Galaţiul - un reper în biografia lui Cuza

Gabriel Ioan Pelin, 24 Ianuarie 2009

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la actul istoric al Unirii Principatelor Române, asemenea ca în întreaga ţară, şi la Galaţi se desfăşoară astăzi, 24 ianuarie 2009, ample acţiuni culturale şi spirituale.

În prima parte a zilei, de la ora 11:00, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, situată în imediata apropiere a Palatului episcopal, vor avea loc manifestări omagiale în cadrul cărora Episcopul Dunării de Jos, istorici şi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor rosti alocuţiuni despre importanţa acestui moment jubiliar.

De asemenea, la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Casian, Episcopul Dunării de Jos, tot astăzi, începând cu ora 12:30, la biserica Vovidenia din centrul municipiului - unde se află şi mormântul mamei Domnului Principatelor Unite, Sultana Cuza - se va săvârşi, în prezenţa oficialităţilor, a preoţilor, tinerilor şi credincioşilor din municipiul Galaţi, slujba de pomenire a celor care au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, de la 24 ianuarie 1859.

Manifestările dedicate acestui eveniment se vor încheia la Muzeul „Casa Cuza Vodă“ din Galaţi, unde va avea loc evocarea personalităţii făuritorului României Moderne, Domnul Alexandru Ioan Cuza.

Municipiul Galaţi ocupă un loc important în biografia lui Alexandru Ioan Cuza, având în vedere faptul că aici a studiat până în anul 1831, iar în patrimoniul cultural gălăţean se află clădirea în care acesta locuit, în perioada 1844-1859, când a deţinut funcţiile de preşedinte al Judecătoriei şi de pârcălab al judeţului Covurlui.

De asemenea, este demn de amintit faptul că cel dintâi episcop al Dunării de Jos, ilustrul cărturar şi marele patriot Melchisedec Ştefănescu, între anii 1857-1859, pe când era arhimandrit, a stăruit cu timp şi fără timp la unirea Principatelor Române, folosind cu multă înţelepciune atât catedra, cât şi amvonul. El lua ca temelie a unirii românilor cuvin-tele despre unitate ale Mântuitorului din Evanghelia după Ioan 17, 21; el dovedea, prin cuvânt şi faptă, că unirea fraţilor români, de acelaşi neam şi limbă, de aceeaşi credinţă şi trăire creştină, este o datorie evanghelică sfântă, după modelul unităţii treimi-ce şi al sfinţilor din ceruri. Unitatea românilor, spunea el, va duce nu numai la întărirea naţională şi la risipirea vrajbei dintre fraţi, dar, în aceeaşi măsură, şi la întărirea Ortodoxiei româneşti.

Episcopia Dunării de Jos - „simbolul unităţii religioase şi naţionale a românilor“

Înfiinţarea Eparhiei Dunării de Jos a fost, de altfel, determinată de cerinţele istorice ale vremii, în urma Unirii Principatelor Române. Recunoaşterea sa a fost realizată prin Decretul din 17 noiembrie 1864 al Domnului Al. Ioan Cuza. Această eparhie a devenit astfel „simbolul unităţii religioase şi naţionale a românilor“, prin îngemănarea „ca într-o singură za“ a judeţelor basarabene - Ismail, Cahul şi Bolgrad - cu unul moldovean - Covurlui (azi Galaţi) - şi unul muntean - Brăila.

Opinia publică gălăţeană întotdeauna a ştiut să elogieze atât omul, cât şi marile reforme social-politice ale domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a cărui evoluţie ca personalitate istorică este strâns legată de oraşul Galaţi.

În februarie 1827, tatăl domnitorului, spătarul Ioan Cuza, aflându-se la Galaţi, deţinea funcţia de pârcălab de Covurlui. Cu această ocazie, spătarul Cuza cumpără o casă în parohia Vovidenia, în care va locui şi Alexandru Ioan Cuza, chiar şi după numirea sa ca domn, cu ocazia vizitelor pe care le va face la Galaţi. Tânărul Cuza, după ce studiază în Franţa, lucrează în armată, apoi se stabileşte la Galaţi, unde îşi începe cariera de judecător. Prima şedinţă prezidată de el are loc pe data de 24 februarie 1842.

În 1849, în timpul domniei lui Grigore Al. Ghica, după întoarcerea din exilul impus de participarea sa la mişcarea pro-unionistă, Cuza ocupă postul de preşedinte al Judecătoriei Covurlui (acum judeţul Galaţi). La 15 februarie 1851 este numit director al Ministerului de Interne din Moldova. Între ianuarie 1855 şi aprilie 1856 revine în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui. Fiind apreciat de domnitor, este numit pârcălab al ţinutului Covurlui, la 7 iunie 1856. Acum el mută cancelaria Pârcălăbiei din Vadul Ungurului spre centrul oraşului, „spre a se face obştească mulţumire“.

Consulul Franţei la Iaşi, Victor Place, în corespondenţa pe care o purta cu contele Walewski, ministrul de externe, relatează: „Prefectura Galaţilor este cea mai însemnată din Moldova, şi Dl Cuza, care o conduce, trece cu dreptate drept unul din funcţionarii cei mai capabili, cei mai cinstiţi şi mai energici ai ţării“.

Candidat pentru Divanul ad-hoc

După ce şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab, Alexandru Ioan Cuza înaintează o cerere la 26 iunie 1856, către Comitetul „cercetător al titlurilor de drituri electorale la Divanul ad-hoc“, prin care solicita să fie înscris în listele de alegător ale oraşului Galaţi, fiind declarat „liber“ şi „proprietar din oraşul Galaţi cu casele din mahalaua Poştei - vechi“. După alegeri, cei doi deputaţi aleşi la Galaţi - Al. I. Cuza şi Costache Negri - intră în biserica Vovidenia, unde s-au purtat primele discuţii neoficiale despre unire, depunând jurământ că vor fi „credincioşi cererilor“ orăşenilor, cereri ce vor fi susţinute în dezbaterile Divanului ad-hoc. Istoricul de vrednică pomenire Paul Păltânea îi numeşte, pe cei doi, „ctitori ai unirii“.

În comparaţie cu Costache Negri, Cuza are o participare redusă la lucrările Divanului ad-hoc, însă, împreună, fac o propunere, în şedinţa din 7 decembrie 1857, în ceea ce priveşte organizarea oraşelor României, menţinerea statutului de porto-franco pentru Galaţi şi accesul liber la navigaţie pe braţul Chilia. Costache Negri (prieten de seamă al domnitorului, fost pârcălab de Galaţi şi ambasador la Constantinopol) mai face o propunere, susţinută de Cuza, privind împroprietărirea ţăranilor.

Cuza, domn al Principatelor Române şi legăturile sale cu Galaţii

Entuziasmul şi bucuria la alegerea lui Cuza ca domn al Principatelor Române, la 5 şi 24 ianuarie 1859, sunt evocate prin numărul mare de telegrame de felicitare trimise domnitorului de către gălăţeni. Printre cei care îi urau „zile multe, pentru ca mult să lucraţi la fericirea iubitei noastre patrii“, amintim pe G. Mantu, I. Mitachi şi P. Nicolae. J. Sechiari, un cunoscut prieten gălăţean, aflat în acel moment la Trieste, îi scria: „Moldova va fi fericită sub domnia voastră, căci dreptatea şi dezinteresul vostru este cunoscut. Iubiţi întotdeauna Galaţii“. St. Ghiondi, reprezentantul comunităţii greceşti, cu ocazia alegerii ca domnitor, îşi manifestă în mod solemn simpatia.

Odată cu punerea la punct a treburilor la Bucureşti, domnitorul Alexandru Ioan Cuza se reîntoarce la Iaşi. Nu putea însă să nu treacă şi să rămână şi în Galaţi, unde ajunge în data de 24 februarie 1859.

Alexandru Ioan Cuza menţine legătura cu oraşul în care îşi făcuse foarte mulţi prieteni. Din Galaţi îşi procură cărţi pentru biblioteca personală. La data de 22 septembrie 1861, o suită oficială alcătuită din 50 de persoane, avându-l în frunte pe Costache Negri, îl întâmpină la Galaţi pe domnitor, de unde pleacă împreună spre Constantinopol. În primăvara anului 1863, Cuza vizitează iarăşi Galaţiul, de data aceasta fiind însoţit de către soţia sa, doamna Elena Cuza. Rămân aici 2 zile, chiar de sărbătoarea Învierii Domnului, ocazie cu care participă la slujba oficiată în biserica Vovidenia, fiind întâmpinat de o mare mulţime de gălăţeni, care umpleau „medeanul“ din faţa bisericii.

În mai 1865, Alexandru Ioan Cuza vine pentru ultima dată la Galaţi, la înmormântarea mamei sale, Sultana Cuza, înhumată în curtea bisericii Vovidenia. În mai 1873, rămăşiţele trupeşti ale Sultanei Cuza au fost strămutate la moşia de la Ruginoasa.

Din declaraţia lui M. Kogălniceanu, aflăm că domnitorul Cuza intenţiona să facă o „nouă capitală între Galaţi şi Brăila, la gura Siretului, de amândouă părţile“, idee susţinută şi de Costache Negruzzi, în 1861: „O unire adevărată şi nefăţarnică va fi numai atunci când vom avea Galaţii de capitala ţării“.

Casa memorială şi statuia lui Cuza din Galaţi

La 24 ianuarie 1939 se deschide muzeul „Casa memorială Cuza“ (în incinta proprietăţii familei Cuza, aflată pe strada ce poartă numele domnitorului). În perioada 1950-1956, în clădire sunt reunite colecţiile Muzeului de Artă şi ale Muzeului de Ştiinţele Naturii. Din anul 1995 este cunoscut drept Muzeul „Casa Cuza Vodă“, iar din 20 mai 2004, într-o aripă a casei, are loc vernisajul expoziţiei permanente de numismatică, medalistică, filatelie. Primele trei săli de la parter prezintă specificul saloanelor mondene gălăţene, cu mobilier din cele mai reprezentative stiluri ale epocii (exemplu: biblioteca dăruită de Carol I lui Mihail Kogălniceanu). Exponatele sălii de la etaj sunt relevante pentru activitatea şi personalitatea Domnitorului Cuza, a familiei sale şi a colaboratorilor (piese de artă decorativă, veşminte şi accesorii etc).

Tot în Galaţi, în anul 1959, pe soclul monumentului Unirii, realizat de către sculptorul Romanelli, este aşezat bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unde, în fiecare an, la data de 24 ianuarie, au loc manifestări culturale şi religioase.

Notă:

Acest articol a fost realizat cu sprijinul domnului Director al Muzeului de Istorie Galaţi, prof. Cristian Căldăraru)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!