Hazardul e un sport?

Alexandru Pripon, 12 Aprilie 2010

A devenit o obişnuinţă pentru un vizitator al site-urilor dedicate ştirilor sportive să vadă reclame la poker şi îndemnuri de a juca, pariind online. Unii au jucat. Alţii mai aşteaptă un imbold. Iar faptul că la televiziunile de sport (poate în lipsă de alte evenimente?) sunt prezentate competiţii internaţionale de... jucat cărţi nu face decât să amâne inevitabilul. Nu aveţi unde să vă aşezaţi la o masă verde, nu aveţi unde să pariaţi sume impresionante? Internetul este plin de site-uri cu design de cazinou, numai bune pentru pierdut banii, fie ei reali sau virtuali. Se doreşte, probabil, ca mulţimi nestăvilite de internauţi să îşi aşeze, cuminţi, jetoanele în ordine, pândind, răbdătoare, o chintă.

Încă de acum mulţi ani, americanii (cei pe care îi imităm cu îndârjire) au lansat dezbateri aprinse, găzduite de paginile web ale unor nume cunoscute în mass-media, ca ESPN şi USA Today. S-a căutat răspunsul la o întrebare: este sau nu pokerul un sport? Răspunsurile au fost multe şi argumentate, fără a lămuri, o dată pentru totdeauna, această dilemă. Am citit adevărate apologii ale pokerului, în care se arată că diferenţa dintre un atlet şi un jucător de cărţi este aproape neglijabilă. Sunt scoase în evidenţă aspecte ca tenacitatea, răbdarea, acuitatea minţii şi controlul fizic, studierea adversarului, curajul, priceperea... Toate acestea se afirmă că l-ar caracteriza pe ocupantul unui loc la masa îmbrăcată în stofă verde. Şi bănuim că este nevoie de un real talent, cizelat de multe antrenamente extenuante, pentru a paria şi a convinge cartea potrivită să iasă din pachet.

Am putea continua pe un ton ironic, subliniind ridicolul aburcării cartoforului pe un podium demn de un atlet, dar situaţia este extrem de neplăcută. Orice persoană poate fi ispitită de un câştig facil, mai ales dacă înveşmântăm o patimă în echipament sportiv, purtând culorile virtuţii şi curajului. Nimeni, însă, nu pare a sesiza publicitatea înşelătoare şi atragerea individului în plasa jocurilor de noroc. Analogia (forţată până la identificare) cu sportul nu este deloc întâmplătoare: în definitiv, dacă pariurile sportive sunt legale şi ultramediatizate, de ce nu ar fi la fel şi mizele la poker?

Un alt motiv pentru care hazardul ridicat la rang de sport este promovat mai ales pe internet îl constituie şi faptul că internauţii, de cele mai multe ori, nu sunt persoane prea active din punct de vedere fizic. Mulţi dintre ei şi-ar dori să practice un sport, dar nu se îndură să părăsească monitorul şi tastatura computerului. Ce poate fi mai simplu decât să devii un sportiv de succes, poate chiar profesionist, câştigând şi pierzând bani la cărţi din scaunul confortabil de acasă? Poate doar să stai la fereastră, aruncând şi prinzând bancnote, în funcţie de cum bate vântul. Hazardul regăsit în jocurile de noroc nu este cu mult diferit de această acţiune. Iar în ce priveşte calităţile unui jucător de cărţi, să fim obiectivi: de mai mult curaj şi pricepere dădeau dovadă persoanele înşelate pe faţă la barbut şi la alba-neagra, atunci când respectivele activităţi aveau loc la orice colţ de stradă, pierzând sume importante în speranţa unei îmbogăţiri rapide. Dacă acceptăm ridicarea pokerului la rang de sport, urmărind cu atenţie turneele de la televizor şi "antrenându-ne" pentru o eventuală participare a noastră, vom ajunge, nu peste mult timp, să vorbim şi despre campionate mondiale la barbut sau despre supercupe la alba-neagra. Ridicolul ni se pare evident.

Spuneau, cândva, latinii, citându-l pe Juvenal, că nu există nimic mai dezirabil în viaţă decât o minte sănătoasă într-un corp sănătos (mens sana in corpore sano). În mare măsură, şi noi, creştinii ortodocşi, suntem convinşi de acest lucru, deoarece cultivarea unei minţi sănătoase presupune asimilarea unor precepte privitoare la credinţă, morală şi nu numai, în timp ce menţinerea unui trup sănătos se află în strânsă legătură, ca un rezultat al punerii în practică a respectivelor precepte. Şi, chiar dacă ideile laice afirmă că învăţătura adăugată sportului ar acoperi cerinţele necesare împlinirii dictonului, ne întrebăm în ce fel ajută practicarea jocurilor de cărţi mintea sau sufletul.

Internetul, cu bune şi cu rele, ne deschide ochii asupra unei lumi pe care înainte doar am visat-o. O lume desprinsă din filmele hollywoodiene, în care Occidentul pare că se revarsă în viaţa noastră. Şi prin Occident, de peste 20 de ani, ne încăpăţânăm să înţelegem civilizaţie şi bunăstare. Poate acesta este motivul adoptării mai tuturor viciilor "din afară", ca fenomene fireşti în drumul spre un strălucitor El Dorado. Dacă ni se atrage atenţia asupra greşelilor pe care suntem pe cale să le facem, considerăm că este un gest retrograd, dacă se încearcă împiedicarea bulucirii noastre spre un zid de care s-au strivit mulţi, considerăm că este un atentat la libertatea noastră, o samavolnicie. Nimic nu pare a fi rău sau ruşinos, atâta timp cât este un lucru promovat de Omul Occidental. Acelaşi personaj colectiv care încearcă să ne prezinte cartoforul ca pe un atlet şi activitatea sa ca pe un act sportiv, demn de cei mai invidiaţi campioni. Ar trebui să înţelegem, însă, că reclama este diferită, adesea, de realitate, că nimeni nu îşi îmbunătăţeşte constituţia fizică sau mentală atunci când lâncezeşte ore întregi pe internet, aruncând banii, şi că viaţa este prea scurtă pentru a fi trăită în spaţiul web, la fel ca şi în cazinouri, aşteptând cartea potrivită să iasă din pachet.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!