Lumina educaţiei
Dumnezeu ne descoperă prin lumină cum a făcut Universul

Dumnezeu ne descoperă prin lumină cum a făcut Universul

Alexandru Ojică, 20 Decembrie 2017

Se poate spune că, indiferent de perioada în care au trăit, oamenii au fost în căutarea luminii. Mitul Peșterii întâlnit în filosofia platonică e unul din aceste exemple. Însă lumina are atât un înțeles material descoperit de legile fizicii, cât și unul duhovnicesc. Despre înțelesurile ascunse ale luminii, părintele Răzvan Bena, profesor de fizică și preot ortodox în Paris, ne-a spus mai multe.

Sunteți profesor la Institutul de Fizică Teoretică CEA, Paris - Saclay şi preot. Cum ați descrie cuvântul „lumină” având în vedere că trăim într-o lume a luminii?

În cosmologie se studiază universul de la început și de fapt sunt mai multe forme de energie. Lumina este unda electromagnetică la o anumită frecvență, dar sunt şi frecvențe mai înalte - radiațiile (razele Röntgen), undele radio sau microundele, iar lumina este parte dintr-un spectru. Universul, când începe, începe el însuși în lumină. Fenomenul Big Bang este în sine o explozie care dă naștere la tot ce vedem. Practic, într-un anume fel, am putea spune că Dumnezeu creează lumea prin lumină pentru că în momentul Big Bang avem de-a face cu energii foarte înalte, la care am putea să ne gândim și să le numim lumină.

Ce înseamnă acest cuvânt „lumină” pentru un fizician?

E clar! O undă electromagnetică de o anumită frecvență. Pentru orice fizician, lumina este o undă pe care o studiem, o calculăm și mergem mai departe. Interesant este că până acum se știa că undele electromagnetice sunt cele mai cunoscute, se văd, se măsoară. Începând de la undele radio și până la radiații întâlnim diferite tipuri de „lumină”. Dar în urmă cu un an s-a descoperit pentru prima dată unda gravitațională, care practic este tot o lumină, deoarece face parte din aceeași categorie a undelor. Spre deosebire de celelalte, aceasta este o undă mult mai slabă, este practic experiența care a fost făcută timp de 30 de ani în America. Această „lumină gravitațională” se poate măsura chiar dacă este o undă mult mai slabă decât cele electromagnetice. Într-adevăr nu e o lumină ce o putem vedea cu ochiul liber, ci avem nevoie de aparate speciale - un instrument care a costat aproape jumătate de miliard de dolari, kilometri întregi de vid și mii de fizicieni care au lucrat pentru a putea vedea un fragment din acea lumină. Dar ea există!

Troparul Nașterii Domnului vorbește de Hristos ca fiind „lumina cunoștinței”. Este lumina-sursă a vieţii atât din perspectivă materială, cât şi din cea spirituală?

În istoria Bisericii, Crăciunul și Boboteaza se sărbătoreau la început în aceeași zi, pe 6 ianuarie. Armenii sunt singurii care au păstrat această tradiție. Cunoaștem din istoria Imperiului Roman informații despre cultul divinității solare „Sol Invictus” - sărbătorit pe 25 decembrie. Creștinii au venit și au separat cele două sărbători amintite, au mutat sărbătoarea Nașterii Domnului pe 25 decembrie, Botezul Domnului rămânând în continuare pe 6 ianuarie. De aceea sunt convins că troparul este clar făcut pentru convertirea păgânilor, pentru că mesajul era unul de schimbare: „ceea ce voi sărbătoreați ca «Sol Invictus» (soarele era la solstițiu și după aceea ziua începea să crească) este un fenomen natural ce Îl preînchipuie pe Hristos”. Acest fenomen poartă în sine și ideea Învierii pentru că vorbim de o sărbătoare a luminii pentru păgâni, căci ei sărbătoreau „învierea” luminii. Însă, în același timp, din punct de vedere creștin, înțelesul este păstrat și aprofundat. Vorbim de o teologie bogată de care Biserica avea nevoie. Avea nevoie să le explice oamenilor ceea ce se întâmplă în natură, iar momentul în care Soarele este la solstițiu reflectă un adevăr mult mai adânc. Lumina venită de la soare, din punctul de vedere al unui fizician, este sursă a vieții. Dar pentru a vedea din punct de vedere creștin lumina, este firesc să ne întrebăm cât vedem din acest spectru. Răspunsul e că vedem foarte puțin. Noi putem vedea între roșu (infraroșul doar îl simțim) și ultraviolet. Avem un spectru foarte mic, iar lumina din jurul nostru este mult mai mult decât ceea ce putem noi vedea. Practic, vedem foarte puțin din câtă lumină există. Chiar dacă infraroșul îl simțim, știm că există, la fel și undele
radio, ele cad sub incidența altor simțuri decât cel al
vederii.

Steaua i-a dus pe magi spre adevărata lumină. Are lumina din punct de vedere fizic şi spiritual puterea de a duce dincolo de înțelesurile aparente? Ea vine ca o clarificare a ceea ce orbește credeam sau e o intrare într-o altă dimensiune a înțelegerii - cunoș­tința şi re-cunoștința?

Eu spun că ceea ce vedem este în măsură să ne clarifice. Ce mi se pare fascinant este faptul că Universul poate fi înțeles de noi. Noi, dacă, spre exemplu, ne uităm la stele și vedem distanța dintre ele, reacțiile dintre ele, realizăm că, practic, mintea noastră este capabilă să înțeleagă cum funcționează Universul. Iar aceasta vine într-un fel tot din cauza luminii, căci dacă stelele nu ar emite lumină și nu am vedea că atomii au spectru, nu am fi descoperit mecanica cuantică, nici fizica particulelor, nu am fi descoperit nimic din fizica pe care o avem acum și care ne ajută foarte mult să înțelegem lumea din jurul nostru. Ceea ce e fascinant este că prin lumină, dar de către Dumnezeu, ni se descoperă cum e făcut Universul. Există lucruri foarte adânci! Sunt o multitudine de teorii în fizică, de exemplu cea care vorbește despre multiplicitatea universurilor, iar noi suntem parte dintr-unul dintre ele, unul care permite viața. Puteam fi într-unul din universurile în care legile fizicii ar fi fost foarte simple, să le pricepem în două minute, un univers în care existam și înțelegeam tot. Pe de altă parte, puteam fi într-un univers foarte complicat, în care să nu înțelegem nimic din tot ce se întâmplă, un univers magic, dacă vrei, în care magia e un lucru care se întâmplă, dar pe care nu-l înțelegi. Ori nu trăim într-un univers magic, ci trăim într-un univers rațional. Dumnezeu a făcut Universul de așa manieră încât să-l putem noi pricepe, ca să nu ne mai fie frică de Univers sau de natură. Religiile păgâne erau religii magice, care vedeau lumea într-o manieră magică.

Înainte de creștinism, de exemplu, dacă vedeai un fulger, adepții acelor religii îți spuneau cu ușurință că e vorba despre un zeu. La fel în cazul cutremurelor, valurilor mai deosebite sau al tuturor evenimentelor din natură. Ei văd natura în ansamblul ei ca fiind magică, iar diverse ființe, demoni, zei, au un rol în mersul acestei naturi. Din acest punct de vedere apariția creștinismului a fost în măsură să spună că aceste credințe sunt superstiții pentru că Dumnezeu a făcut lumea ca noi să o putem înțelege. Dumnezeu vrea ca noi să înțelegem lumea. Spune foarte frumos Sfântul Apostol Pavel într-una din epistolele sale: „Nu mai sunteți robi, ci sunteți fii”. În religiile păgâne, într-adevăr, eram robi, de unde și frica față de fenomenele din natură, iar oamenii erau pregătiți să aducă jertfe lui Zeus sau Poseidon. Dumnezeu vine să ne spună că lucrurile stau cu totul altfel. Nu există nici Zeus, nici Poseidon, ci vorbim despre fenomene naturale, iar mintea noastră, prin voia lui Dumnezeu, este pusă la nivelul în care poate să înțeleagă. Putea să ne pună mult mai jos, putea să pună mintea noastră să fie mult sub nivelul științei, să nu putem să pricepem nimic și atunci am fi văzut lumea ca un loc magic, cum erau triburile primitive, care nu au înțeles acest lucru și în continuare văd lumea într-o manieră magică. Dumnezeu putea să facă să nu ajungă nicicând mintea omenească la nivelul științei. Atunci, practic am fi văzut lumea tot ca un univers magic, dar eram într-o stare de robie, nu mai veneam la El ca niște fii. Creștinismul asta face: demistifică și demitizează natura, o face clară și înțeleasă. Înțelegerea aceasta am putea-o numi și luminare, pentru că vezi lucrurile, vezi ce se întâmplă și înțelegi. În sensul acesta cred eu că vezi în profunzime. Suntem într-o altă dinamică față de natură, iar lumina, practic, face acest proces de înțelegere și observație a aceleiași naturi.
Mulți spun că, oricum, știința s-ar fi dezvoltat. Nu s-ar fi dezvoltat! Chinezii, tehnologic vorbind, erau cu 10 clase peste europeni, erau cu 500 de ani înaintea europenilor când Marco Polo a ajuns la ei (hârtia, praful de pușcă - doar pentru a aminti câteva lucruri). Dar, din cauza creștinismului care l-a pus pe om să gândească într-un anumit mod, europenii au dezvoltat știința. Chinezii, cu toată tehnologia lor, au rămas limitați și plafonați. Creștinismul este cel care îl desface pe om, iar știința nu ar fi putut să apară decât într-un mediu creștin. Văzându-L pe Dumnezeu ca fiind Cel care a făcut lumea, ca fiind Cel care te iubește pentru că ține la tine și de aceea vrea să fii fiu și să nu mai fii rob și vrea să înțelegi și cauți să înțelegi natura pentru că știi că Dumnezeu a făcut-o și face parte din planul Său e ceva specific creștinismului. În alte religii te supui, îți e frică, ai o altă relație. De aceea chinezii nicicând nu au putut să dezvolte știința.

Troparul Nașterii Domnului are următoarele cuvinte-cheie: lumea, lumina, dreptatea, soarele, răsăritul. Întruparea Domnului e, de fapt, acest început ce-şi va cunoaște desăvârșirea în Înviere şi, mai ales, în dobândirea acesteia de către fiecare om?

Eu nu cred că se poate ajunge la înțelesul ultim în această lume, ci poate dincolo, în viața veșnică. Dumnezeu ne-a pus exact în această lume capabili să înțelegem știința. Dacă o privim ca un spectru, da, putem spune că suntem undeva pe la mijloc, dar că nu vom găsi înțelesul ultim în această lume. Nu vom ajunge să înțelegem cum funcționează natura sau lumea într-o manieră completă. Faptul că noi putem face asta, că suntem la nivelul în care putem căuta, nici prea sus ca să putem spune: gata, am priceput totul, înțeleg cum funcționează natura, apăs pe un buton și s-a vindecat cancerul, am apăsat pe altul și s-a rezolvat problema foametei la nivel global, iar pe altul dacă apăs se vor termina toate războaiele. Putea să facă Dumnezeu lumea așa. Putea să facă o lume foarte simplă, cu legi foarte simple. Dar, dacă o făcea așa, era un teatru de păpuși. Dar, pentru că a făcut-o așa cum o vedem și o simțim, orice adevăr din lumea aceasta reflectă ceva de dincolo. Faptul că un om de știință merge și studiază și înțelege, dar vede că nicicând nu se termină, aici e progresul în știință, e dovadă că așa a făcut-o Dumnezeu. De ce așa și nu altfel, nu știu, ca spre exemplu peste 50 de ani totul să fie înțeles. Îmi aduc aminte că lordul Kelvin, pe la începutul secolului trecut, a spus că toată fizica este înțeleasă. Nu mai sunt decât doi mici norișori pe frontispiciul cunoașterii, dintre care unul e radiația corpului negru. În rest, toată fizica e înțeleasă. Din radiația corpului negru a ieșit mecanica cuantică, urmată apoi de experimentul lui Michelson și Morley, practic toată fizica secolului XX. Vedem de fapt că eram cu dinți de bebeluși. La fel e și în viața duhovnicească: cu cât progresezi mai mult, cu atât îți dai seama cât de jos ești. Numai dacă faci progrese realizezi cât de mult mai ai de făcut.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!