Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Festivalul „Zilele Creangă“, ediţia a VIII-a

Festivalul „Zilele Creangă“, ediţia a VIII-a

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 26 Feb 2018

În perioada 27 februarie-4 martie 2018, la Chişinău, Iaşi, Târgu Neamţ şi Pipirig se va desfăşura Festivalul „Zilele Creangă", ediţia a VIII-a.

Manifestările au loc în contextul împlinirii a 181 de ani de la naşterea scriitorului român (1 martie 1837). Mâine, 27 februarie 2018, de la ora 9:30, la Liceul de creativitate şi inventică „Prometeu" din Chişinău, va avea loc spectacolul „În aşteptarea poveştilor", iar de la 11:30, la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei se va desfăşura conferinţa ştiinţifică „Opera lui Ion Creangă în contemporanietate". De la ora 14:30, la Liceul Teoretic „Ion Creangă" din Chişinău se va organiza Gala Laureaţilor Festivalului „Ion Creangă cu neamuri". Miercuri, 28 februarie, de la ora 10:30, la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă", va avea loc „Gala personajelor crengiene", cu participarea elevilor şi profesorilor de la diferite licee din Chişinău, urmată de o expoziţie de carte şi de un concurs. Joi, 1 martie, la Muzeul „Ion Creangă" (Bojdeuca) din Iaşi, se va deschide Festivalul de Literatură pentru Copii „Ion Creangă", urmat de un spectacol şi de decernarea premiilor „Ion Creangă". În aceeaşi zi, la Palatul Copiilor din Iaşi, se va organiza masa rotundă „Actualitatea lui Ion Creangă. Noi perspective critice". Sâmbătă, 3 martie, de la ora 9:30, în Casa Culturii din Târgu-Neamţ se va derula spectacolele „Centenarul Marii Uniri" şi „Amintiri din copilărie", urmate de un pelerinaj al scriitorilor prezenţi la manifestare. Tot sâmbătă, de la ora 15:30, la Căminul Cultural Pipirig-Neamţ va avea loc un spectacol, urmat de lansări de carte şi de alte momente festive. Duminică, 4 martie, delegaţiile vor asista la Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Haralambie" din Târgu-Neamţ. După un concert al Corului „Angeli", dirijat de Ana Dragu, va avea loc o lansare de carte. Organizatorii festivalului sunt „Fundaţia „Sfânta Teodora de la Sihla", Parohia „Sfântul Haralambie" din Târgu Neamţ, Biblioteca pentru copii „Ion Creangă" din Chişinău, Bojdeuca „Ion Creangă" din Iaşi, Primăria Târgu Neamţ şi Consiliul Judeţean Neamţ.