Henri Berthelot, generalul francez cu inimă de român

Implicarea misiunii conduse de generalul Henri Mathias Berthelot în refacerea armatei române, în Primul Război Mondial, a avut rezultate remarcabile, mai ales în prima parte a anului 1917, când au fost construite marile unităţi, au fost organizate şcolile de instrucţie, iar trupele şi-au recăpătat încrederea în forţele proprii.

După campania din septembrie 1916, România a pierdut, în faţa armatei Puterilor Centrale, două treimi din teritoriu şi a fost nevoită să-şi trimită armata şi instituţiile statului în refugiu, în Moldova. În condiţiile acestui eşec, trupele româneşti, aflate într-o stare morală şi materială cu totul precară, au primit un ajutor providenţial prin intermediul Misiunii Militare Franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Ajutorul fusese promis de statele aliate şi, la acel moment, era o necesitate pentru redresarea situaţiei armatei române, căreia îi lipseau comunicarea în linia structurilor de coordonare şi dotarea cu armament.

Generalul Berthelot a sosit în Moldova, alături de membrii misiunii, la 15 octombrie 1916. A rămas celebră în istorie remarca sa cu privire la starea în care se aflau, la momentul sosirii, trupele româneşti: „N-am întâlnit nicăieri în lume o asemenea splendidă dezor­ganizare”.

Misiunea Militară Franceză avea în jur de 1.500 de membri şi era compusă din ofiţeri reprezentând toate armele, dar şi farmacişti, medici militari, infirmiere, piloţi, gradaţi şi soldaţi. Scopul sosirii militarilor francezi era acela de a împărtăşi din experienţa lor pe frontul de vest şi de a pune umărul la reorganizarea şi instruirea corpurilor de armată retrase în Moldova.

Sub conducerea atentă a lui Berthelot, în scurtă vreme - iarna anului 1916-1917 - divizii întregi ale armatei române au fost readuse la „ordinea de luptă”. Graţie acestui efort şi primirii unei cantităţi însemnate de armament trimisă de Franţa, prin Rusia, armata română a putut relua ofensiva, în vara anului 1917.

Iaşi, cartierul Misiunii Militare Franceze

Potrivit istoricului Cătălin Turliuc, de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi, Misiunea Franceză a fost „un ajutor binevenit”, în condiţiile grele ale sfârşitului de an 1916. „S-a remarcat, în primul rând, prezenţa lui Henri Mathias Berthelot, o figură celebră, devenit, la sfârşitul războiului, cetăţean român, împroprietărit în Haţeg. Un personaj care a intrat în memoria colectivă, mai ales a soldaţilor, în majoritate analfabeţi, sub porecla «Burtălău»”, apreciază istoricul.

Generalul Berthelot şi o parte din colaboratorii săi s-au stabilit la Iaşi, „capitala rezistenţei până la capăt”, coordonând de aici activitatea membrilor misiunii şi colaborând cu reprezentanţii celorlalte puteri aliate. În capitala Moldovei, Berthelot a fost găzduit în casa profesorului George Bogdan, de pe Strada 40 de sfinţi (denumire căpătată după numele Bisericii „Sfinţii 40 de Mucenici”, aflată în apropiere). Astăzi, strada de pe dealul Copoului poartă numele generalului francez, iar casa, deşi aflată într-o stare avansată de degradare, este încă în picioare.

De aici pleca Berthelot, în „galopul” maşinii sale, spre imobilele în care erau stabilite principalele instituţii ale statului. Această ima­gine a Iaşiului acelei perioade a fost magistral descrisă de publicistul Ion Mitican: „Fiindcă gângania pe roţi, fâlfâind într-o aripă tricolorul francez, zvâcnea mereu pe uliţe şi pe la răspântii, poposind ba la sediul Legaţiei Franţei, aciuată în locul Conservatorului din strada Banu, ba la Palatul Regal din strada Lăpuşneanu ori la Marele Cartier românesc din Universitate sau la cel rusesc din Şcoala Normală de Fete «Mihail Sturdza», nu era târgoveţ care să n-o cunoască ca pe un cal breaz”.

Portretul unui general

Henri Mathias Berthelot a fost militar de carieră. S-a născut în 1861, la Feurs, în Franţa, şi a absolvit celebra Academie Militară de la Saint-Cyr. A fost ales pentru misiunea în România tocmai pentru că era considerat, la momentul acela, unul dintre cei mai valoroşi militari francezi, cu merite deosebite în bătălia de la Verdun, de pe frontul de vest. La plecare, spune cercetătorul Daniel Cain, în prefaţa Jurnalului de război al lui Marcel Fontaine (ofiţer în Misiunea Militară Franceză), „i se recomandă ca înainte de toate să câştige încrederea şi inimile românilor”. Va face asta cu asupră de măsură şi, mai mult decât atât - istoria ne-a arătat-o -, inima îi va fi câştigată definitiv de poporul român, devenind un prieten devotat al României.

Marcel Fontaine îl descrie, în cartea sa Jurnal de război. Misiune în România, în tuşe precise pe omul Henri Berthelot, confirmând, într-un fel, porecla ce, din simpatie, ostaşii români, de care era foarte apropiat, i-o dăduseră: „Este un bărbat înalt, foarte corpolent, chiar burtos, ca un elefant. Are un cap mare, cu trăsături dure, fruntea înaltă şi capul pleşuv. Un barbişon foarte mic, roşcat”.

„Nepreţuitul general Berthelot”, aşa cum îl numea Regina Maria, în volumul său de memorii Povestea vieţii mele, este catalogat de cei care l-au cunoscut, în epocă, drept un om volubil, cu o bună cultură militară, diplomat desă­vârşit şi un optimist.

Încă de la începutul misiunii în România, Berthelot a încercat să şteargă impresia, deja formată în societate, că francezii trebuie priviţi ca nişte salvatori. Dimpotrivă, considera că românii trebuie să se ridice prin forţe proprii şi că cel mai important lucru era să se lucreze la moralul trupelor. În acest sens, i-a scris prim-ministrului Ionel Brătianu: „Toate armatele care au intrat în război au fost profund surprinse de intensitatea extraordinară a luptelor, şi această surpriză o încearcă şi armata română la rându-i. Dar toate armatele au reacţionat şi, la fel ca ele, armata română îşi va reveni. Trebuie, deci, să-şi recapete moralul, începând cu cel al comandanţilor, a căror voinţă de a învinge nu trebuie afectată de primele eşecuri. Am trecut şi noi prin aceleaşi temeri la începutul războiului”.

Diplomaţia alături de viziunea sa de militar experimentat au fost calităţile care l-au ajutat să depăşească lipsa de încredere a unor generali români. Iar din acest punct de vedere, istoriografia consemnează ostilitatea făţişă pe care generalul Alexandru Averescu, mareşalul de mai târziu, a manifestat-o faţă de Misiunea Franceză şi faţă de Berthelot în mod special. „Adversitatea aceasta este firească. Nici un general nu va recunoaşte altui general merite mai mari sau mai mici, pentru că întotdeauna există o competiţie pentru notorietate, pentru putere. Iar Averescu, să nu uităm, a sfârşit în politică”, explică istoricul Cătălin Turliuc.

Însă generalul francez a avut şi prieteni la vârful armatei române. De notorietate este camaraderia sinceră dintre generalul Constantin Prezan şi Berthelot, menţinută strâns şi după ce Misiunea Franceză a părăsit România. Prezan l-a vizitat la Paris pe Berthelot, când acesta era grav bolnav, cu numai o lună înainte de a se stinge din viaţă. De asemenea, generalul Eremia Grigorescu i-a fost bun camarad.

Şi tot diplomaţia l-a condus către o atitudine fermă, de respingere a propunerii, care a existat la un moment dat, de retragere a familiei regale şi a instituţiilor României pe teritoriul rusesc.

Misiunea Franceză a fost nevoită să părăsească teritoriul românesc, după trădarea ruşilor, în condiţiile Revoluţiei bolşevice, fapt ce a dus la capitularea României şi la semnarea tratatului preliminar de pace de la Buftea, cu Puterile Centrale. Acest tratat a fost ratificat de Parlamentul României, dar nu a fost niciodată promulgat de Regele Ferdinand. Astfel încât, în octombrie 1918, când România,sprijinită de armata franceză, condusă tot de generalul Berthelot, a ridicat din nou armele împotriva Puterilor Centrale, dispoziţiile acestui tratat nefast pentru România au putut fi anulate.

Pe 8 martie 1918, notează Regina Maria în Povestea vieţii mele, „în casa regelui (n.r.: Muzeul Unirii de azi, de pe strada Lăpuşneanu, din Iaşi) s-a dat un mare dejun militar, la care au fost poftiţi toţi ofiţerii francezi de seamă. Berthelot a ţinut o cuvântare înduioşătoare şi plânserăm toţi în hohote, pe când el de-abia putea vorbi din pricina lacrimilor ce-i curgeau pe obraji”.

Două zile mai târziu, cei care puseseră pe picioare armata română au plecat din gara Iaşi, de unde au fost conduşi într-un val de entuziasm popular. În frunte le-a stat, ca şi la sosire, generalul Berthelot. Francezul cu inimă de român.