Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146 „(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din
„Fiecare om va fi botezat cu foc“
"Fiecare om va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare" (Mc. 9:49). Acest verset din Evanghelia după Marcu s-a dovedit destul de dificil de interpretat în cursul istoriei creştine.
Cu toate că Sfinţii Părinţi ne-au lăsat o serie de sensuri, traducerea pare puţin inexactă, iar cercetările moderne au demonstrat că în cadrul manuscriselor nou-testamentare se poate întâlni adeseori varianta fiecare om va fi botezat cu foc. Vom analiza, în cele ce urmează, această referinţă deosebită la Taina Botezului păstrată în versetul enigmatic al Evangheliei după Marcu. O greşeală de traducere din aramaică în greacă? Daniel Frayer-Griggs a întreprins o cercetare avansată şi a oferit un studiu extraordinar dedicat în exclusivitate acestui verset. Astfel, el a identificat explicaţiile patristice şi ale teologilor moderni asupra versetului enigmatic cuprins în Evanghelia după Marcu. În debutul studiului său, Frayer-Griggs consideră că ipoteza ermineutică mai potrivită este aceea formulată de T.J. Baarda. Într-un studiu publicat în anul 1958, Baarda considera că traducerea fiecare om va fi sărat cu foc este eronată, totul provenind de la o greşeală iniţială de vocabular a limbii aramaice. Astfel, verbul תָּבַל, care în aramaică înseamnă "a asezona, a condimenta" a fost pus în locul verbului טָבַל care semnifică "a se îmbăia, a afunda". Greşeala pare să se fi produs la nivel oral, fiind una care nu poate fi pusă în seama scribilor. De asemenea, Baarda afirma că poate exista şi o eroare de traducere, deoarece verbul טָבַל poate avea şi sensul de "asezonare, condimentare" (pentru mai multe detalii vezi D. Frayer-Griggs, "Everyone Will Be Baptized in Fire": Mark 9.49, Q 3.16, and the "Baptism of the Coming One", în: Journal for the Study of the Historical Jesus 7 (2009): pp. 252-253). În limba greacă s-a ajuns astfel la traducerea prin verbul ἁλισθήσεται, care are sensul de "a săra (ceva)". Ipotezele lui T.J. Baarda au fost preluate şi detaliate de Daniel Frayer-Griggs care a oferit şi alte interpretări plauzibile ale textului pe care le vom analiza în amănunt în continuare. Calitatea purificatoare a sării Daniel Griggs nu a lăsat la o parte nici ipoteza iniţială a traducerii termenului prin "a săra". El afirmă că imaginile nou-testamentare susţin din anumite puncte de vedere această formulare. Ne aducem aminte că Mântuitorul le spunea ucenicilor să aibă sare întru ei, arătând prin aceasta importanţa cunoaşterii duhovniceşti. O altă comparaţie făcută de Hristos era aceea că Apostolii erau sarea pământului (Mt. 5:13). Aşa cum sarea este importantă pentru viaţa trupească a omului, la fel şi oamenii duhovniceşti sunt esenţiali pentru creşterea spirituală a celor slabi din acest punct de vedere. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte în Epistola sa către Coloseni despre vorba plăcută, dreasă cu sare (Col. 4:6). Un creştin duhovnicesc are nevoie de o utilizare benefică a cuvintelor. Înţelepciunea sa trebuie să transpară din felul cum vorbeşte. După cum observăm în câteva pasaje din Noul Testament, sarea are o semnificaţie pozitivă. Nu acelaşi lucru se întâmplă, însă, atunci când ne îndreptăm atenţia asupra textelor vetero-testamentare. Sarea este asociată cu infertilitatea pământului în câteva fragmente (Ps. 107:33-34, Ier. 17:6). De asemenea, pământul Sodomei şi Gomorei este asociat cu sarea aşa cum observăm în textul din Deut. 39:23, iar soţia lui Lot, care priveşte spre distrugerea cetăţilor, este transformată la rândul ei într-un stâlp de sare (Gen. 19:24-26). Din această conotaţie dublă a sării putem extrage o idee esenţială pentru versetul nostru: semnificaţia sa profund eshatologică. Versetul enigmatic din Evanghelia după Marcu face trimitere la Judecata finală. Această sărare a omului asemănată cu cea a jertfelor vetero-testamentare semnifică de fapt judecata iniţială a sufletului, care este asociată totodată cu un foc purificator. Sărarea prin foc devine aici o veritabilă punere a sufletului în faţa faptelor sale petrecute în cursul vieţii. Cu toate acestea, menţionarea focului împreună cu sarea în cadrul aceluiaşi verset devine puţin problematică. Focul este asociat, în opinia lui Daniel Griggs, cu teofaniile care apar în Vechiul Testament. Focul apare întotdeauna atunci când profeţii au o viziune a lui Dumnezeu. Însă Daniel Griggs este convins că această asociere a focului şi a sării nu este eficace şi nu menţine înţelesul original al textului scripturistic. Botezul în foc Sfântul Ioan Botezătorul a afirmat în mai multe rânduri că Hristos va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Unele variante manuscrise păstrează doar prima variantă lăsând deoparte şi amintirea focului, în timp ce altele cuprind doar varianta focului. Împlinirea acestei profeţii este confirmată şi de cuvântul Mântuitorului cuprins în Evanghelia după Luca: "Foc am venit să arunc pe pământ, şi cât aş vrea acum să fie aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini!" (Lc. 12:49-50). Există şi un agrafon (cuvânt atribuit Mântuitorului şi necuprins în Evanghelii) în care Hristos spune: "Oricine este aproape de Mine este aproape de foc". Botezul şi focul se întrepătrund reciproc în cele trei mărturii amintite anterior. Cu toate acestea, Daniel Griggs a remarcat faptul că profeţia Sfântului Ioan Botezătorul cuprinde două exprimări cu privire la Botez. Drepţii ar urma să primească Botezul în Duhul Sfânt, în timp ce păcătoşii ar fi botezaţi doar cu focul iadului. Interpretarea nu este deloc nelalocul ei, dar, aşa cum remarcam anterior, există o serie de manuscrise ale Sfintei Scripturi care păstrează doar unul dintre cele două elemente. Griggs se vede ulterior nevoit să afirme că, de fapt, construcţia frazei respective reluate parţial şi în versetul enigmatic din Evanghelia după Marcu susţine existenţa unui botez unic în foc. Botezul în Duhul Sfânt Opinia noastră este că acest foc despre care vorbesc atât Sfântul Ioan Botezătorul, cât şi Domnul nostru Iisus Hristos este harul Duhului Sfânt. Această energie necreată a lui Dumnezeu o vom putea experia cu toţii odată cu judecata iniţială a sufletelor noastre petrecută imediat după trecerea noastră la cele veşnice, dar unii o vom simţi drept plină de viaţă şi iubire, iar alţii drept un foc arzător. Sfinţii se vor bucura de lumina necreată ca un om cu ochii sănătoşi, în timp ce păcătoşii vor fi afectaţi de ea, aşa cum oamenii cu ochii bolnavi nu pot privi soarele. Această opinie a fost exprimată de Sfântul Vasile cel Mare. Prin urmare, toţi vom trece prin acest Botez, iar în această privinţă opinia exprimată de T.J. Baarda cu privire la traducerea versetului din Marcu drept fiecare om va fi botezat cu foc este cât se poate de corectă, aşa cum sunt şi interpretările oferite de Daniel Griggs. Cu toate acestea, opiniile exprimate aici sunt incomplete deoarece nu precizează clar în ce constă acest foc despre care se vorbeşte în versetul respectiv. Desigur, dogma ortodoxă a energiilor necreate care străbat universul şi fiinţele umane oferind posibilitatea unui dialog personal şi direct între Dumnezeu şi om nu este recunoscută de teologii catolici şi protestanţi. Însă noi trebuie să specificăm că, doar prin considerarea acestui foc drept o energie necreată care se revelează atât celor drepţi, cât şi celor păcătoşi, putem vorbi despre un botez comun la care participă întreaga omenire şi prin care suntem pregătiţi să intrăm fie în Împărăţia cerurilor, fie în iad. Nu toate jertfele vor fi primite, dar toate vor fi sărate înainte de a fi încredinţate altarului. Cu alte cuvinte, fiecare credincios va fi capabil să experieze harul necreat al Duhului Sfânt, dar doar cei drepţi se vor bucura, în timp ce oamenii care au ales păcatul vor suferi. Iubirea se va manifesta în acelaşi fel, dar alegerile personale din timpul vieţii ne vor îndrepta paşii fie într-o direcţie, fie în cealaltă...