Eroinele României Mari. Destine din linia întâi

În Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, a avut loc joi, 10 mai, lansarea volumului „Eroinele României Mari. Destine din linia întâi”, coordonat de prof. univ. dr. Adina Berciu Drăghicescu. Lucrarea, apărută în seria de publicații dedicate Centenarului Marii Uniri la Editura Muzeul Literaturii Române, este rodul unei ample cercetări în biblioteci și arhive, scoțând în evidență jertfa femeilor eroine ale României care au susținut activitatea medicală și umanitară din timpul și de după Primul Război Mondial. Volumul este alcătuit din șapte capitole, fiecare analizând aspecte din implicarea femeilor române în construirea și apărarea României Mari, în special acțiuni civice, politice și umanitare.

Un capitol este dedicat slujitoarelor Domnului, amintind de jertfa unor monahii din mănăstirile patriei care au participat la războiul de reîntregire. Acest capitol aduce în lumina conștiinței noastre faptele lor pline de dragoste pentru semeni și nobila lor contribuție la împlinirea dezideratului unirii și al libertății naționale.

Atât la București, Mitropolitul Conon Arămescu-Donici, cât și la Iași, Mitropolitul Pimen Georgescu, s-au implicat în mod activ în susținerea morală și umanitară a ostașilor români. Idealul unirii și dorința eliberării pământului strămoșesc i-au însuflețit pe slujitorii sfintelor altare, după cum mărturisește scrisoarea din 28 august 1916 a Mitropolitului Primat Conon al Țării Românești: „Acum a sosit vremea care sfințește pe toți și ne așteaptă dreapta realizare a visurilor părinților și străbunilor neamului românesc. După iconomia dumnezeiască, vedem cum se petrec lucruri extraordinare împrejurul Țării noastre. În aceste momente, pretutindeni a sunat ora deștep­tării cu toate mișcările necesare și în această clipă în care armata română binecredincioasă pornește la luptă pentru a înfăptui idealul național al neamului nostru, cu toții trebuie să avem: sus inimile, cu credința tare în Cel Atot­puternic.”

Aceleași simțăminte le regăsim și la Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Pimen Georgescu: „Să ne dăm seama că noi, trăitorii de azi, avem fericirea dată de Dumnezeu ca să vedem cu ochii noștri ceea ce bătrânii doreau să vadă ca printr-un vis dulce dintr-o noapte adâncă. Acum, orice român, în toată ființa sa, se cuvine să simtă măreția zilei pentru întregirea neamului și să fie gata până la jertfa de sine pentru închegarea României Mari. De aici înainte, Carpații să rămână ca o podoabă făcută de Dumnezeu ţării, nu ca un hotar despărțitor de frați. Plaiurile Bucovinei, cu bătrâna Suceavă și mormântul de la Putna al Marelui Ștefan, să fie ca amintiri de vremuri slăvite, nu de străini stăpânite. Aș dori ca cuvântul meu - mai ales în aceste vremuri - să fie ascultat și bine primit de către toți bunii români creștini din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Sucevei; și nu mă îndoiesc de aceasta; căci prin cuvântul meu povestesc greutățile trecutului, istorisesc vitejia străbună și privesc cu încredere strălucirea viitorului”.

Din mănăstirile Mitropoliei Moldovei au activat în cadrul Institutului de Caritate și Serviciul Crucii Roșii aproximativ 115 maici, iar din mănăstirile Mitropoliei Țării Românești au activat în cadrul aceleiași instituții aproximativ 80 de maici.

Mai trebuie amintit că în unele mănăstiri, precum Pasărea, Țigănești, Suzana, Văratec, Agapia și Bistrița de Vâlcea, au fost înființate orfelinate și spitale pentru răniții din război. Din atelierele Mănăstirilor Văratec și Agapia au plecat spre soldații răniți ai armatei române însemnate cantități de materiale sanitare, tot aici s-au lucrat perne, cearşafuri, prosoape, ciorapi și plăpumi pentru ostași.

Monahiile care au activat în cadrul Crucii Roșii rămân un model de dăruire și sacrificiu, mai ales că în urma apariției și extinderii unor boli specifice condițiilor de război, unele dintre maicile infirmiere nu s-au mai întors vii în mănăstirile lor.

Crezul tuturor acestor monahii jertfitoare este cuprins în cuvintele monahiei Mina Hociotă de la Mănăstirea Nămăești, și ea infirmieră pe front: „Noi, călugărițele și călugării, ne-am pus în nesiguranța vieții pentru tron și pentru țară și am slujit cu credință și am mers în război cu toată conștiința, în ajutorul răniților pentru care am muncit cu sentiment sfânt, să le ajutăm în suferință. Noi ne-am împlinit datoria nu ca niște oameni, ci ca niște ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând «ascultarea» până la capăt, la terminarea războiului. Așa să ne ajute Dumnezeu, după conștiința cu care am slujit țara cu dragoste de cetățeancă română și de ardeleancă.”

Se cuvine așadar să cinstim memoria acestor fiice eroine ale neamului românesc, care prin contribuția lor au avut un rol major în Războiul pentru Unitatea Națională, făcându-se pilde vii pentru noi, cei de azi, și pentru generațiile ce vor urma.