Evanghelia de Duminică
Dacă toți suntem păcătoși, pocăinţa e cea mai înaltă virtute

Dacă toți suntem păcătoși, pocăinţa e cea mai înaltă virtute

Pr. Lect. Dr. Filip Albu, 07 Ianuarie 2018

Duminica după Botezul Domnului

(Începutul propovăduirii Domnului)

Matei 4, 12-17

În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor.

Prin Dumnezeiasca Naștere a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria am fost încredințați că Ziditorul universului oferă lumii căzute și înstrăinate prin păcat izbăvirea mult dorită. Acest gest salvator nu s-a produs de la distanță, ci Însuși Logosul divin S-a pogorât pe pământ, smerindu-Se, pentru ca să redeschidă creaturii perspectiva veșniciei. Astfel, acest praznic ne încredințează permanent de grija pe care Dumnezeu o are față de noi, prin Iisus Hristos, Fiul Său. Toate sunt încununate cu praznicul Bobotezei, cel prin care se arată că întreaga lume creată este restaurată și sfințită prin Iisus Hristos, Cel ce primește botez în apele Iordanului. 

Bucuria se prelungește și în această duminică de după Botezul Domnului, iar în a șaptea zi a lui Gerar în care ne aflăm astăzi face să-l sărbătorim și pe Sfântul Ioan, cel care L-a botezat pe Domnul Hristos.

Lucrarea pocăinței

Se poate remarca uşor faptul că atât Mântuitorul Iisus Hristos, cât și Ioan Botezătorul folosesc același cuvânt îndemnător către oameni: „Pocăiți-vă, căci ­
s-a apropiat Împărăția cerurilor!”

La Sfântul Proroc Ioan Botezătorul cuvântul este întregit cu altă chemare: „Gătiți Calea Domnului, drepte faceți cărările lui” (Matei 3, 2-3). Mântuitorul Hristos adaugă, zicând: „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1, 15). Ceva mai târziu, Sfântul Apostol Petru spune în Faptele Apostolilor: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și veți primi darul Duhului Sfânt” (1, 15). Sau în alt loc: „Pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre, ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare (3, 19-20).

Astfel, „Pocăiți-vă!” este strigătul de trezire, de întoarcere, de îndreptare a vieții adresat unei lumi închise atunci în orizontul strâmt al unei orbiri duhovnicești, pe care o descrie extrem de clar Sfântul Ioan Botezătorul în predica sa de la râul Iordan, devoalând păcatele fariseilor, saducheilor, vameșilor, ostașilor, conducătorilor vremii, în definitiv ale tuturor oamenilor din acele vremuri.

Biserica reiterează același mesaj peste veacuri prin sfinții ei, care s-au inspirat atât din cuvintele Domnului Iisus, cât și din modelul de viață pustnicească al Înaintemergătorului Ioan. Amintim aici doar pe Sfântul Isaac Sirul, care spune despre pocăință: „Dacă toți suntem păcătoși și nimeni nu e deasupra ispitelor, nici una dintre virtuți nu e mai înaltă ca pocăința. Lucrul ei nu se poate sfârși niciodată. Căci ea li se potrivește tuturor, păcătoșilor și drepților, totdeauna, dacă vor să dobândească mântuirea. Și nu este nici un termen al desăvârșirii ei, pentru că desăvârșirea chiar a celor desăvârșiți este nedesăvârșită”.

Însăși denumirea greacă a termenului metanoia înseamnă schimbarea minţ̦ii, a modului de a gândi, ceea ce presupune o prefacere totală a omului, constituind una dintre cele mai mari minuni petrecute cu el. De-a lungul veacurilor, ea a fost exersată de şirul nesfârşit de mucenici, cuvioşi, ierarhi. Așadar, pocăinţa reprezintă totala dezagregare a sinelui păcătos al omului şi imediata lui metamorfozare în subiect de jertfă. Omul cel vechi moare, se na̧şte unul nou, viu întru Hristos Domnul, un om eliberat din robia păcatului ̧şi de sub stăpâ̂nirea satanei, circumscris de alte coordonate etice ş̦i duhovniceşti (…). Toate mijloacele de pocăinţă̆ - post, rugă̆ciune, lacrimi, părere de rău - au ca singur obiectiv crearea „omului nou”. Precum Pă̆rinţ̦ii înş̦iş̦i mă̆r­turisesc, stră̆dania principală̆ trebuie să̆ fie starea neschimbată̆ a inimii, cu gâ̂ndul îndreptat întotdeauna către Dumnezeu şi că̆tre cele dumnezeieş̦ti.

În concret, urmând îndemnul Botezătorului, schimbarea înseamnă să nu ne mândrim, să nu asuprim pe nimeni, să fim mulțumiți cu ce avem, iar cel care are îmbrăcăminte și mâncare ­să-i facă parte și săracului. Numai așa se împlinesc cuvintele: „Faceți roade vrednice de pocăință” (Matei 3, 8), adică fapte morale, care să adeverească pocăința, întoarcerea de la rău la bine, de la întuneric la lumină.

Aşadar, îndemnul la pocăință, precum și împlinirea cuvintelor Evangheliei reprezintă soluţia atât pentru nevoile sociale, cât și leacul pentru bolile sufletești ale oamenilor.

Pocăință și Euharistie

Sfântul Ioan Botezătorul, când a văzut pe Iisus venind către el, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Ioan Botezătorul foloseşte această titulatură la adresa Mântuitorului tocmai pentru faptul că îi reveneau în minte cuvintele prorocului Isaia referitoare la Mesia. De aceea folosește acest apelativ când Îl vede pe Iisus venind, adresându-se poporului și conducându-l astfel la înțelegerea calității speciale a Celui ce Se apropia smerit către botez. Mielul este Răscumpărătorul, Mântuitorul venit în lume, bunătatea, blân­dețea și iubirea lui Dumnezeu întrupate.

Pe același fir se înscriu cuvintele Apostolului Petru: „Nu cu lucruri stricăcioase cu argint sau aur ați fost răscumpărați din viața voastră deșartă pe care o aveți de la părinți, ci cu scumpul Sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat” (1 Petru 1, ­18-19), evidențiind prin aceasta lucrarea înnoitoare a Jertei Sale din care ne împărtășim în cadrul dumnezeieștii Liturghii.

Părintele Ilarion Felea, ajutându-ne să înțelegem rostul împărtășirii noastre, foloseşte o asemănare sugestivă: „După cum transfuzia de sânge înviorează și scapă trupul bolnav de moarte, tot așa și sângele Mielului scapă sufletele oamenilor de boala păcatului și de osânda morții”.

Însă a primi pe Mielul lui Dumnezeu jertfit pe Altarul Liturghiei presupune o stare de pocăință. Prin lucrarea acesteia, sufletele se curăță, se pregătesc și se luminează, transformând inima într-o iesle sfântă în care să Se poată iarăși sălășlui ­Hristos Domnul.

Același părinte martirizat la Aiud ne învață că „la praznicul Bobotezei, î̂n fiecare an, se începe înnoirea omului creş̦tin. An de an, prin agheasmă̆, se face nu numai sfinţirea caselor, ci şi a trupurilor şi a sufletelor oamenilor, se face curăţ̦irea minţ̦ii, inimii şi a vieţ̦ii noastre”.

Aflându-ne la un nou început de an, să ne trezim conștiințele și să urmăm chemarea auzită astăzi, cu îndemnul de a transforma viața noastră, de a o înnoi, de a spori spre toată fapta cea bună, fiindcă numai prin lucrarea pocăinței sufletele noastre vor găsi bucuria și binecuvântarea lui Dumnezeu.

* Pr. lect. dr. Filip Albu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“, Arad


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!