Documentar
Episcopul Nicolae Ivan, un om al faptelor

Episcopul Nicolae Ivan, un om al faptelor

Alexandru Chituţă, 25 Martie 2011

Nicolae Ivan s-a dovedit, îndeosebi în cei 16 ani de nou ctitor al istoricei Eparhii a Clujului, perioada de vârf a vieţii sale, un om harnic şi destoinic, implicat în problemele bisericeşti, culturale şi naţionale ale poporului român. A mers pe urmele marelui mitropolit Andrei Şaguna, organizând exemplar, din temelii, reînviata Episcopie a Clujului, în tronul căreia a fost instalat acum 90 de ani. Mărturie stau numeroasele achiziţii de la sediul eparhial, în frunte cu Palatul Episcopal, măreaţa Catedrală din Cluj, ca şi bisericile ridicate aproape în toate oraşele de pe teritoriul eparhiei, clădite în timpul şi sub îndrumarea ierarhului "instituţional", cum l-a numit profesorul Ioan Lupaş.

Episcopul Nicolae Ivan s-a născut în localitatea Aciliu, din judeţul Sibiu, în data de 17 mai 1855. Localitatea Aciliu a intrat în istoria bisericească şi românească pentru prima dată, prin preotul Ioan. Luptător împotriva actului unirii cu Biserica Romei, preotul Ioan din Aciliu a străbătut satele din sudul Ardealului, protestând în diferite întruniri faţă de dezbinarea religioasă a românilor. Apoi, peste 100 de ani, Aciliu dă alt mare om, pe viitorul episcop Nicolae Ivan. S-a născut din părinţii Ioan Ivan şi Maria, "ţărani cu frica lui Dumnezeu, oameni casnici, cruţători şi de o proverbială cinste şi onorabilitate în tot ţinutul", după cum mărturiseşte el în autobiografia sa. Copilul Nicolae urmează primii doi ani de şcoală în Aciliu, iar apoi, în anul 1863, trece la şcoala din Săliştea Sibiului. După terminarea şcolii primare, lucrează la o prăvălie de textile din Sibiu. Neavând bani pentru înscrierea la liceu, fratele mai mare Ioan îl ajută, suportând o parte din cheltuielile întreţinerii la Liceul de Stat din Sibiu, unde a luat examenul de bacalaureat la 28 iunie 1874, cu calificativul foarte bine. Se înscrie apoi la Seminarul Teologic "Andreian" din Sibiu, pe care îl absolvă trei ani mai târziu, în anul 1877. Din acel an a fost ales învăţător în Sălişte, unde a rămas până în anul 1884, făcând servicii preţioase învăţământului primar confesional. La 12 februarie 1880 se căsătoreşte cu tânăra Maria Jech, fiica notarului din Nocrich, naşii fiindu-i asesorul consistorial Zaharia Boiu şi soţia. Între timp, ia examenul de calificare preoţească, fiind hirotonit diacon, la data de 26 octombrie 1880, de către mitropolitul Miron Romanul, pentru trebuinţele generale ale arhiepiscopiei.

Bucuria tânărului diacon şi învăţător de a avea o fetiţă - Veturia Maria, este de scurtă durată, fiindcă peste 9 zile, la 24 februarie, soţia moare în febră puerperală. În autobiografia sa, Nicolae Ivan spune, între altele, despre această grea încercare: "De n-aş fi avut această copilă, Dumnezeu ştie ce s-ar fi ales de mine. Ea m-a oţelit în puteri, dorul de a-i da ei creştere şi a-i asigura viitorul m-a împins la lucru, la cruţare şi la o viaţă cât se poate de modestă". Fiica sa va fi mai târziu soţia protopopului dr. Ioan Stroia, care ulterior a devenit episcop militar. În ziua de 26 octombrie este hirotonit preot şi duhovnic la penitenciarul de stat din Aiud, fiind în acelaşi timp şi catehet la gimnaziul din acest oraş.

Redactor, protopop la Alba Iulia, asesor consistorial

Cu data de 1 octombrie 1890 este numit responsabil la "Telegraful Român", gazeta primind o viaţă nouă, începând să fie mai bogată şi mai variată. În anul 1892 a fost ales protopop la Alba Iulia, calitate în care a dat o sănătoasă îndrumare a vieţii bisericeşti şi naţionale, iar apoi, în 1897, a fost ales asesor consistorial şi referent al secţiei canonice. În această perioadă a realizat o prodigioasă activitate, având un cuvânt în ridicarea Catedralei mitropolitane din Sibiu, vila mitropolitană, noua clădire a Academiei Andreiene şi altele. La calitatea de asesor i s-a mai adăugat şi aceea de profesor de religie pentru elevii ortodocşi din clasele superioare ale Liceului de Stat din Sibiu. Aici a remarcat el pe trei dintre elevii români, Octavian Goga, Ioan Lupaş şi Onisifor Ghibu, pe care i-a sprijinit pe tot timpul anilor de studii universitare şi a intrării lor în viaţa publică. Între ei s-a stabilit mai târziu o strânsă prietenie, bazată pe stimă şi respect. Pe lângă activitatea sa bisericească a luat parte la toate manifestările sociale, culturale, economice şi politice ale timpului său. Între anii 1906 şi 1918 a fost vicepreşedinte al Partidului Naţional Român din Ardeal.

Ctitor al Eparhiei Clujului

Începând cu data de 16 februarie 1919, viaţa viitorului episcop Nicolae Ivan începe să ia o altă turnură. Din această zi, asesorul Nicolae Ivan a iniţiat reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe din Cluj. Astfel, în faţa Consiliului Arhiepiscopiei din Sibiu, el afirma: "Părţile din nordul arhidiecezei au fost copilul maşter al bisericii noastre. Aici, rar a pus piciorul un arhiepiscop, rar s-a văzut faţa bisericească din clerul înalt să facă vizitaţii canonice..., aici sunt analfabeţii cei mai mulţi, şcolile sunt neglijate, învăţătorii sunt puţini şi prozelitismul aici a făcut cele mai mari ravagii..." În septembrie 1919 a intrat în tagma monahală, fiind hirotonit protosinghel, iar în 20 ianuarie 1920 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Primul sinod eparhial de la Cluj, prezidat de mitropolitul Nicolae Bălan, îl alege cu 31 de voturi, faţă de 26 de voturi cât a avut contracandidatul său, profesorul dr. Pavel Roşca, episcop al Clujului. A fost hirotonit în Catedrala mitropolitană din Sibiu, la data de 21 noiembrie 1921, de către mitropolitul dr. Nicolae Bălan, împreună cu episcopii Ioan I. Papp de la Arad, dr. Iosif Bădescu al Caransebeşului, Roman Ciorogariu al Oradiei şi arhiereul titular dr. Ilarion Puşcariu. Instalarea sa în scaunul vlădicesc a fost săvârşită în data de 6 decembrie 1921, la sărbătoarea ocrotitorului său, Sfântul Ierarh Nicolae. Actul instalării a fost săvârşit de către episcopul Roman Ciorogariu, ca delegat al mitropolitului, de faţă fiind şi reprezentantul ministrului cultelor, dr. Moise Ienciu. Ministrul cultelor, Octavian Goga, nu a putut fi prezent, fiindcă guvernul din care făcea parte îşi dăduse tocmai atunci demisia, dar i-a scris că, neputând lua parte, în calitate de ministru, la instalarea "în postul pentru a cărei creare mi-am dat şi eu toate străduinţele", asigurându-l că "mi-a rămas neştirbită dragostea de vechi prieten, pe care o trimit întreagă la Cluj cu acest prilej, dorindu-ţi ca, în marea slujbă pe care o ocupi astăzi, să aşterni tot atâta energie...". Nicolae Ivan a fost caracterizat de o neastâmpărată sete de creaţie. La venirea sa în Cluj, consistoriul noii episcopii nu avea decât o masă, două scaune, un dulap, un maldăr de acte şi doi modeşti funcţionari, iar ca lăcaş de rugăciune, o smerită bisericuţă ce înfăţişa vitregia trecutului nostru românesc.

"Ostaşul Domnului", "Ziditorul de biserici"

Prin forţa sa de muncă nesecată, noul şi întâiul episcop a achiziţionat o impozantă clădire pentru reşedinţa episcopală, în jurul căreia a creat o serie de instituţii bisericeşti de mare valoare culturală şi naţională. Pentru Consiliul Eparhial a ales preoţi bine pregătiţi, iar pentru buna formare a viitorilor a înfiinţat Academia Teologică (1924), iar cu un an înainte, organul eparhial "Renaşterea", iar ca o coroană a tuturor ostenelilor sale a ridicat monumentala catedrală din centrul Clujului (1921-1933). Într-un articol din ziarul "Neamul Românesc" din 7 martie 1929, istoricul Nicolae Iorga aprecia titanica muncă a episcopului Nicolae cu următoarele: "El nu trăieşte decât pentru averea diecesei lui şi pentru lăcaşul de închinare al Bisericii lui... lucrează aşa cum îi este făptura, strânsă şi îndărătnică". În anul 1930 i s-au adus nenumărate cuvinte de apreciere în presa vremii, fiind considerat "o minune" pentru ceea ce înfăptuise, a fost numit "meşterul Manole al acestor veacuri de inerţie şi suferinţă obştească". Cu prilejul sfinţirii Catedralei din Cluj i s-au adus cuvinte de înaltă apreciere: "Ostaşul Domnului", "Ziditorul de biserici", "Ctitorul". Episcopul Nicolae Ivan a închis ochii la 3 februarie 1936, fiind aşezat în cripta construită de el sub altarul catedralei.

Ziarul "Patria" din 9 octombrie 1931 afirma: "Când îl întâlneşti... descoperirea echivalează cu o adevărată revelaţie... Nu mai vorbim apoi de acea caldă şi învăluitoare dragoste de românime...". Pe prieteni i-a ales "după o îndelungată frământare sufletească", pe adversari "i-a domolit prin duhul blândeţelor, i-a dezarmat prin răbdare creştinească, transformându-i, în mod miraculos aproape, în sprijinitori pocăiţi ai sfântului altar străbun".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!