În a treia zi de Paști, 7 mai, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Patriarhală din București. Ierarhul a
În a treia zi de Paști, 7 mai, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Patriarhală din București. Ierarhul a
Și în acest an, în noaptea Sfintelor Paști, la Catedrala Episcopală din Caransebeș, Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit slujba Învierii, la care au venit foarte mulți credincioși. Cu toții au primit Sfânta Lumină de la ierarh, adusă în Episcopia Caransebeșului de la Mormântul Domnului din Ierusalim, de o delegație de la Centrul eparhial, care a întâmpinat-o pe Aeroportul Internațional din Timișoara. În continuare au înconjurat cu toții sfântul lăcaș și au participat la prima parte a Utreniei Învierii, pe esplanada Catedralei Episcopale.
În cetatea Aradului, noaptea Sfintelor Paști a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, care a venit în mijlocul preoților și credincioșilor Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime”. Slujba Învierii Domnului, denumită Utrenia Învierii, a fost săvârșită, potrivit tradiției, cu o procesiune în jurul catedralei, iar apoi, cu Evanghelia, stihurile Paștilor, Ectenia mare, cuvântul de învățătură praznical al Sfântului Ioan Gură de Aur și predica Înaltpreasfinției Sale, în partea superioară a treptelor sfântului lăcaș. După acest moment, în catedrală, au urmat cântarea Canonului Învierii și sfințirea pâinii speciale numită „Paști” și oferită apoi credincioșilor prezenți.
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, în Duminica Sfintelor Paști, 5 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba Învierii, înconjurat de un sobor de
„Învierea Mântuitorului Hristos descoperă iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de întreaga umanitate, căci «în ce chip miluieşte tatăl pe fii, așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El» (Psalmul
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
Copiii românilor din orașul norvegian Bergen și din împrejurimi, participanți la atelierul de pictură organizat în cadrul școlii parohiale, au trăit duminică, 21 aprilie, emoția primului lor vernisaj. Bucuria
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat la finalul săptămânii trecute în vizită pastorală la păstoriții săi de pe coasta de vest a Regatului Suediei.
O delegație de la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, condusă de stareţul arhim. Mihail Tărău, a făcut o vizită duhovnicească la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, înființată în
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Luni, 29 aprilie, a continuat în Arhiepiscopia Dunării de Jos programul social‑filantropic „Ne înnoim de Sfintele Paşti”, în Protopopiatul Galaţi. În cadrul acestuia, 4.300 de persoane vârstnice şi
Adoptată în urmă cu un an pentru protejarea copacilor seculari, legea arborilor remarcabili încă nu are norme de aplicare, afirmă preşedintele Reţelei pentru Natură Urbană, Florin Stoican. Potrivit actului
În întreaga Uniune Europeană (UE) se celebrează mâine, 9 mai 2024, Ziua Europei, sărbătoare care marchează semnarea, la 9 mai 1950, a Declarației Schuman. Aceasta propunea ideea unei noi forme de cooperare
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău organizează, în perioada 9-20 mai 2024, o serie de evenimente în capitala Moldovei, la Bălți, Cahul și la Ungheni, în contextul celebrării Zilelor Eu
Peste 20 de mii de persoane defavorizate, precum vârstnici cu pensii mici, familii monoparentale sau cu mulți copii, respectiv șomeri vor beneficia de serviciile băncii de alimente şi ale cantinei sociale ce vor fun
Luna mai este caracterizată, în general, de o vreme instabilă, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ploioase, a transmis Administraţia Naţională de
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Garam masala este un amestec de 32 de condimente și mirodenii, fiind utilizat la prepararea diverselor rețete. Deşi are specific indian, a devenit tot mai popular în lumea întreagă, nu doar pentru arome, ci şi
Copiii se plâng deseori de dureri abdominale. Deși în cele mai multe cazuri au doar cauze funcționale, nu o patologie care să îngrijoreze, aceste dureri sunt supărătoare și îi pot afecta și emoțional pe
Un studiu al cercetătorilor clujeni de la Facultatea de Științe din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, care a semnalat recent pericolul reprezentat de radon, un gaz cancerigen detectat în concentrații
Pentru atenuarea simptomelor supărătoare ale sindromului de colon iritabil, schimbarea obiceiurilor alimentare ar trebui să fie abordarea inițială înainte de a trece la o schemă de tratament cu medicamente,
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani. Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion
Am pășit, Acoperiți de Maica Domnului, întru început de octombrie. Până mai ieri erau semne de vară târzie. Școala a înflorit de puțină vreme. Suntem în plin urcuș spiritual și cultural. Copiii își
Vârsta consumatorilor de droguri a scăzut până la 10-11 ani, iar traficanţii dezvoltă noi metode de distribuire. Acest fenomen a devenit o problemă de securitate naţională, urmând să fie discutat în
Fundaţia World Vision România şi Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj Napoca au lansat programul „Vreau la facultate!”, prin care 100 de studenți din medii vulnerabile vor fi sprijiniți să termine
În perioada 21 octombrie - 5 noiembrie 2023, experţi internaţionali în educaţie preşcolară din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii vor susţine sesiuni de training în care vor aborda concepte
Ministerul Educaţiei a anunţat miercuri că a realizat paşii legali necesari pentru acordarea primelor de carieră didactică şi a primelor de carieră profesională, pentru a respecta termenele asumate prin OUG nr.
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a vorbit despre importanţa digitalizării în întregul proces educaţional, apreciind că „acest progres aduce cu sine numeroase beneficii”. Evaluarea digitalizată nu va reduce
De luni, 2 octombrie, începe proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” pentru anul şcolar 2023/2024, implementat în mediul şcolar prin inspectorul de specialitate arte/muzică din fiecare judeţ sau prin
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, prin Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor şi Centrul de Antreprenoriat UPBizz, a lansat un concurs de idei ş
În zilele de sâmbătă şi duminică, 30 septembrie - 1 octombrie 2023, va avea loc târgul IUF - The International University Fair - în cadrul căruia universităţi şi instituţii educaţionale din 12 ţări vor pr
Cu o zi înainte de începerea noului an școlar, duminică, 10 septembrie 2023, Parohia Mărțișor din sectorul 4 al Capitalei a ales să fie gazda unui eveniment cu caracter educativ-preventiv, adresat elevilor și
În judeţul Harghita, sute de elevi sunt aşteptaţi să se înscrie la cursurile de prim ajutor organizate de Asociaţia Transylvania Rescue Team, împreună cu Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi finanţate
În aceste zile s-a discutat intens pe marginea modalităţii de plată a burselor de orice tip, multe şcoli solicitând conturi bancare deschise pe numele copilului (cu părintele împuternicit) şi insistând pe
Şcolile, grădiniţele şi palatele copiilor din mediul urban şi rural se pot înscrie până la data de 20 octombrie în programul „Şcoli şi grădiniţe prietenoase cu natura”, derulat de Societatea
Universitatea din Bucureşti (UB) este prima din România în ceea ce priveşte rezultatele angajabilităţii absolvenţilor şi reputaţia în rândul angajatorilor, conform primei ediţii dedicate Europei a
Oricât de elaborate și variate sunt, în lumea de astăzi, produsele ce se adresează simțurilor prin gusturile, mirosurile, sunetele, imaginile și orientările sexuale mai noi, deși îl seduc și îl cantonează pe
Peste 250 de milioane de euro au fost alocați, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru achiziţia de aproximativ 1.200 de microbuze electrice destinate transportului elevilor. Tot prin PNRR
Organizația „Salvați Copiii” România a lansat o campanie care îşi propune să contribuie „la crearea unui mediu online sigur pentru minori”. O serie de şase clipuri audio-video, care redau conversații
România a ocupat locul I pe medalii la a VII-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori desfăşurată la Kutaisi, Georgia, după cum a anunţat Ministerul Educaţiei. Competiţia a reunit 96 de
Legea salarizării va cuprinde un sistem conform căruia salariile vor reflecta performanţa profesorilor la clasă şi nu la meditaţii, a avertizat premierul Marcel Ciolacu. „Simpla prezenţă în clasă nu este
11 septembrie... Cu inimile deschise, cu mintea încă rătăcită pe poteci de munte sau captivă în castelele de nisip ale mării, cu ochișorii somnoroși, cu fețele mângâiate de razele blajine ale dimineții și
Noul an şcolar debutează luni, 11 septembrie 2023, sub auspiciile unei legi a învăţământului preuniversitar proaspăt intrată în vigoare, dar şi a prevederilor adiacente incluse în metodologiile de aplicare a
Regulamentul lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei privind criteriile de acordare a burselor şcolare a fost supus unui val de contestaţii publice, ceea ce a condus la o nouă revizuire. „Practic,
Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, desfăşurată pe parcursul a trei zile la Timişoara, a evidenţiat importanţa adaptării serviciilor pe care le oferă o bibliotecă în condiţiile
Cel puţin 300 de elevi orădeni cu vârsta cuprinsă între 8 şi 16 ani vor fi evaluaţi, la începutul anului şcolar, din punctul de vedere al dezechilibrelor posturale. Proiectul de screening este derulat de
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea stăteau Ioan, împreună cu doi dintre ucenicii lui, și, privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta și au mers după Iisus.
În zilele acelea, zis-a Petru către popor: Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu, prin puterile, minunile și semnele pe care le-a făcut prin El
Trecerea la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se prăznuieşte în fiecare an la 26 septembrie. Astăzi cinstim numai pomenirea semnului minunat, care avea loc în fiecare an, în ziua de 8 mai, la Efes,
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a II-a, 11-12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 30-31 „Suntem niște trecători prin această viață. Mulți trec prin ea, dar este
Scepticul Emil Cioran definea boala ca fiind „o calitate de transcendență a corpului, un acces involuntar al absolutului, un mod în care moartea iubește viața, iar individul teatrul acestei slăbiciuni”. Aceste
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Omul a fost creat liber de Dumnezeu, libertatea ţinând de chipul lui Dumnezeu imprimat în el. Libertatea omului era dorită a se exprima neîngrădită în câmpul binelui, spre a face din el un creator cu
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve