Documentar
Drama mitropolitului primat Conon

Drama mitropolitului primat Conon

George Enache, 02 Octombrie 2010

Mitropolitul primat Conon Arămescu-Donici a fost obligat să se retragă din scaun la 1 ianuarie 1919, pe motiv de colaborare cu autorităţile de ocupaţie germane în perioada 1916-1918. Cel mai adesea este judecat de "istorie" prin prisma politicului, şi nu a comandamentelor duhovniceşti. Vom încerca să vorbim despre întregul context în care a trăit şi a luat decizii în funcţia deţinută.

Revista "Biserica Ortodoxă Română", renăscută la viaţă după marile frământări ale Primului Război Mondial, consemna la trecerea la cele veşnice a mitropolitului: "După o zăcere de mai mult de o lună de zile, din care părea că va putea birui peste boala sa de rinichi, fostul mitropolit Conon Arămescu-Donici a încetat din viaţă pe neaşteptate, în ziua de 7 august stil nou (anul 1922, n.n.), între ceasurile 12:30 şi 13:00 din zi, după ce medicul îl găsise de dimineaţă mai bine, iar către cei de aproape ai săi Înalt Prea Sfinţia Sa se arătase mai voios şi mai înviorat. Şi în adevăr nu a murit de boala de care era căutat şi de care se făcuse şi mai bine, ci nu l-a mai ajutat inima şi din pricina ei a murit."

Ceremoniile funebre, care s-au desfăşurat la Mănăstirea Cernica, în al cărei cimitir bătrânul ierarh ceruse să fie înmormântat, au prilejuit din partea celor care l-au cunoscut încercări de rememorare şi de reconsiderare a vieţii şi activităţii mitropolitului Conon. Din păcate, ca în atâtea cazuri, această reconsiderare, mai senină şi mai obiectivă, a venit prea târziu pentru cel în cauză.

De la Neamţu, în scaunul de mitropolit primat

Conon Arămescu-Donici s-a născut într-o familie de preot din satul Urzici-Arămeşti de lângă oraşul Roman. Foarte puţini au avut cunoştinţă despre data exactă de naştere a mitropolitului, care avea o reticenţă în a-şi spune vârsta reală. Din acest motiv, la moartea sa, mulţi au speculat în jurul vârstei răposatului, opiniile oscilând între 90 şi peste 100 de ani.

Călugărit la Mănăstirea Neamţu, viitorul mitropolit a urmat, în jurul anului 1857, şi cursurile seminarului de aici, trecând mai apoi la Universitatea din Cernăuţi, de unde a obţinut şi titlul de doctor în teologie. S-a stabilit ulterior la Iaşi, unde a fost profesor la Şcoala Centrală de Fete şi la Seminarul "Veniamin".

La 7 iulie 1895 era înălţat la treapta de arhiereu la Mitropolia Moldovei, cu titlul Băcăoanu, fiind hirotonit de mitropolitul Iosif Naniescu. După o scurtă perioadă ca vicar al episcopiei Romanului, a fost ales episcop al Huşilor, la 8 februarie 1902, pentru ca după zece ani, la 14 februarie 1912, să fie înscăunat ca şi mitropolit primat al României.

Instalarea sa ca şi mitropolit primat se făcea într-un context bisericesc extrem de complicat, după decenii de frământări pe tema organizării Bisericii din Vechiul Regat, a naturii raporturilor care trebuie stabilite între stat şi biserică şi după numeroase demisii şi scoateri forţate din scaun a numeroşi ierarhi. Bătrânul Conon a fost considerat o soluţie de compromis, menită să atenueze o situaţie care devenea din ce în ce mai complicată şi mai explozivă.

Dramele marelui război

Moderaţia şi echilibrul noului mitropolit păreau la un moment dat cheia detensionării situaţiei din Biserică, care părea să-şi regăsească pacea. Însă Primul Război Mondial, cu dramele sale, a bulversat grav şi viaţa Bisericii Ortodoxe Române, în rând cu cea a întregii societăţi româneşti. Dezastruoasa campanie a armatei române din a doua jumătate a anului 1916, soldată în cele din urmă cu ocuparea întregii Muntenii, inclusiv a capitalei României, de către armatele Triplei Alianţe, a avut consecinţe dramatice inclusiv în plan bisericesc. Ierarhii munteni rămăseseră în teritoriile ocupate, o parte la Bucureşti, alţii în centrele lor eparhiale, în timp ce ierarhii din Moldova s-au adunat la Iaşi, în jurul regelui şi al guvernului refugiat în capitala moldavă. Asupra ierarhilor rămaşi în zonele ocupate s-au exercitat presiuni puternice, pentru a-i determina să acţioneze în sensul influenţării autorităţilor române să încheie pacea cu Puterile Centrale. Episcopul Sofronie de la Râmnic a fost închis de către germani, pentru atitudinile sale ferme la adresa ocupanţilor, episcopul Calist al Argeşului a decedat în mai 1917. Singurii ierarhi legiuiţi care au continuat să activeze oficial pe teritoriul ocupat au fost episcopul Dionisie al Buzăului şi mitropolitul Conon. Cei care i-au fost în preajmă în acea perioadă au mărturisit ulterior la ce presiuni şi umilinţe a fost supus bătrânul mitropolit, care binecuvântase războiul de eliberare naţională a românilor în vara anului 1916: "Cine nu ştie cât de expus era mitropolitul Conon în timpul Marelui Război? Cine nu ştie că într-un moment viaţa i-a fost ameninţată şi ca prin minune a scăpat să fie omorât de bombele duşmane!

Cu câtă durere ne arăta mitropolitul Conon cum o parte din palatul mitropolitan fusese distrus de bombardament. Cine l-a văzut după această împrejurare a putut constata că era abătut şi schimbat.

Ocupaţia duşmanului i-a adus greutăţi şi mari jigniri personale, jigniri ale intereselor bisericii noastre, interesele şi perfidia unor pescuitori în ape tulburi.

În asemenea împrejurări dureroase, într-o stare sufletească cum am arătat-o, nu ştiu dacă altul ar fi făcut mai mult decât aceia ce a făcut el, fiindcă vremurile stăpânesc pe om, nu omul stăpâneşte vremurile, spune Cronicarul".

Acuzat de antiromânism

Autorităţile de ocupaţie au evitat să-l aresteze pe mitropolitul Conon, datorită rangului său şi al impactului emoţional pe care l-ar fi avut o asemenea arestare, însă au găsit alte modalităţi de exercitarea de presiuni la adresa sa, inclusiv prin arestarea colaboratorilor săi apropiaţi. În cele din urmă, IPS Conon a acceptat să dea un mesaj către armata română, cu îndemnul să înceteze ostilităţile la adresa Puterilor Centrale. Ca urmare, a fost considerat trădător de către guvernul român, astfel încât o perioadă se întrerup contactele între ierarhii rămaşi în zona ocupată şi vlădicii refugiaţi la Iaşi, care devin un Sinod ad-hoc al României încă libere. Abia după încheierea păcii de la Bucureşti, între România şi Puterile Centrale, mitropolitul Conon reintra în drepturile sale depline, de primat al României, însă victoria finală a Antantei a făcut ca efectele păcii să fie considerate caduce, la fel şi deciziile guvernului Marghiloman, pro-german, în timpul căruia se aleseseră inclusiv noi ierarhi pentru eparhiile vacante.

După încheierea războiului şi formarea României Mari, noul guvern a decis ca toate persoanele considerate "pătate" în anii războiului să fie date la o parte, inclusiv în Biserică, şi să fie aduşi oameni noi. Printre aceştia s-au numărat mai mulţi ierarhi, despre care nu se credea că mai corespund noilor realităţi. Mitropolitul Conon, considerat cu sentimente antiromâneşti, a fost printre primii vizaţi.

Dincolo de patimile momentului

Probabil această calificare, de "antiromân", l-a durut cel mai tare pe bătrânul mitropolit, care în timpul ocupaţiei nu a ezitat niciodată să-şi afirme apartenenţa la neam, prin sprijinirea masivă a acţiunilor de caritate pentru soldaţii români răniţi sau prizonieri, prin pomenirea familiei regale române, considerată trădătoare de către germani, prin slujbele ţinute cu ocazia unirii Basarabiei cu România, prin apărarea patrimoniului naţional. În acest ultim caz, mitropolitul a intervenit pentru a împiedica topirea clopotelor din bisericile bucureştene, salvând, printre altele, marele clopot din Dealul Mitropoliei.

Toate suferinţele şi acuzele au fost însă suportate de mitropolitul Conon cu o smerenie adâncă, deoarece el, dincolo de toate funcţiile, a fost un călugăr adevărat: "Ca om al bisericii, mitropolitul Conon era credincios desăvârşit şi călugăr desăvârşit. Era bun la inimă. Nu prigonea şi nu era răzbunător. Era milos şi da cu mână largă ajutorul".

Milostenia mitropolitului a fost atât de mare, încât de pe urma sa nu a rămas nici o avere. Oricine i-a cerut ajutorul l-a primit. Cei mai apropiaţi lui mărturiseau că, din această pricină, rămânea adesea fără bani, fiind nevoit să se împrumute pentru a putea face faţă nevoilor curente.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!