Reportaj
Horia Bernea şi unicitatea ctitoriei sale

Horia Bernea şi unicitatea ctitoriei sale

Raluca Brodner, 01 Martie 2010

După 20 de ani de funcţionare neîntreruptă, Muzeul Ţăranului Român (MŢR) îşi va închide porţile pentru reparaţii. Cât de curând, aici va fi amenajat un şantier şi vor începe în forţă lucrările de consolidare, finanţate de Banca Europeană de Dezvoltare şi Guvernul României. Iniţiativa nu a trecut neobservată şi a generat o serie de polemici cu privire la viitorul identităţii acestui muzeu, marcată de amprenta creatorului său, Horia Bernea. Despre personalitatea acestui mare artist, om şi creştin, despre opera sa şi felul în care va trebui să arate MŢR după şantier au avut amabilitatea să vorbească oameni de seamă ai culturii noastre, prietenii lui Horia Bernea.

„Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii“

Notorietatea lui Horia Bernea, un mare artist, om şi creştin, este recunoscută. Este una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii noastre dintotdeauna. Va rămâne ca un stindard, exemplu de iubire de neam, de credinţă şi de cultură.

Notorietatea muzeului ctitorit de el este dată de unicul premiu luat vreodată de un muzeu din România, un premiu de mare prestigiu, care ne onorează ţara. Cine este ţăranul român? Este cel ce a fost creştinat de un apostol, de Sfântul Andrei, apostolul lui Hristos. Ce armă a primit el ca apărare, ca să reziste 2000 de ani în faţa tuturor „prietenilor“ şi duşmanilor? A primit crucea, care este arma ce ne-a dat-o Iisus Hristos neamului nostru, al românilor. Cine are suflul de mare creştin şi artist ştie şi simte asta. Crucea este arma noastră. Biserica este citadela noastră care ne apără. Satul nu există în afara bisericii. Puterea ţăranului este respiraţia lui în ritmul pe care îl imprimă viaţa liturgică. Ctitorul Horia Bernea este unic şi nimeni să nu se atingă de ceea ce el ne-a lăsat, prin acest îndemn al lui - iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii.

Sfântul Antim Ivireanu a lăsat un îndreptar a ceea ce trebuie să împlinească cei ce vor urma la Mănăstirea Antim. Şi în final spune că dacă nu vor fi împlinite cele puse de el în rânduială, blestemul se va îndrepta asupra celor ce vor îndrăzni să schimbe asta. Să nu facem asta, să nu îndrăznim să schimbăm ceea ce un mare ctitor ne-a lăsat. (Silvia Radu, sculptor şi pictor)

„Un muzeu ca un cântec, ca o respiraţie…“

Am simţit nevoia să mă pronunţ, pentru că era un om excepţional, care a făcut nişte lucruri remarcabile la care merită să medităm, pentru că, se pare, sunt unicat, de aceea a fost şi premiat - în 1996, MŢR primeşte Premiul EMYA pentru cel mai bun muzeu european al anului. Proiectul nu a fost finalizat căci, la puţină vreme, Horia Bernea a plecat spre Cerul cu dealurile, curţile, grădinile, coloanele, prapurile şi interioarele de biserici pe care le-a tot pictat întreaga viaţă. Asistăm de atunci, periodic, la fecunde dezbateri cu privire la moştenirea lasată de Bernea la MŢR. Ajuns acolo imediat după â89, Horia Bernea s-a dovedit omul providenţial. Pavilioanele „Crucea“ şi „Timpul“ vor rămâne neîndoielnic în trezoreria muzeisticii româneşti. Dezbaterile, unele furtunoase, sunt purtate de discipolii şi prietenii săi versus diferiţi muzeografi care consideră că nu trebuie fetişizată moştenirea Bernea. Lupta se duce între rigorişti şi adepţii schimbărilor de toate nuanţele. Există extreme şi de o parte, şi de alta. Mai nou, clădirea MŢR va intra în necesare reparaţii de structură - ultim prilej de polemici cu privire la viitorul moştenirii lăsate de creatorul său. Horia Bernea era adeptul unei atitudini neostentative. „Un muzeu care mărturiseşte prin obiecte-martiri, un muzeu ca un cântec, ca o respiraţie, un muzeu în care «arătarea» se face firesc...“, îşi nota cândva Horia Bernea…

Ce frumos ar fi să coagulăm aceste discuţii chiar într-o şcoală de etnomuzeologie „Horia Bernea“ şi să realizăm că nu Horia Bernea este genius loci al MŢR, ci Ţăranul însuşi - cu toate ale sale, inclusiv cu Hristos cel înainte de toţi vecii. O astfel de şcoală, care să studieze modul lui de gândire asupra muzeografiei, ar fi cu adevărat ziditoare. (Marius Vasileanu, profesor de istoria religiilor la Universitatea Bucureşti)

„Horia a făcut ascultare prin lucrul său“

Tot ce a făcut Horia Bernea la Muzeul Ţăranului Român nu a făcut că aşa i-a venit lui să facă. El făcea ascultare prin lucrul său.

Ce se va întâmpla mai departe… nu ştiu care sunt planurile, dar ştiu că la un moment dat erau nişte discuţii, că de ce aşa multe cruci... Horia nu a făcut decât să pună în lumină o realitate care există - viaţa ţăranului român - , o normalitate a ceea ce era cândva. După ce clădirea va fi reconsolidată, trebuie să se păstreze ceea ce a început Horia Bernea.

Am fost un apropiat de-al lui Horia Bernea, iubesc lucrurile acestea ale ţăranului, sunt o sursă de învăţare şi de continuitate. El a început această lucrare şi e dreptul nostru să respectăm ceea ce a făcut. Nu ştiu care ar fi căile prin care ar trebui să se urmărească ce se va întâmpla în continuare, dar ar trebui să se urmărească. Mă gândesc că sunt oameni din generaţia lui Bernea - mulţi dintre ei vor ieşi la pensie -, dar şi cei din generaţiile mai tinere trebuie să ia aminte la ce s-a început şi să urmărească, să continue acest drum. Este ca o fântână de care trebuie să ai grijă, să o cureţi, pentru a putea să scoţi apa cea bună. Aşa trebuie să se întâmple şi în cazul de faţă, să rămânem la izvorul acesta, să nu ne îndepărtăm de el. Nu trebuie inventat nimic, lucrurile sunt acolo aşa cum trebuie şi generaţiile care vor urma să ducă această experienţă mai departe. (Horea Paştina, pictor şi desenator)

„Muzeul trebuie să rămână ca un reper“

Pentru mine, ca pictor, pot regăsi nişte lucruri pe care altfel ar fi trebuit să le caut cu lumânarea prin ţară, undeva prin vârful munţilor, departe.

Ţăranul nu face artă plastică, nu face sculpturi, nu are tablouri, are icoane, în fine, casa lui şi fiecare obiect al lui care are folos, îi trebuie, este ca un obiect de artă, o lecţie pentru noi. Noi facem opere de artă şi ne întrebăm cui folosesc. Ne plac podoabele. Ţăranii nu prea foloseau podoabe. Acum au început să folosească.

Cei responsabili trebuie să-şi organizeze munca foarte bine în perioada asta, când sălile nu vor fi deschise. Totul trebuie înregistrat foarte atent şi cuprins într-un catalog general al muzeului. Ar trebui să rămână două lucruri clare - ţăranul in memoriam şi cel actual, care este temporar, azi va fi într-un fel, mâine în alt fel.

Muzeul trebuie să rămână ca un reper, să se păstreze credinţa şi să fie pusă în evidenţă distanţa dintre trecut şi prezent. Acei ţărani care vin deseori la muzeu e bine să înţeleagă unde au ajuns şi ce au fost. (Ion Grigorescu, pictor, desenator şi eseist)

Amprenta lui Bernea trebuie păstrată. Cât despre această revizuire, din perioada cât muzeul va fi în şantier, nu trebuie făcută de oricine, ci de specialişti. În general, în lume, muzee ca acesta nu prea sunt; un muzeu care să fie dedicat doar ţăranului respectivei ţări. Probabil că se gândesc la o schimbare, poate chiar să schimbe totul, iar dacă discuţiile ar ajunge într-un asemenea punct, aş avea ce să spun. Stau oricând la dispoziţie, dacă va fi o dezbatere în sensul în care trebuie gândit acest muzeu. (Paul Gherasim, pictor)

„Temerile sunt legate de pierderea identităţii acestui muzeu“

Ceea ce se întâmplă la Muzeul Ţăranului Român este o problemă serioasă care priveşte societatea civilă, dar şi Biserica, pentru că este vorba de o instituţie foarte bine definită. Muzeul ne duce la ţăranul român, iar ţăranul, la vatra acestuia, care este sfânta biserică - în jurul căreia se constituie orice aşezare - şi crucea.

Nu putem vorbi despre spi-ritualitatea acestui muzeu şi să ignorăm crucea şi biserica.

Horia Bernea a fost o personalitate foarte puternică, el este cel căruia îi revine meritul de a pune în această lumină identitatea ţăranului român.

Temerile, care există şi nu sunt fără temei, sunt legate de pierderea identităţii acestei instituţii, tocmai pentru că s-ar dori un muzeu al ţăranului român fără elemente creştine. Dacă nu dorim să fie acolo sfânta cruce, icoana, atunci putem să-i spunem oricum altcumva, dar numai muzeul ţăranului nu.

Acesta este pentru mine un semn de îngrijorare - vrem să menţinem instituţia aceasta aşa cum a fost creată, sau vrem să îi dăm o altă identitate, şi atunci lucrurile se limpezesc? Dar până atunci, trebuie să se ţină cont de anumite valori.

Astfel de situaţii de criză se ivesc întotdeauna după plecarea unei personalităţi foarte accentuate, cum a fost Horia Bernea. Cei care îi urmează nu mai au capacitatea să dezvolte proiectul, să-l ducă mai departe. Sigur că nu poţi arăta 20 de ani, un secol, acelaşi lucru, dar Horia Bernea a lăsat un program care îndeamnă spre o expunere dinamică a muzeului. Responsabilitatea ar trebui să aparţină Ministerului Culturii şi altor instituţii în măsură să selecteze personalul potrivit care să ducă muzeul mai departe. (Pr. prof. Dumitru Pintea, parohul bisericii Mavrogheni, în enoria căreia MŢR se regăseşte încă de la înfiinţarea sa)

„Memoria lui Horia Bernea nu poate fi întinată“

Muzeul Ţăranului Român trebuie să rămână în datele acestea. Orice modificare, orice reformare a lui ar fi un sacrilegiu. Spiritul lui Horia Bernea şi spiritul unei tradiţii care ar trebui să fie respectată, indiferent de ce transformări vor mai avea loc în ţara asta, trebuie păstrate. Memoria lui Horia Bernea nu poate fi întinată, chiar dacă există progres, există o dialectică a schimbării. Acolo sunt nişte lucruri care trebuie să rămână identice şi să nu fie alterate. (Dan Stanca, scriitor şi jurnalist)

„Cine frânge un început atât de sănătos trebuie să fie conştient că va da socoteală“

Muzeul Ţăranului Român este o încercare a celui mai potrivit om să o facă, Horia Bernea, de recuperare a identităţii spiritualităţii româneşti, care, în mare parte, este rurală.

L-am cunoscut personal, chiar foarte bine, pe Horia Bernea. Avea o capacitate extraordinară de cuprindere, era foarte eclezial, putea să adune realităţile împreună, descifrând resorturile acestei realităţi. De aceea, domnul Bernea, când a aşezat acolo reperele fundamentale ale culturii şi spiritualităţii româneşti - Biserica şi Crucea -, a aşezat în mijloc realităţile care dau coerenţă şi unitate acestora.

Îmi amintesc de una din zilele deschiderii muzeului, la care am participat. M-am minunat de chipul pe care domnul Bernea a reuşit să-l dea acestei spiritualităţi - foarte viu, foarte dinamic, liber. Lucrurile de acolo erau în funcţionalitatea lor. Erai pus faţă în faţă cu chemarea şi provocarea bisericii, cu crucea, cu icoana ţăranului, umilă, smerită. Era o imagine atât de fidelă a spiritualităţii noastre creştineşti şi ortodoxe! Crucea nu era prezentă doar ca semn ornament, de înfrumuseţare, ci ca semn de aducere-aminte.

Domnul Bernea era un iconar fără să facă icoane, dar picturile sale sunt perspective iconice ale realităţii.

Ceea ce se întâmplă acum… eu nu sunt adeptul conspiraţiilor, mă tem mai mult de nişte inerţii pe care le meşteşugeşte cel viclean, prin excelenţă, folosindu-se şi de neatenţia oamenilor şi de unele mici meschinării sau răutăţi. Cei care sunt mai aproape de acest proiect să insiste, să fie foarte răbdători, pe de o parte, şi tenace, pe de altă parte, pentru a recupera, după lucrările de restaurare, chipul acesta pe care l-a lăsat domnul Bernea.

N-aş insista pe inerţia distructivă, care este în firea omului, ci aş insista pe nevoia de a investi în energia constructivă - să ţinem piept acestor forţe, care oricum funcţionează în noi, în jurul nostru, în societatea noastră.

În cazul acesta, prietenii domnului Bernea, sau cei care au simţit şi simt la fel ca dânsul, să se adune într-un efort unitar şi puternic de a recupera acest chip al spiritualităţii ţărăneşti şi de a-l reface, de ce nu, cu un plus după consolidarea clădirii.

Cei care întrerup această tradiţie aşezată şi foarte sănătoasă se fac vinovaţi în faţa lui Dumnezeu, în faţa istoriei, în faţa acestui neam. Cine are curajul să frângă un început atât de sănătos, acela trebuie să fie conştient că va da socoteală, dacă nu avem această conştiinţă, să ne atenţionăm unii pe alţii!

Este o patimă a românului, distructivă, care se bazează pe o grosolană invidie. Noi credem că suntem cineva dacă îi demolăm pe cei mari de lângă noi. Credem că putem creşte dacă tăiem copacii mari din jurul nostru. Aceasta este o foarte mare cădere şi una dintre cele mai mari neputinţe ale românilor. Cei care vor să înceapă lumea, istoria cu ei, aceia sunt împotriva lui Dumnezeu şi împotriva firii.“ (Pr. prof. dr. Constantin Coman, şeful Catedrei de Noul Testament, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti)

„Nu se va pune niciodată problema schimbării expoziţiei permanente a MŢR“

Într-un e-mail semnat „Horia Bernea“, trimis de la o adresă Yahoo încă de la începutul lunii februarie, actuala conducere a MŢR este acuzată că intenţionează „să şteargă pentru totdeauna orice urmă a lui Horia Bernea“ şi, astfel, „dispare un loc în care valorile creştine au stat la vedere timp de 20 de ani spre folosul spiritual al zecilor de mii de vizitatori. O palmă pe obrazul lui Hristos şi o nouă moarte a creatorului Muzeului.“

Poziţia conducerii, exprimată de directorului general al MŢR, prof. dr. Vintilă Mihăilescu, într-o notă internă care circulă în instituţie, demontează, pe rând, temerile unora cu privire la moştenirea lăsată de Horia Bernea:

„Consolidarea clădirii istorice este o necesitate veche, pentru care de peste un an de zile s-a făcut proiectul tehnic şi s-au găsit banii necesari. În prezent, se aşteaptă scoaterea la licitaţie, după care ar urma începerea şantierului care ar trebui să dureze, oficial, vreo doi ani (dar, probabil, mai mulţi...). Tot acest proces a fost urmărit şi discutat în repetate rânduri în consiliile de administraţie şi negociat cu constructorul. Au fost impuse astfel unele modificări ale planurilor iniţiale, de natură să elimine orice risc de afectare a intervenţiilor murale ale lui Horia Bernea şi să reducă la un minim posibil închiderea expunerii permanente. Nu s-a pus, nu se pune şi nu se va pune niciodată problema schimbării expoziţiei permanente a MŢR (mai exact, ea a fost strecurată în urmă cu un an într-un act oficial al ministerului tutelar, dar «actuala conducere» a eliminat acest risc printr-o campanie de presă de care, în mod normal, toţi cei din muzeu ar trebui să-şi aducă aminte). S-a pus şi se va pune însă în continuare problema reamenajării cât mai pertinente a expunerii permanente după o perioada îndelungată de şantier, care nu are cum să nu afecteze activitatea muzeului. Această «reamenajare» este treaba exclusivă a specialiştilor din muzeu. În concluzie, orice folclor suplimentar pe această temă este nul şi neavenit!“


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!