„... Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe...” (Luca 17, 12). Departe de ei au rămas şi Ucenicii, şi cei ce treceau pe cale. Doar El S-a apropiat. I-a chemat la Sine fără
Ghidul pentru profesorii care predau religia la clasa a IV-a
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a fost publicată lucrarea Ghid pentru profesorii care predau disciplina școlară religie la clasa a IV-a. Propuneri de activități.Publicarea acestei lucrări constituie una dintre măsurile prioritare cuprinse în Planul strategic pentru creșterea calității educației religioase, elaborat și implementat de Patriarhia Română încă din anul 2015. Ghidul vine în întâmpinarea profesorilor de religie cu o serie de propuneri și exemple de activități adaptate noului model de proiectare curriculară propus de programa școlară la disciplina religie pentru clasa a IV-a, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 5.001/2.12.2014 și aplicată în sistemul de învățământ românesc începând cu anul școlar 2016-2017.
Colectivul de autorieste format dintr-o echipă de cadre didactice cu experiență în predarea religiei: dr. Ioan Popa-Bota, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie - Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (coordonatori); lect. univ. dr. Paula Bud, dr. Alexandra Budu, Mihaela Cosmuța, dr. Teodora-Ilinca Mureșanu, lect. univ. dr. Stelian Pașca-Tușa, dr. Adriana Rotar; referent - conf. univ. dr. Antoaneta-Firuța Tacea - Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București.
La fel ca în cazul ghidurilor pentru profesorii care predau disciplina școlară religie la clasele a II-a și a III-a,publicate la aceeași editură, în anul școlar 2015-2016, autorii lucrării nou-apărute se numără printre câștigătorii Concursului Naţional de Materiale Didactice Educaţia religioasă - tradiţie şi actualitate, organizat de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale în perioada 2 februarie - 7 iunie 2015.
Ghidul cuprinde 251 de pagini și are o adresabilitate largă, conținând propuneri de activități de învățare și de evaluare, variate ca stil, care pot fi realizate de profesorii de religie la clasă (câte trei pentru fiecare conținut al învățării prevăzut în programa școlară - prima activitate este mai simplă, utilă profesorilor debutanți și elevilor cu dificultăți de învățare; a doua activitate are un nivel mediu de complexitate, iar a treia activitate are un nivel mai ridicat de complexitate, fiind adresată profesorilor cu experiență).
Noul ghid este conceput ca un posibil suport alternativ la manualele și auxiliarele didactice utilizate în procesul de învățământ, activitățile propuse conținând și anumite sugestii metodologice utile. Totodată, lucrarea apare în contextul în care actuala generație de elevi nu este pe deplin mulțumită cu metodele de predare și de evaluare care se limitează doar la asimilarea de informații și reproducerea mecanică a acestora. Colectivul de autori ai lucrării a înțeles acest lucru, încercând să ofere atât profesorilor de religie, cât și elevilor, un suport pentru încurajarea exprimării libere, pentru dezvoltarea creativității, a gândirii analitice și a celei critice.
„Prezentul ghid a fost gândit ca un instrument de lucru în sprijinul profesorilor care predau disciplina religie la clasa a IV-a. Am urmărit să răspundem realității potrivit căreia programa școlară de religie pentru acest nivel a fost schimbată, începând cu anul școlar 2016-2017, prin aceea că s-a făcut trecerea de la programa centrată pe obiective la cea centrată pe formarea de competențe. În cadrul activității de coordonare am încercat, alături de colegi, să imprimăm un anumit grad de dinamism, o aducere în actualitate a modului de predare a religiei, cu o serioasă fundamentare biblică, patristică și liturgică. În același timp, fiecare autor a fost îndemnat să scrie liber, în stilul său specific, astfel încât profesorii de religie să poată alege activitățile care li se potrivesc, ca stil de predare. Faptul că fiecare conținut (lecție) din programă are trei variante diferite de abordare aduce un grad de diversitate în predare, activitățile putând fi realizate și prin coroborarea modulară, secvențială a elementelor din cele trei abordări, în funcție de alegerea profesorului. Ghidul a fost astfel conceput, încât să ofere elevilor ocazia de a-și dezvolta inteligența emoțională, capacitatea de proiecție în viitor a unor posibile situații, de a experia sentimentul empatic, de a face analogii de tip inter- și transdisciplinar”, a declarat dr. Ioan Popa-Bota, unul dintre coordonatorii ghidului.
Totodată, lect. univ. dr. Stelian Pașca-Tușa ne-a spus că prin intermediul acestui ghidprofesorii de religie vor fi ajutaţi să transmită mesajul scripturistic într-un mod mai creativ, având în vedere contextul delicat al zilelor noastre: îAplicațiile și exercițiile din ghid au menirea de a oferi paradigme de raportare creativă la fondul doctrinar al credinței noastre. Este indicat ca profesorii de religie să ajungă la concluzia că este timpul ca ei înșiși să creeze materiale didactice pe care să le aplice la contextul particular al claselor în care își desfășoară misiunea de propovăduire. Altfel spus, prin acest ghid îi invităm pe profesori să-și înmulțească talanții, iar acest demers presupune creativitate.”
Astfel, putem afirma că noua apariție editorială este bine-venită, fiind necesară și utilă în sprijinirea reală a profesorilor de religie pentru a fi mereu pregătiți să răspundă, cu mult tact pedagogic și inventivitate, nevoilor și provocărilor elevilor de astăzi, în vederea realizării unei educații religioase de calitate în școala românească.
Ghidul pentru profesorii care predau disciplina școlară religie la clasa a IV-a este disponibil în format electronic pe site-ul www.patriarhia.ro, la secțiunea: Administrația Patriarhală/Sectorul teologic-educațional/Religia în școală.