Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Diaconul Teodor Bej în temniţa comunistă

Diaconul Teodor Bej în temniţa comunistă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 20 Feb 2014

În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, la ordinul partidului, Siguranţa declanşa cel mai important val de arestări de la instalarea regimului comunist. În baza unor liste de persoane cu antecedente politice legionare şi a unor cercetări în rândurile foştilor legionari, Siguranţa a operat arestări, de cele mai multe ori în mod arbitrar. Arhivele de la CNSAS arată cum numai şi pentru faptul că unii erau suspectaţi sau aveau legături de rudenie cu foşti legionari, atunci Siguranţa i-a arestat. Un astfel de caz este cel al diaconului Teodor Bej, din Cintei, judeţul Arad. Acesta s-a născut la 4 mai 1921 în familia unor plugari. După Şcoala Normală, tânărul Bej urmează Academia Teologică din Arad. Era o perioadă grea, a războiului, care deocamdată nu întrevedea nici un viitor sigur. După 23 august 1944 este încorporat în Batalionul 6 Vânători de Munte Beiuş şi trimis la Şcoala de Ofiţeri de la Ineu, totodată participând la luptele care se dădeau pentru eliberarea patriei. Pentru faptele sale este decorat. La 7 iunie 1945 este lăsat la vatră. În drumul său spre casă se întâlneşte cu un fost coleg de la Şcoala Normală, de la care primeşte hrană şi câteva lucruri. Mai târziu avea să afle că fostul său coleg era o cunoştinţă a lui Gligor Cantemir, un legionar paraşutat de germani în toamna lui 1944 în spatele frontului, acum căutat de autorităţi. Din acest motiv, pe când îşi susţinea examenele de an la Teologie, Teodor Bej este arestat la 28 iunie 1945 de către NKVD. Anchetat într-un lot de 25 de inculpaţi, Bej este predat de sovietici autorităţilor române care i-au înscenat un proces de implicare într-o conspiraţie împotriva regimului instituit la 23 august 1944. Totuşi, din lipsă de probe, este achitat. Tânărul Bej îşi continuă studiile, căsătorindu-se şi primind hirotonia în treapta de diacon. Dar regimul democrat-popular instituit la 30 decembrie 1947 pregătea reforme profunde pentru societatea românească. Mai-marii partidului unic erau îngrijoraţi de o posibilă opoziţie, pentru care au trecut la instalarea terorii, prin arestări abuzive, percheziţii şi intimidări. Pentru trecutul său prea recent, în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, a fost arestat şi Teodor Bej. Era în anul IV. În anchetă a fost acuzat că, împreună cu studentul Viorel Gheorghiţă din anul III, rudă apropiată cu Gligor Cantemir şi fost şef FDC în toamna lui 1940, ar fi iniţiat un grup legionar în Academia Teologică şi chiar ar fi devenit liderul legionar pe judeţul Arad. Întreg scenariul friza realitatea. La proces, Teodor Bej era capul lotului de 33 de inculpaţi, ultimul fiind chiar Gligor Cantemir. Nimeni nu a recunoscut nimic, unii având curajul să spună că la anchetă au fost obligaţi să dea declaraţii false. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 151 din 2 februarie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A fost trimis în penitenciarele şi coloniile de muncă de la: Arad (octombrie 1948), Timişoara (1949), Jilava (1955, 1956), Aiud (1950, mai 1956, 1959), Baia Sprie (1950-1952), Nistru (1952). La Baia Sprie a fost iniţiatorul slujbei de Sfintele Paşti din 1951 la care au participat toţi deţinuţii care munceau în mină. De altfel, întreaga memorialistică a foştilor deţinuţi politic îl reţin ca o persoană religioasă, un model creştin. Tot în închisoare a suferit de numeroase boli, din care enumerăm: TBC, apendicită, hepatită, fiind internat în spitalul penitenciarului din Aiud. A fost pedepsit de multe ori cu detenţie la izolator. Cu toate presiunile la care a fost supusă, soţia i-a rămas fidelă, puţina corespondenţă reţinută în arhivă stând mărturie în acest sens. A fost eliberat la 11 mai 1963, din Aiud, pentru a fi trimis pe o perioadă de 12 luni în domiciliu obligatoriu la Fundata, judeţul Ialomiţa.