Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Tablete pentru liceenii din mediul rural

Tablete pentru liceenii din mediul rural

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Educaţie și Cultură
Un articol de: Oana Nistor - 02 Aprilie 2020

Un prim set de resurse de „antrenament” pentru elevii care vor susţine examenele naţionale au fost publicate pe internet. Întrucât nu toţi școlarii dispun de mijloace tehnice necesare învăţării de acasă, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), prin Fundația USAMV, va dona tablete conectate la internet adolescenţilor din liceele situate în comunităţi dezavantajate.

Elevii care vor susţine în acest an examenele naţionale continuă pregătirea de acasă, sens în care Ministerul Educației și Cercetării (MEC), respectiv cadrele didactice, caută soluţii care să-i ajute. 

Astfel, pe site-ul MEC, https://rocnee.eu/testeantrenament/, a fost publicat un prim set de resurse de „antrenament” pentru elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a/a XIII-a. Potrivit ministerului, aceste resurse de tip test, realizate împreună cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, respectă modelul subiectului de examen, iar obiectivul publicării acestora este acela `de a exersa în această săptămână și de a continua efortul în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene”.

Baremuri de evaluare și de notare vor fi publicate pe același site vineri, 3 aprilie 2020. MEC subliniază că, în cadrul emisiunilor Teleșcoala, vor fi prezentate unele soluții ale acestor teste, cu explicațiile necesare pentru înțelegerea cât mai bine a răspunsurilor din baremuri de evaluare și de notare. 

Totuşi, nu toţi elevii dispun de mijloacele tehnice, calculator sau tabletă, conectate la internet, atât de necesare pentru accesarea resurselor educaţionale. În sprijinul acestora vine USAMV, prin Fundația USAMV, cu un proiect prin care vor fi donate liceelor din comunități dezavantajate tablete conectate la internet, cu abonament inclus și susținut de USAMV pentru 24 de luni. Astfel, universitatea se alătură Ministerului Educației, în cadrul campaniei #ÎmiPASĂ #ȘcoaladeACASĂ. 

`Acest program va continua. Parteneriatul are ca scop asigurarea unui învățământ echitabil și de calitate pentru elevii din mediul rural, mai ales în condițiile actuale, când cursurile sunt suspendate pe fondul crizei cu noul coronavirus. Dorim în acest fel limitarea impactului negativ al accesului dificil la resurse educaționale asupra sistemului de învățământ”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul USAMV București, într-un comunicat publicat pe site-ul ministerului. Concret, MEC va identifica împreună cu USAMV liceele în care susținerea învățării la distanță este necesară, urmând ca un prim lot de 500 de tablete să fie livrat săptămâna viitoare.