Lumina literară şi artistică
DRUMURI: Dragomirna, comoară de suplețe în piatră

DRUMURI: Dragomirna, comoară de suplețe în piatră

Costin Tuchilă, 24 Iunie 2018

Revăd după mulți ani Mănăstirea Dragomirna. Emoția pare a se datora - cum se întâmplă de obicei când știi că vei reîntâlni o persoană sau un loc drag - amintirilor și mai ales proiecției sufletești. E un fel de anticipare din care nu lipsește un dram de melancolie. Anii, mulți, de când ai văzut-o prima oară, imaginea care te-a cucerit atunci, micile întâmplări care, iată, s-au sedimentat în memorie revin cu putere. Dragomirna mă întâmpină la orele după-amiezii. Iazul, livada, pajiștea din fața zidurilor pe care cosesc, netulburați de vizitatori, câțiva oameni. Imaginea, observ, nu are nimic bucolic, o lumină plăcută atinge discret un spațiu perfect desenat geometric, fortăreața de piatră pare mai prietenoasă ca oricând. De la distanță, peste zidurile înalte, turla bisericii se avântă spre cer. Pășesc agale pe aleea care duce, într-o pantă dulce, la poarta mănăstirii-cetate. Îmi amintesc de prima mea vizită aici, într-un spațiu atât de prietenos cum numai mănăstirile ortodoxe îl pot oferi. Odată pășit dincolo de „temutele” ziduri înălțate în 1627 sub domnia lui Miron Barnovschi-Movilă, descoperi minunea: biserica unicat prin dimensiuni, care continuă și va continua să uimească. Suplețea ei, senzația de supraînălțare ireală, imaginea de plutire nu sunt de natură să te înfioreze sau, dacă vreți, să te copleșească pe tine, biet muritor, ci, dimpotrivă, îți dau un sentiment de bucurie interioară, de regăsire într-un ritm firesc al existenței și mai ales în ritmul aspirațiilor pe care poate nu ai avut curajul să ți le mărturisești. Nu întâmplător, hramul Dragomirnei este Pogorârea Sfântului Duh.

Cu toată sinceritatea spun că, dacă în bisericile celebre care uimesc în Bucovina (arhitectonic și prin fresca exterioară pe toată suprafața construcției, unicat în lume), e limpede harul divin care i-a însuflețit pe meșterii locali, fie ei pietrari, zidari sau pictori, aici, la Dragomirna ctitorită de Mitropolitul Anastasie Crimca (anul terminării bisericii este probabil 1609, sub domnia lui Ieremia Movilă), e, fără nici o exagerare, mai mult. În această comoară de suplețe în piatră, urcând neverosimil de spiritualizat către cer, este ceva imposibil de răsfrânt în biete cuvinte: este chiar Mâna Lui!

42 de metri înălțime, doar 9,5 lățime, 35 de metri lungime alcătuiesc într-adevăr o proporție surprinzătoare, dacă nu cumva de neimaginat. Profilul absidei centrale (altarul) consfințește forma de navă și totodată senzația de suplețe și înălțare. Baza bisericii este din piatră brută, continuată cu două registre de piatră șlefuită, separate de brâul-torsadă (funie împletită în trei, de influență muntenească, simbolizând Sfânta Treime, dar și „unitatea de neam și credință”), în registrul de sus apar două rânduri de ocnițe, primele foarte alungite, turla octogonală în exterior e ridicată pe o bază pătrată și două în stea, suprapuse, aruncând-o în cer. Dantelăria în piatră a turlei, cu motive geometrice - „dăltuire exotică în piatră”, cum, inspirat, s-a spus - va reapărea după trei decenii la Biserica „Trei Ierarhi” din Iași (ctitorie a lui Vasile Lupu), însă pe întreaga suprafață a construcției - și poleită cu aur.

Arhitectonic, interiorul Bisericii Dragomirna este la rândul lui impresionant. În primul rând, în pridvorul cu două intrări laterale se intră urcând șapte trepte, iar până la altar, trecând prin pronaos și naos, urci, din fiecare încăpere, alte trepte. E limpede ce a dorit să exprime constructorul, ideea de înălțare fiind urmărită și prin acest detaliu. Biserica are și o absidă poligonală în partea de vest, la pridvor, accentuând planul de navă al construcției. Peretele dintre pronaos și naos este de fapt un portal cu ancadrament gotic. În naos, descoperi totuși absidele laterale, semicirculare, ascunse în grosimea zidului, soluție ingenioasă. Cupola naosului, cu structura bolții moldovenești care este un important element de originalitate al arhitecturii ecleziastice (apărut pentru prima dată la ctitoria lui Ștefan cel Mare din 1487, Pătrăuți, în apropiere de Dragomirna), este, firește, supraînălțată, amețitor prin suprapunerea rândurilor de arce. În acest naos, trăiești o dată în plus și poate chiar mai intens sentimentul pe care l-ai avut privind exteriorul bisericii...


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!