Moldova
Dragostea chiar trece şi prin stomac

Dragostea chiar trece şi prin stomac

Pr. Constantin Sturzu, 12 Februarie 2018

Nimeni nu poate evita mâncarea, fie că trăim doar biologic, fie că trăim în sfinţenie. Adam şi Eva au ales să guste din fructul oprit, crezând că acest act de consum îi va ajuta să devină „ca Dumnezeu" (Facerea 3, 5). Mântuitorul Iisus Hristos vine şi recuperează omul de acolo de unde a căzut: preschimbă masa de bucate în ospăţ al Împărăţiei: pâinea şi vinul sunt azi alimente hristofore, ele pot deveni Trupul şi Sângele care hrănesc dumnezeieşte pe cei care Îi urmează Domnului. Încât problema mâncării şi a mâncatului nu ţine doar de sfera preocupărilor noastre cotidiene, ci de însuşi raportul nostru cu Dumnezeu şi cu întreaga creaţie.

În siajul acestei perspective se înscrie şi volumul lansat săptămâna trecută la Iaşi de către jurnalistul Cezar Elisei, „Calea mea. Dietă creştină şi alimentaţie naturală" (Editura Adenium, 2018). Dar nu e deja suprasaturată piaţa de literatură despre alimentaţie şi de reţete pentru a slăbi? Ba da. Dar această carte – cum probabil or mai fi şi altele – prezintă problematica integrată holistic, cuvânt care, „pentru noi, creştinii, vine din englezescul holy – sfânt, şi nu din whole – întreg" (op. cit. p. 145). Cartea nu cuprinde doar experienţa omului care a slăbit de la 108 kg la 80 kg în perioada noiembrie 2013 – aprilie 2014 şi care de atunci îşi menţine această greutate! Este mărturia întrupată a unui demers spiritual, cuprinde şi file din jurnalul unei călătorii spre adâncul Cerului. De aceea abundă trimiterile scripturistice şi citatele patristice. Cezar Elisei reprezintă încă o dovadă (a câta?!) că atunci când omul Îl caută cu toată fiinţa lui pe Dumnezeu, toate celelalte se adaugă în chip firesc (cf. Luca 12, 29-31). Inclusiv greutatea ideală!

Paginile cărţii abundă nu doar de informaţii despre alimente, aer sau apă, despre diete, terapii şi reţete, despre organele implicate în digestie sau despre efectele rugăciunii. Ele cuprind şi o necesară hermeneutică a stilului de viaţă a omului contemporan. Consumismul este cultivat astăzi doar din raţiuni economice. Mesele bogate, supraabundenţa din supermarketuri, alimentele „potenţate" cu aditivi precum glutamatul monosodic, care sporesc pofta de mâncare, asocierea unor activităţi precum vizionarea unui film cu gestul de a mânca sunt doar o parte din reţeta care aduce unora profituri uriaşe. Dar există şi reversul, la fel de nociv. Pentru a avea un stil de viaţă zis sănătos, se induce ideea că trebuie să mergem la sală sau să facem mişcare, să ţinem anumite diete, să ne orientăm către alimentele etichetate „bio" etc. Tot goana după profit se ascunde şi în spatele acestor aparente sau reale bune intenţii. E o chestiune de matematică elementară, sesizată ca atare de specialiştii în nutriţie. Spre exemplu, „pentru a arde 500 de calorii în plus este nevoie de două ore de bicicletă. Şi asta înseamnă cam două gogoşi"!

Cartea nu respinge tot ceea ce se promovează astăzi legat de alimentaţie, ci este un îndemn de a fi lucizi, de a ne raporta critic la informaţii, preluând ceea ce ne este de folos, fără a ne lăsa însă păcăliţi de tot soiul de reţete „minune". Mişcarea fizică este bună, dar nu poate înlocui un stil de viaţă sănătos, un mod de a mânca echilibrat, care să nu treacă niciodată de limita saţiului. Putem muta discuţia şi în altă zonă. Sunt diete alimentare ce ne pot ajuta în lupta cu kilogramele, dar determinant rămâne modul în care ne raportăm la toate aspectele vieţii noastre, spiritual vorbind. „Trebuie să mâncăm într-adevăr disociat, însă nu oricum: mâncarea trebuie disociată de patimi" (op. cit., p. 79).

Postul nu reprezintă un scop în sine, ci un prilej de apropiere de Dumnezeu

Volumul semnat de Cezar Elisei este şi una dintre cele mai bine argumentate pledoarii pentru necesitatea postirii. Regăsim aici dovezi de ordin medical şi ştiinţific, dar şi mărturii ale unor personalităţi laice sau bisericeşti, precum aceasta a părintelui Sofian Boghiu, care sintetizează virtuţile postului şi atrage atenţia asupra pericolului îmbuibării: „Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos, îndată te distrugi" (op. cit., p. 44). Ca orice demers ascetic, nici postul nu reprezintă un scop în sine, ci este prilej de apropiere de Dumnezeu. Spre exemplu, cine are o altă motivaţie decât una de natură duhovnicească, cum ar fi aceea de a slăbi, „nu va găsi resursele fizice necesare respectării unui post negru îndelungat (mai mult de 20 de zile)" (op. cit., p. 46).
A ne hrăni este mai mult decât un act de natură biologică. Mâncatul înseamnă a intra într-o relaţie cu Dumnezeu, aşa cum pruncul are nevoie de sân nu doar pentru că laptele matern e cel mai hrănitor, ci pentru că apropierea mamei, dragostea ei îl hrăneşte spiritual, emoţional. În pustiul Carantaniei, diavolul L-a ispitit pe Iisus să prefacă pietrele în pâini pentru a-şi potoli foamea. Este paradigma lumii ce doreşte să transforme totul în act de consum, care să potolească pofte crescânde, de nepotolit astfel. Dar Hristos repune lucrurile pe făgaşul cel bun şi ne arată că actul de a mânca nu este scop în sine, ci prilej de a intra în relaţie cu Dumnezeu: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (v. Matei 4, 1-4). Pentru creştin, rugăciunea precede, însoţeşte şi urmează oricare dintre mesele zilnice, pentru că este vorba despre a ridica această nevoie biologică la demnitatea unei întâlniri divino-umane. Iar în Liturghie ne hrănim euharistic, la modul cel mai propriu, din Dumnezeu, Care „este Iubire" (I Ioan 4, 8). Încât nu greşim dacă afirmăm că, în viaţa unui creştin, Dragostea chiar trece şi prin stomac.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!