaţii cu părintele Petru Gh. Savin, acesta din urmă cerându-i cărţi. În acest document extras din dosarul de urmărire al părintelui Petru Gh. Savin se face referire la această activitate de samizdat practicată de părintele Gheorghe Sorescu: „Susnumitul (pr. Petru Gh.Savin – n.n.) caută prin toate mijloacele să intensifice activitatea religioasă a parohiei, astfel (că) de la venirea sa a înfiinţat o secţie de colportaj, difuzând diferite broşuri cu caracter religios la preţuri derizorii. Tot în acest sens, pe ziua de 14 Martie a.c. (1950 – n.n.), interceptându-i-se o scrisoare, s-a constatat că prin aceasta, cerea preotului Gh. Sorescu, fost consilier referent la episcopia Constanţa, actualmente domiciliat în Bucureşti pe strada Traian Nr. 240, să facă tot posibilul şi să-i procure orice fel de material de colportaj întrucât are mare nevoie de el” (idem, fond Penal, Dosar nr. 069248, f. 73).

De altfel, aceleaşi relaţii bune le-a avut - după cum reiese din investigaţiile făcute de fosta Securitate - cu întreaga comunitate a Bisericii „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti: „În cartier este caracterizat ca un om sociabil, serios, respectuos cu vecinii şi se bucură de simpatia acestora. (…) Relaţii mai apro­piate întreţine cu cu parohul bi­sericii Sf. Pantelimon anume Popescu Gheorghe, cu Dragomi­rescu Constantin, cântăreţ la aceeaşi biserică, ambii cu domiciliul în str. Iancu Căpitanu nr. 24, precum şi cu Vasilică diaconul acestei biserici al cărui domiciliu nu se cunoaşte” (idem, fond MFR, Dosar nr. 166161,f. 81). Într-o notă informativă din 21 februarie 1963 semnată de agentul Ocneru C. găsim următoarea mărturie: „În ziua de 11 februarie 1963, am vizitat pe preotul Gheorghe So­r­escu…. (..) Reţin atât că: pă­rintele Sorescu era bine informat despre toţi preoţii care au fost deţinuţi şi eliberaţ pe baza ultimului decret (este vorba de graţierea dată de Gheorghe Gheorghiu-Dej prin Decretul nr. 5/3 ianuarie 1963 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Ro­mânia – n.n.). N-a făcut însă nici un fel de con­sideraţiuni sau caracterizări asupra vreunuia din­tre ei.”(idem, fond Informativ, Dosar nr. 409951, f. 156).


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!