„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Evenimentul „Idealuri și perspective după 100 de ani”
Miercuri, 7 noiembrie, la împlinirea a 100 de ani de la votarea Rezoluției prin care Consiliul Național Român își lua asupra sa apărarea drepturilor cetățenilor români din Caransebeș, Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeș a găzduit simpozionul „Idealuri și perspective după 100 de ani”.
Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeș a devenit miercuri, preț de câteva ore, locul de întâlnire al elitei intelectuale caransebeșene. Reprezentanți ai Episcopiei Caransebeșului, autorități locale, istorici și alți oameni de cultură au participat la simpozionul „Idealuri și perspective după 100 de ani”, care a cuprins mai multe momente culturale și artistice, menite să poarte sufletele participanților în timp, acum 100 de ani, când s-a pecetluit cel mai mare vis al neamului românesc, unirea. În cadrul evenimentului au fost dezvelite tablourile monumentale din seria „Ctitorii Unirii”, realizate de pictorul Daniel Brici, tablouri care îi reprezintă pe Cornel Corneanu, Patriarhul Miron Cristea, Regele Ferdinand I și Regina Maria, dar şi placa memorială cu textul rezoluției adoptate în 7 noiembrie 1918. Dezvelirea tablourilor a fost urmată de susținerea, de către oameni de cultură prezenți la eveniment, a mai multor alocuțiuni, având ca temă Centenarul Marii Uniri, dar și de lansarea cărții „Contribuţia românilor din Banatul de Sud la Marea Unire. De la precursori la făuritori”, scrisă de istoricul Constantin Brătescu, și a noii ediții a revistei de cultură „Interferențe”, editată de Casa de Cultură „George Suru” din municipiu.
Reprezentantul Episcopiei Caransebeșului la evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri a fost părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, care a vorbit despre Cornel Corneanu, cel care a fost secretar eparhial timp de 10 ani, în vremea când eparhia a fost păstorită de Episcopul Miron Cristea, și care a avut un rol important în pregătirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Trebuie menționat faptul că în 7 noiembrie 1918, la iniţiativa lui, s-a ţinut Adunarea de la Caransebeş, când s-a înfiinţat Consiliul Naţional local afiliat Consiliului Naţional Central.
„Deși destinul lui Cornel Corneanu a fost cercetat, de-a lungul timpului, de istorici, poate nu a fost suficient pus în valoare, așa cum destinele multor bănățeni care au luptat pentru realizarea idealului românesc nu au fost puse suficient în valoare. Mulți dintre aceștia au murit triști și cred că Anul Centenarului poate deveni pentru noi o lecție a istoriei, dar o lecție pe care să nu o primim doar astăzi sau în acest an al Centenarului, ci în fiecare zi din restul vieții noastre, aducând un omagiu autentic celor care s-au jertfit pentru idealul nostru, al tuturor românilor. Am văzut pe chipurile celor prezenți lumină și emoție. Această emoție trebuie să fie în fiecare zi, nu doar la 100 de ani, și cred că asta trebuie să ne amintim la această sărbătoare a Marii Uniri, la a cărei făurire și-au adus o contribuție semnificativă și bănățenii, strămoșii noștri, de care mă rog să ne facem și noi mândri”, a subliniat arhim. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Atmosfera de sărbătoare a evenimentului a fost întregită de prezența Corului Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din municipiu, care a cântat mai multe cântece patriotice, dintre care cel dintâi a fost imnul României, „Deșteaptă-te, române!”.
Simpozionul a fost organizat în cadrul evenimentului „Centenar 2018. Ducem România mai departe prin cultură, tradiție și spiritualitate”, patronat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Asociația „Centrul Cultural Ardealul”, în colaborare cu Primăria municipiului Caransebeș.