Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit luni, 20 mai, în ajunul praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, festivitatea de premiere a câștigătorilor
Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit luni, 20 mai, în ajunul praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, festivitatea de premiere a câștigătorilor
La Catedrala Patriarhală au debutat în această seară, 20 mai, cu slujba Privegherii, evenimentele liturgice și duhovnicești dedicate hramului istoric al lăcașului de rugăciune de pe Colina Bucuriei, închinat Sf
În ajunul hramului istoric al Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei s‑au reunit în Sala
În Duminica a 3‑a după Sfintele Paști, 19 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului mitropolitan „Sfântul Gheorghe”‑Vechi din
Mâine dimineață, 21 mai, în marea sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, de la ora 7:00 vor fi scoase în procesiune și depuse spre cinstire în „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei raclele cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
Comisia Europeană (CE) a anunţat în 16 mai 2024 că a deschis o investigaţie asupra companiei Meta în legătură cu protecţia minorilor pe platformele sale Facebook şi Instagram, transmite DPA. Investigaţia este
Fujikawaguchiko, un mic oraş japonez din apropierea Muntelui Fuji, a decis să ridice un gard cu înălţimea de 2,5 metri şi lungimea de 20 de metri pentru a opri afluxul de turişti străini, care dau dovadă uneori
România își propune să repună în valoare obiective turistice uitate sau mai puţin cunoscute, dar relevante pentru istoria şi cultura naţională şi europeană, și să atragă astfel mai mulți vizitatori,
Peste 33.700 de persoane din toată țara au participat vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, unde 2.270 de companii au oferit în total aproape 39.000 de locuri de muncă. Potrivit Ministerului Muncii, din nu
CFR Călători va da startul programului estival „Trenurile Soarelui” la 14/15 iunie, dată de la care sunt puse la dispoziţia turiștilor 30 de trenuri (15 dus/ 15 întors, inclusiv ramurile aferente), ce vor
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Galeriile de Artă ale Academiei Române prezintă expoziția „Culorile memoriei”, care aduce în atenția publicului creația artistului Constantin Udroiu. Organizată cu sprijinul profesoarei Luisa Valmarin,
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală a realizat expoziția „Portul tradițional de sărbătoare”, cu prilejul Zilelor Muzeului Satului, odată cu împlinirea a 88 de ani de la deschiderea
Astăzi, de la ora 16:00, Muzeul Colecțiilor de Artă organizează o vizită ghidată susținută de Gabriela Vasiliu, cu tema „Mentorat și filiații artistice - periplu în lumea iconarilor identificați în
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul de Istorie a Moldovei - Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu, prezintă expoziția „O istorie a
Muzeul Național al Țăranului Român vernisează joi, 23 mai, de la ora 17:00, la Sala Noua Galerie, expoziția „Veșminte ale trecutului”, care prezintă costume tradiționale din Banatul de câmpie, bijuterii
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) a organizat în seara de 4 mai concertul caritabil „Pași în lumina Învierii” pentru sprijinirea Centrului Social „Pro Vita” al
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat o nouă acțiune în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. În cadrul acesteia, mai multe zeci de persoane din localitatea
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale împreună cu magistrați ai Tribunalului București au desfășurat vineri, 22 aprilie 2022, o acțiune social‑filantropică în cinci localități
La Parohia „Sfântul Atanasie Patelarie” din municipiul Galați s‑a desfășurat miercuri, 27 aprilie 2022, o acțiune de ajutorare a cetățenilor ucraineni. La această parohie au fost colectate
Alături de sprijinul pe care îl oferă celor care fug din calea războiului din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le este aproape, ca de fiecare dată, și familiilor defavorizate, bătrânilor
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a întâlnit în după‑amiaza zilei de
Răspunzând apelului umanitar lansat de Arhiepiscopia Alba Iuliei, numeroase parohii se alătură spre a oferi sprijin refugiaților ucraineni. Valoarea acestui sprijin se ridică până în prezent la su
Marți, 19 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a făcut o vizită în satele Pînzăreni și Obreja Veche din raionul Fălești. Cu această ocazie a dăruit la 50 de familii
Parohia Iosefin din Timișoara, împreună cu Fundația creștină „Preot Ioan Olariu”, şi cu sprijinul mai multor credincioşi, a venit în sprijinul persoanelor cu nevoi stringente şi a
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice de tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 19 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală persoanelor aflate
Parohia Iancu Vechi‑Mătăsari din Capitală desfășoară în această săptămână ample acțiuni social‑caritabile în cadrul cărora familii de vârstnici și persoane singure cu venituri
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 16 aprilie, o nouă acțiune de ajutorare în cadrul campaniei „Implică‑te! Împreună reușim mai mult!”
Episcopia Hușilor, prin Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, a continuat în aceste zile să vină în ajutorul celor afectați de tragedia războiului din Ucraina. Cu binecuvântarea
Peste 100 de persoane din familii defavorizate din Protoieria Sector 5 Capitală au primit luni, 18 aprilie 2022, pachete cu alimente pentru masa de Paști. Acțiunea face parte din proiectul „Primăvara Învi
În cadrul programelor social‑filantropice eparhiale desfăşurate în perioada premergătoare marelui parznic al Învierii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian,
În anticiparea sfintelor sărbători pascale, Protoieria Sector 1 Capitală, prin Biroul de asistenţă socială, a organizat în data de 15 aprilie un atelier de pictură pe ouă din lemn. La acest atelier au
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul social-filantropic, si Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu a desfășurat vineri, 15 aprilie, o nouă activitate de întrajutorare a mai multor familii defavorizate din
Parohia clujeană „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a organizat concertul caritabil de pricesne „Rugă pentru Ucraina”, cu scopul strângerii de fonduri pentru proiectul caritabil
Mii de clerici și credincioși din Episcopia Oradiei au venit în întâmpinarea refugiaților ucraineni. Prin implicarea Asociației eparhiale Filantropia Oradea, în perioada 17 martie - 11
O nouă acțiune social‑filantropică s‑a desfășurat vineri, 15 aprilie 2022, în cadrul programului „Învierea Domnului, bucuria tuturor”, derulat de Protoieria Sector 2 Capitală în pa
În contextul apropierii sărbătorilor pascale, la nivelul Protoieriei Sector 4 Capitală se desfăşoară mai multe proiecte de ajutorare a semenilor aflaţi în situaţii dificile, ne‑a transmis
În cadrul pregătirilor pentru sărbătorile pascale, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se derulează programe sociale şi filantropice prin care se înmulţeşte bucuria duhovnicească a praznicului
Luni, 11 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oferit reprezentanților Spitalului Raional Cahul însemnate cantități de produse medicale, alimente pentru copii mici, 10 sa
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oferit luni, 11 aprilie, Secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgențe Bacău un oximetru cerebral‑somatic Masimo, cu
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul
În zilele acelea, Agripa a zis către Pavel: Îţi este îngăduit să vorbeşti pentru tine. Atunci Pavel, întinzând mâna, se apăra: Mergând la Damasc, cu putere şi cu însărcinare de la arhierei, am văzut, o,
Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanţiu Chlor şi al cinstitei Elena. După moartea tatălui său a luat stăpânirea împărăţiei, cu învoirea întregii oştiri, însă, auzind Maxenţiu ac
Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea I, 28-31, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, pp. 76-77 „(...) Și cum ședea împăratul înălțând stăruitoare rugăciune, i
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și instaurarea administrației românești în Banat, la 3 august 1919, începe o perioadă de reorganizare administrativă a acestei străvechi provincii și de înființare a u
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve