Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Evenimente omagiale dedicate mamei
Cu prilejul Zilei internaţionale a femeii, marţi, 8 martie, în mai multe instituţii de învăţământ, parohii şi aşezăminte social-filantropice din ţară au fost organizate evenimente omagiale, menite a arăta recunoştinţă pentru dragostea jertfelnică a mamei. Copii de la grădiniţe, şcoli şi parohii din întreaga ţară au confecţionat mici daruri şi au organizat programe artistice dedicate mamelor şi profesoarelor lor.
Cu prilejul Zilei internaţionale a femeii, copiii de la Centrul de zi „Sfânta Muceniță Sofia”, al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, au vizitat bătrânele de la căminul Mănăstirii Christiana din Capitală. „În luna renaşterii naturii, ca simbol al renaşterii sufleteşti, când este omagiată acum, chiar şi în mod convenţional, dragostea jertfelnică a mamei, la Căminul de bătrâni de la Mănăstirea Christiana s-au întâlnit într-o comuniune creștină gingășia copilăriei și înțelepciunea senectuții. Copiii au adus un omagiu de cântec și poezie iubirii jertfelnice manifestate de-a lungul timpului, oferind flori și mărțișoare confecționate cu dragoste și dăruire chiar de ei. Nu este prima dată când copiii aduc mângâiere acestora, îndulcind, pentru câteva clipe, bătrânelor de la Christiana, curgerea nisipului în clepsidra timpului. În continuarea acestei manifestări, la sediul Centrului de zi «Sfânta Muceniță Sofia» a fost organizată o expoziție de mărțișoare și obiecte confecționate de copii, urmată de o serbare dedicată mamelor și doamnelor colaboratoare ale centrului, ca semn de prețuire și recunoștință”, a precizat Aurelia Brihac, asistent social în cadrul Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Recunoştinţă pentru dragostea jertfelnică a mamei au arătat și tinerii artişti din echipa DeMoga Music angajatelor şi beneficiarelor Centrului de zi pentru copii şcolari din cadrul Așezământului social „Justinian Marina”, al Asociației Diaconia. „După interpretarea unor melodii, tinerii artiști de la echipa DeMoga Music au oferit câte un buchet de flori angajatelor și beneficiarelor prezente în centru, iar copiilor dulciuri. La eveniment au participat 20 de copii care provin din familii din categorii vulnerabile, în situații de risc. Aceștia au fost foarte încântați de această acțiune a tinerilor artiști devotați și implicați în astfel de proiecte care aduc bucurie și o rază de lumină pe chipul lor, dar și de speranță că, într-o lume în care valorile tradiționale tind să se degradeze treptat, se poate creiona un traseu al dragostei de aproapele și mai ales de cel aflat în situații dificile ale vieții”, a explicat pr. Eugen Bucur, coordonator al Centrului de zi pentru copii şcolari.
În ziua de 8 martie, nici mamele aflate în secţia de naşteri din cadrul Spitalului „Panait Sârbu” - Maternitatea Giulești, din Bucureşti, nu au fost uitate. „Noi, voluntarii Asociației «Studenți pentru viață», ne-am implicat în această activitate ca să mângâiem duios pe cele care duc povara, nu doar bucuria, maternității şi ca să încurajăm mamele să își iubească cât mai mult copiii, prin arătarea prețuirii celor din jur pentru ea și copilul pe care îl poartă în pântece. Prin iubirea mamei, copilul face primul pas spre identitatea sa. Iar lipsa acestei iubiri ori lipsa iubirii copilului pentru mamă poate reprezenta primul pas al ruperii de identitatea proprie, de familia, istoria, cultura și spiritualitatea sa”, a precizat Alexandra Nadane, președinta Asociaţiei „Studenți pentru viață”.
Copiii au confecționat mici daruri pentru mame și profesoare
Ca în fiecare an, copii de la grădiniţe, şcoli şi parohii din întreaga ţară au confecţionat mici daruri şi au organizat programe artistice dedicate mamelor şi profesoarelor lor. În acest sens, tineri din cadrul Comitetului de tineret al Catedralei arhiepiscopale din Târgoviște au oferit daruri bătrânelor de la Centrul social „Sfânta Elena” din Târgoviște, iar cei din Comitetul de tineret al Parohiei Moroieni I au organizat la Căminul cultural din comună un spectacol de cântec și poezie dedicat femeilor din parohie, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. De asemenea, preșcolarii de la Grădinița „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, împreună cu doamnele educatoare, au organizat mai multe ateliere de creație cu tema „Sărbătorile primăverii”, a precizat educatoarea Georgeta Aldea.
Un eveniment cultural-artistic şi social-filantropic a fost organizat marţi, 8 martie, şi la Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a” din cadrul parohiei gălăţene „Pogorârea Sfântului Duh”. Au participat membri ai corului Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, membri ai Grupului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, de la Parohia „Sfântul Proroc Ilie”, elevi de la Liceul Teoretic „Dunărea” şi de la Şcoala Gimnazială nr. 17 din Galaţi. „Evenimentul a fost organizat să transfigureze tristeţea singurătăţii vârstnicilor în bucuria comuniunii”, a precizat pr. Gabriel Molocea, consilier mass-media eparhial.
Mamele din municipiul Slobozia au participat la cea de-a 5-a ediţie a spectacolului aniversar „Din inimă pentru mama”, organizat de Protoieria Slobozia în amfiteatrul Centrului socio-cultural „Damaschin Episcopul” din municipiu. Au participat grupul de cateheză al Parohiei Ciulnița, Grupul „Doar noi?” al Parohiei Amara I, corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia și Corala „Sfântul Mina” a Protoieriei Slobozia, a precizat Anastasia Pătrașcu, asistent social în cadrul Protoieriei Slobozia.