Interviu
Fotografii: arhiva personală

Despre familie cu sinceritate

Raluca Brodner, 23 Octombrie 2016

Faceţi cunoştinţă cu un om-zâmbet! Ioana Alexandra Picoş-Făgădaru, actriţă şi purtător de cuvânt al „Marşului pentru viaţă” (România). Este tânără, frumoasă, talentată. Conştientă de calităţile sale, nu-şi arogă nici un merit. Se străduieşte doar să le închine unor scopuri înalte, în numele credinţei. Iar familia, despre care a acceptat să vorbim deschis, face parte din priorităţile sale de zi cu zi.

Ioana, propun să începem dialogul nostru cu amintirea copilăriei. Ai venit pe lume într-o familie frumoasă, ştiu că mai ai o soră. Care au fost sfaturile primite de la părinţi, pe care le urmezi şi astăzi?

În primul rând, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru familia mea. În cadrul familiei am în­vățat să discern binele de rău. Într-adevăr, mai am o soră mai mare, care mi-a fost şi exemplu, şi prietenă în anii copilăriei noastre. Chiar dacă acum drumurile noastre se intersectează mai rar - ea nu mai stă în România, este clar că sângele apă nu se ­face şi, indiferent câţi kilometri ne despart, sufletele noastre sunt veșnic împreună.

Cât despre părinţii mei, sunt foarte mândră de ei. Tatăl meu a trecut la Domnul, dar în inima mea este prezent în fiecare clipă. Atât de la el, cât şi de la mama mea, care îmi este și cea mai bună prietenă, am învăţat să adopt valorile morale. Am învăţat că întotdeauna este bine să cauţi adevărul şi, pe cât posibil, să ajuţi pe oricine îţi cere ajutorul. Să te respecți pentru a cere să fii respectat și să te străduiești să faci lucrurile cât mai bine, fiindcă faptele te reprezintă. Niciodată să nu ceri cuiva ceva ce nici tu nu poți face. Și cel mai important: să preferăm un adevăr dureros decât o minciună frumos ambalată.

În calitate de tânără soţie, ce reprezintă pentru tine familia?

Familia este locul unde orice om ar trebui să evolueze. Nu cred în familia perfectă, în oamenii perfecți, în soții sau în copiii perfecți. Cred, în schimb, în posibilitatea oamenilor de a se perfecționa, dar asta rămâne la latitudinea fiecăruia - când, cât, cum evoluează. Cred în ajutorul reciproc al soților spre a se mântui, în rugăciunea unuia pentru celălalt. Cred că respectul fără iubire și iubirea fără respect nu există, acestea merg amândouă mână în mână. Mai cred că este important ca înainte de căsătorie fiecare să fie sincer cu sine și să se gândească foarte bine dacă poate trăi alături de cealaltă persoană exact aşa cum este ea. Modelatul persoanei, maturizarea acesteia, evoluția sa duhovnicească pot dura ani sau există posibilitatea să nu se modifice niciodată. Să ne bazăm pe ceea ce este concret, nu pe ce ar putea deveni cel de lângă noi, pentru că, dacă vorbim de potențial, ar trebui să fim toți sfinți, având în vedere că Dumnezeu ne-a dat această posibilitate. Să nu proiectăm asupra partenerului de viață o altă imagine decât cea reală, deoarece din dezamăgirea trăită se poate ajunge la divorț.

Familia este locul unde ne vedem cel mai bine limitările, minusurile. În exterior, tindem să fim numai un zâmbet pentru oamenii necunoscuți, dar în familie suntem noi înșine și, dacă nu ne place cum ne purtăm în interiorul ei, atunci trebuie să facem schimbări de ordin comportamental. Familia este ca o biserică. Cu cât omul este mai aproape de Dumnezeu, cu atât va dărui în jurul său mai multă pace și armonie. Până la urmă, copiii se formează, în primul rând, în familie, aşa încât părinții au un scop serios în crearea unui mediu cât mai duhovnicesc în cadrul căminului.

Eşti o femeie activă, cu o activitate profesională în ascensiune. Cum reuşeşti să împaci responsabilităţile ce îţi revin în interiorul casei cu cele din afara ei?

Având în vedere că la mine nici o zi nu seamănă cu alta, este destul de complicat să le fac pe toate. Pot avea filmări, castinguri, evenimente, emisiuni, aşadar nu mă pot baza pe un program fix. Din cauza unor probleme de sănătate, îmi este aproape imposibil să fac prea multe treburi casnice. Nu am voie să mă aplec sau să car greutăți. Ultima oară când am făcut asta, ignorând sfatul medicilor, am regretat. Nu cred în judecarea femeilor pe astfel de principii din simplul fapt că nu putem ști situația cu adevărat. Am fost deprinsă cu treburile casnice de mică. La 7 ani spălam haine, călcam, făceam prăjituri pentru familia mea. Era bucuria mea să le ajut pe mama şi bunica. Nu sunt genul de femeie care nu face treabă în casă de frică să nu îşi rupă o unghie. Știu să gătesc și, conform spuselor celor care au încercat, fac o mâncare foarte gustoasă. Îmi place, de asemenea, să gătesc deserturi vegane sau raw-vegane (alimentație bazată strict pe produse vegetale consumate în stare crudă), sunt sănătoase, nu conţin zahăr, coloranți, conservanți și sunt potrivite și pentru zilele de post.

Ai cunoscut multe familii ca purtător de cuvânt al „Marşului pentru viaţă”, o acţiune iniţiată în 2010 de Asociaţia „Studenţi pentru viaţă”, care are de la un an la altul tot mai mulţi susţinători. Cum explici bucuria părinţilor şi a copiilor participanţi, locuitori ai aceleiaşi Românii, care pentru alţi conaţionali este sursa tristeţii lor zilnice?

Eu sunt purtătorul de cuvânt al „Marșului pentru viață” din anul 2014. Cred că bucuria sau tristețea sunt determinate de unghiul din care privim realitatea. Noi vedem în „Marșul pentru viață” șansa femeilor de a fi sprijinite când sunt însărcinate și nimeni nu le oferă altă soluție decât să treacă prin trauma avortului. Le suntem aproape și le sprijinim cu tot ce au nevoie, să îşi ducă sarcina la bun sfârșit și să îşi crească copilul respectiv.

Care consideri că este cel mai important rol pe care ţi l-a oferit până acum scena vieţii?

De a mă naște româncă ortodoxă.

La final, te invit să ne împărtăşeşti pledoaria ta pentru familia tradițio­nală.

Închideți ochii și imaginați-vă că sunteți din nou copil. Mama și tata vă iubesc enorm. Vă simțiți iubiți și în siguranță. Aveți acel sentiment de armonie și de bucurie care nu poate fi înlocuit de nimeni şi de nimic. Dacă acest sentiment este unul pe care doriți ca și generațiile viitoare de copii să îl trăiască, ajutați și sprijiniți pe toți aceia care se luptă ca familia naturală să nu dispară niciodată!

„Eu şi tu … noi …”

Ai sosit în viața mea când clipele-mi păreau amare...
O privire a ta …
un zâmbet … o îmbrățișare…
Am prins aripi de înger când am simțit a ta chemare
Inimile s-au contopit în binecuvântare
Formând un trup … o singură suflare
Pentru totdeauna vom fi-n legământ
Aşa dorim să ajungem în Rai, nu numai pe pământ
Toate … urmare a unui cuvânt:
„Da!” sub al Lui Acoperământ. (Versuri de Ioana Picoş-Făgădaru dedicate soţului ei)


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!