Spitalul Clinic de Urgență București (SCUB) a organizat vineri, 26 aprilie, la Palatul Patriarhiei, un eveniment științific aniversar prin care a marcat împlinirea a 90 de ani de activitate în serviciul
Spitalul Clinic de Urgență București (SCUB) a organizat vineri, 26 aprilie, la Palatul Patriarhiei, un eveniment științific aniversar prin care a marcat împlinirea a 90 de ani de activitate în serviciul
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a premiat joi, 25 aprilie, la Mănăstirea Stelea din Târgoviște, echipele parohiale de cateheză participante la etapa eparhială a
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cooperarea rodnică dintre slujitorii sfintelor altare şi cadrele medicale pentru binele pacienţilor a continuat luni, 22 aprilie, în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie
Deschiderea oficială a Simpozionului național studențesc, ediția a 16‑a, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, a avut loc joi, 25 aprilie. Tema simpozionului este dedicată Anului omagial al pa
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a sfințit joi, 25 aprilie, așezământul de servicii sociale „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, ce funcționează în orașul Oțelu Roșu, județul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
Copiii românilor din orașul norvegian Bergen și din împrejurimi, participanți la atelierul de pictură organizat în cadrul școlii parohiale, au trăit duminică, 21 aprilie, emoția primului lor vernisaj. Bucuria
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat la finalul săptămânii trecute în vizită pastorală la păstoriții săi de pe coasta de vest a Regatului Suediei.
O delegație de la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, condusă de stareţul arhim. Mihail Tărău, a făcut o vizită duhovnicească la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, înființată în
Credincioșii Parohiei românești „Sfântul Apostol Andrei” din orașul Würzburg, Germania, au primit vineri, 5 aprilie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul a
În Protopopiatul Brăila s‑au desfăşurat joi lucrările conferinţei preoţeşti corespunzătoare lunii aprilie şi a debutat programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti”. Întrunirea preoţilor
Sediul Protoieriei Sector 3 Capitală a găzduit joi, 25 aprilie, o acțiune socială de amploare, intitulată „Îmbracă un copil de Paști”. Proiectul social, ajuns în acest an la a 3-a ediție, reprezintă rodul
„Învierea Domnului - bucuria tuturor” este proiectul social‑filantropic care se desfășoară de 10 ani la inițiativa Protoieriei Sector 2 Capitală. Evenimentul aduce, de fiecare dată, bucuria reîntâlnirii cu
Luni, 22 aprilie, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul ilfovean Măgurele a desfășurat o acțiune social-filantropică la Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” din satul
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat duminică, 21 aprilie, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Galați. La slujbă
Carnea de pui şi ouăle din România sunt sigure pentru consum, fapt dovedit de rezultatele analizelor efectuate de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), care atestă că producătorii respectă cu
În Vrancea, care deţine peste 26.000 de hectare de viţă-de-vie, respectiv 10% din suprafaţa viticolă a României, și în care se produc, anual, peste 100 de milioane de litri de vin, turismul oenologic este
Peste 45.000 de miei au fost exportaţi din județul Buzău în ţările arabe, cu 7.000 mai mulţi faţă perioada similară a anului trecut, în timp ce cererea pe plan intern de carne de miel este mai mică, potrivit
Din cauza șacalilor, al căror număr a ajuns la peste 400 la nivelul judeţului Vaslui, crescătorii sunt sfătuiţi să îşi protejeze animalele. Probleme se înregistrează în special în Lunca Prutului, care este
Ministerul Agriculturii a publicat lista cu grupurile de acţiune locală (GAL) selectate în vederea finanţării în actuala perioadă de programare, cinci dintre cele 249 de strategii fiind depuse de judeţul Tulcea.
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani. Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion
Ridicată între anii 1541 și 1551 de către Doamna Elena Rareș, Biserica „Sfântul Gheorghe” din Botoșani este cea mai veche din municipiu, avându-l protector pe sfântul care a biruit „balaurul” necredinței și al neputințelor omenești. De aceea, întregul oraș îi aduce cinstire zilele acestea, 22-23 aprilie, mulţi oameni adunându-se în curtea sfântului lăcaș. Ghid în istoria locului ne-a fost preotul paroh Dumitru Florentin Mateciuc, care ne-a vorbit despre intervenţiile de reparație, prin care edificiul a fost readus la splendoarea de odinioară, și despre lucrarea minunată a Sfântului M. Mc. Gheorghe în viața credincioșilor.
În perioada 12-14 aprilie 2024, Palatul Parlamentului a găzduit Summitul Liderilor Congresului Mondial al Ucrainenilor, care reunește peste 200 de lideri ai comunităţilor ucrainene din 55 de țări de pe cinci
Apărut iniţial în 2018, volumul „Ortodoxia. Dialog şi provocări”, al pr. prof. univ. dr. Nicolae Brînzea, a fost tradus în limba italiană şi tipărit la Milano de Editura Bibliotecii Franciscane în 2023.
Duminică, 7 aprilie, la praznicul Bunei Vestiri după calendarul neîndreptat, în Biserica Ortodoxă a Serbiei au avut loc o serie de evenimente dedicate Sfântului Iustin Popovici. Se împlinesc, în 2024, 130 de ani
După diagnosticarea cu o formă de cancer la începutul lunii februarie, regele Charles al III-lea al Marii Britanii și-a limitat ieşirile în public. Momentul revenirii a fost unul cu o încărcătură spirituală ap
Necropola noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş a primit vineri, 29 martie 2024, un nou membru al familiei regale. Sicriul cu trupul principelui regent Nicolae al României (1903-1978) a fost depus
Centrul Bisericesc Român Ortodox (CBROM) din München a găzduit, la finalul săptămânii trecute, mai multe evenimente dedicate Ortodoxiei în Germania, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ortodoxe Române a
În data de 22 martie 2024, Raul-Ovidiu Bodea, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, și-a susținut cu succes teza de doctorat la Universitatea Catolică din
Între hotărârile celei de‑a 11‑a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din 2022 (Karlsruhe, Germania) s‑a numărat înfiinţarea, în cadrul Comitetului Central, a unui Comitet Permanent
În perioada 5‑7 martie, în localitatea Paralimni din Cipru a avut loc Simpozionul internaţional „Fiinţa umană după chipul lui Dumnezeu” (The Human Being in The Image of God), informează Orthodoxia News
Născut în anul bisect 1940, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a sărbătorit prin rugăciune împlinirea vârstei de 84 de ani joi, 29 februarie 2024. După participarea la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala
Patriarhii şi Întâistătătorii de Biserici din Ierusalim au emis vineri, 1 martie 2024, o declaraţie comună cu privire la atacul din ziua precedentă asupra mulţimilor adunate pentru a primi ajutor
În perioada 19‑23 februarie a avut loc la Eisenach, Germania, localitatea de naștere a lui Johann Sebastian Bach, cea de‑a 16‑a sesiune de dialog teologic dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica
Capitala Japoniei a găzduit, între 18 şi 21 februarie, cea de-a doua conferinţă, „Tokyo Peace Roundtable”, a Organizaţiei Internaţionale „Religii pentru Pace”. Delegatul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu la
Înaltpreasfinţitul Părinte Iacov, Mitropolitul ortodox grec al Mexicului, a fost hirotonit vineri, 2 februarie, în Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Fanar. Sfânta Liturghie de praznicul
La sfârşitul lunii ianuarie, într-unul dintre cele mai cunoscute situri arheologice din lume, la Petra, în Iordania, a fost săvârşită Sfânta Liturghie pentru prima dată în ultimii 1.500 de ani, informează
Părintele David Băltăreţu, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, şi-a susţinut public, vineri, 19 ianuarie, la Universitatea Publică de Navarra din Pamplona (Spania), teza de
În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), 21 ianuarie, comunitatea ortodoxă românească s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Stefanos de Kalliopoleos și Madytos. După Sfânta Liturghie
Ridicată pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, clădirea de şase etaje a orfelinatului grec ortodox din Büyükada, una dintre Insulele Principilor din Marea Marmara, este cea mai mare clădire din lemn din
În perioada 15‑17 ianuarie, în Mitropolia de Pisidia are loc conferinţa internaţională „Apostolul Pavel în Antalya. Memorie. Mărturie”. Evenimentul organizat de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iov
Praznicul împărătesc al Botezului Domnului a fost sărbătorit sâmbătă, 6 ianuarie, în întreaga lume ortodoxă care numără crugul conform calendarului îndreptat. La Constantinopol, Patriarhul Ecumenic
Creştinii ortodocşi care ţin calendarul neîndreptat au sărbătorit duminică, 7 ianuarie, Naşterea Domnului. A fost o zi cu o semnificaţie aparte pentru comunitatea din Ţara Sfântă măcinată de cel mai recent
Sâmbătă, 6 ianuarie, când în Sfântul Munte s-a sărbătorit Ajunul Naşterii Domnului, după calendarul neîndreptat, premierul României, Marcel Ciolacu, a participat la slujbele săvârşite în biserica mare a
Părintele profesor Eugen Pentiuc a fost numit decan al Institutului Teologic Elen „Sfânta Cruce” din Brookline, Massachusetts, informează site-ul oficial al instituţiei de învăţământ din Statele Unite ale Am
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului-Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, a sărbătorit prin rugăciune împlinirea a 50 de ani de la alegerea în demnitatea arhieriei. Evenimentele aniversare
Duminica a 6-a din Post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18 Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar
„În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era
Fraților, fiindcă primim o împărăție neclintită, să fim mulțumitori, și așa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu bună cucernicie și cu sfială. Rămâneți întru dragostea frățească.
Sfântul Simeon (†107) era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xantopol. După
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXIX, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, p. 375 „Acum moartea nu mai este moarte; este numai un nume; dar, mai bine spus, chiar numele a
Trăind într-o lume care oferă o varietate de plăceri și dezmierdări simțuale, într-o mentalitate în care explicațiile creștine sunt tot mai puțin căutate, iar semnificațiile duhovnicești profunde ale
În timpurile în care trăim constatăm cu îngrijorare că mulţi oameni care se declară creştini au foarte puţine lucruri care să-i lege de creştinism. Ei au primit botezul în numele Persoanelor Preasfintei
Proeminenta creație și activitate a lui Vasile Voiculescu lasă impresia că se diminuează cronologic pe nedrept, când în substanță nu ar trebui să lipsească din nici un manual, fie de istorie, fie de limba și
Astăzi se încheie perioada Postului Mare propriu-zis, însă postirea noastră nu se termină, ci creşte în asprime şi intensitate în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Pentru această săptămână ne-am pregătit
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve