Repere şi idei
Discreția sfințeniei

Discreția sfințeniei

Nicușor Deciu, 25 Martie 2019

Așa cum ne-am obiș­nuit de ceva vreme, viața noastră publică se arată deseori a fi o spectaculoasă împletire a contrariilor, un fel de pendulare între măreție și josnicie: pe de-o parte vedem opulență, violență, imoralitate, ipocrizie și chiar dispreț, iar pe de alta, răbdare în necazuri, susținerea valorilor morale, marșuri pentru viață, nevoință, dragoste și discreție. Și aș zice că mai cu seamă în aces­te vremuri s-ar cuveni să atragem mai mult atenția asupra valorii discreției, care prin firea ei rămâne de cele mai multe ori în umbră și neobservată, ceea ce nu înseamnă că ea nu există și nu face parte din existența noastră cotidiană.

Ne aflăm în plin Post Mare și, așa cum am mai avut ocazia să observăm, unii dintre semenii noștri ignoră cu totul valoarea și specificul acestei perioade în care tot creștinul se apleacă cu mai multă atenție asupra cercetării viețuirii și conștiinței sale, cu scopul de a se apropia cât mai mult de Hristos și de a dobândi darul sfințeniei. Există, așadar, și persoane care nu numai că nu cinstesc Sfântul și Marele Post, ci, mai mult, găsesc acum prilejul potrivit de a ataca, cu o lipsă totală de decență, valorile consacrate ale vieții creștine, dar nu numai pe acestea, ci chiar și pe susținătorii lor. Și deși am ajuns să nu mă mai mir de asaltul programatic asupra valorilor creș­tine, sub stindardul căruia în mod inexplicabil neo­marxiștii și islamiștii se înfrățesc, totuși, nu pot să nu sesizez alunecarea de­mocrației noastre firave, cel pu­țin în anumite segmente ale ei, spre o periculoasă poziție asumat anticreștină.

Pe de altă parte, în acest context tulbure, există voci care îndeamnă la un răspuns mai incisiv al Bisericii, ca replică la astfel de atacuri asupra creștinilor. Însă, nu știu cât de îndreptățită și folositoare ar fi o asemenea atitudine. De altfel, într-o carte veche și înțeleaptă, se spune foarte frumos: „Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu te asemeni şi tu cu el” (Pilde 26, 4). Biserica a pledat totdeauna pentru echilibru și înțelepciune. Chiar și în perioadele în care creștinii au fost prigoniți, totdea­una mărturisirea lor a fost una pașnică, manifestată doar prin­tr-o împotrivire în cuvânt pentru apărarea adevărului. Așadar, rolul Bisericii nu este acela de a da replici pe același calapod, de a intra în polemici sterile, ci de a îndrepta omul, de a-l lumina și de a-i arăta faptul că spre adevărata viață nu există decât o cale: Hristos, calea nobleței celei mai înalte, Care iubește, iartă și Se jertfește.

E demn de remarcat faptul că în contextul actual al discursurilor publice în care se revendică o necesară lămurire a lucrurilor și a valorilor identitare, din partea Bisericii, pe lângă cuviința cuvântului, pe lângă frumusețea promovării vieții, mai vine și un răspuns fără cuvinte și de o discreție absolut uluitoare. Ei bine, în fața provocărilor lumii acesteia, în această perioadă a neastâmpărului politic anti­creș­tin, sfinții Bisericii noastre răspund prin tăcută mireasmă a mirului! În această lună când sunt come­morați mărturisitorii creș­tini din închisorile comuniste, sfinții din vechime și cei de curând adormiți, pe care unii dintre noi i-am și cunoscut, ca într-o horă diacronică a Adevărului, au acoperit deca­dența societății noastre prin mireasma cerească a mirului. Așa obișnuiește să gră­iască și așa se apără Biserica în fața celor ce o necinstesc prin faptă sau cuvânt.

Prin urmare, s-ar putea concluziona, fără rezerve, că atitudinea Bisericii noastre în fața lumii căzute este atitudinea lui Dumnezeu Însuși, așadar a dis­creției care se impune prin ea însăși și nu poate fi tăgăduită prin nimic. Este o mărturisire a evidenței adevărului, care nu poate fi acoperit decât prin ostilitățile mincinoase ale ideologilor de serviciu ai lumii. De aceea, în fața vehemenței viclene, Biserica noastră se mulțu­mește să arate că în ea există o prezență mai presus de lume, ce nu poate fi contestată prin nici un cuvânt, oricât de meșteșugit ar fi acesta. Iar această prezență, neîntreruptă de la întemeierea ei, o vedem reînnoită astăzi în icoanele și moaștele sfinților mărturisitori din temnițele regimului de exterminare din perioada comunistă, care după ce au apărat adevărul prin cuvânt în epoca de curând trecută, astăzi dau o mărturie tăcută, în fața noilor marxiști, despre prove­niența dumnezeiască a valorilor creștine și despre veșnicia acestora.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!